Aspecte privind contabilitatea operațiilor de leasing

Aspecte generale privind operaţiunile de leasing

1.1. Delimitări conceptuale

Potrivit Legii nr. 99/1999 (M.O. nr. 236/27.05.1999), leasingul este o operaţie prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte părţi, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

Potrivit IAS 17 “Leasingul este un acord prin care locatorul transmite locatarului, în schimbul unei plăţi sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită de timp.”

Leasingul îşi are obârşia în diferite activităţi economice desfăşurate în obştile săteşti din Rusia şi ţările din Europa Răsăriteană, însă în forma modernă a apărut în SUA în anii ’50.

În anul 1952 omul de afaceri californian Schoenfeld împreună cu D.P. Booth au fondat prima societate specializată în operaţiuni de leasing: U.S. Leasing Corporation. Ei au găsit soluţia de a împrumuta utilajele necesare pentru a executa o comandă avantajoasă.

În Europa, leasingul a pătruns mai târziu prin Marea Britanie, pentru ca apoi să se răspândească în ţările occidentale.

1.2. Principalele criterii utilizate la clasificarea operaţiunilor de leasing

1. După poziţia furnizorului în contractul de leasing, se disting leasingul direct şi leasingul indirect.

a) Leasingul direct (leasingul furnizor) se realizează prin încheierea contractului de leasing între producător şi utilizatorul bunului ce face obiectul acestui contract, finanţarea fiind asigurată de către furnizor.

b) Leasingul indirect presupune existenţa unor societăţi specializate de leasing, care preiau funcţia de creditare (finanţare), de prestare de servicii şi de asumare a riscurilor ce decurg din aceste operaţiuni.

2. În funcţie de modul de transferare a riscurilor şi avantajelor inerente proprietăţii bunului se disting: leasingul financiar şi leasingul operaţional.

a. Leasingul financiar (finance lease) reprezintă contractul care are ca efect transferarea la locatar a cvasitotalităţii riscurilor şi avantajelor inerente proprietăţii bunului. La sfârşitul contractului, poate să intervină sau nu transferul de proprietate.

Potrivit legii nr. 99/1999, leasingul financiar este operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din următoarele condiţii:

1. riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;

2. părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

3. utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50 % din valoarea de intrare (de piaţă) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată;

4. perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75 % din durata normată (normală n.n.) de utilizare a bunului, chiar dacă, în final, dreptul de proprietate nu este transferat.

b. Leasingul operaţional sau funcţional (operating lease), potrivit legislaţiei româneşti, este operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din cele 4 condiţii pentru a fi încadrată în categoria leasingului financiar.

3. În funcţie de costurile care stau la baza calculării ratelor de leasing întâlnim: leasingul brut şi leasingul net.

a) Leasingul brut (full service leasing) cuprinde în ratele de leasing pe lângă preţul de vânzare a bunului şi cheltuielile de întreţinere, service şi reparaţii.

b) Leasingul net se caracterizează prin particularitatea calculării ratelor de leasing în funcţie de preţul de vânzare al bunului şi beneficiul, fără a include costul întreţinerii sau reparaţiilor.

4. În funcţie de durata contractului distingem:

- leasing pe termen scurt (durată medie 6 luni – 1 an);

- leasing pe termen mediu (durată medie 2 – 3 ani);

- leasing pe termen lung (durată medie peste 4 ani).

5. După locul de desfăşurare leasingul poate fi: leasing intern şi leasing extern.

a) Leasingul intern este leasingul la care partenerii sunt din aceeaşi ţară.

b) Leasingul extern reprezintă leasingul la care finanţatorul (locatorul) şi utilizatorul (locatarul) sunt din ţări diferite.

6. Ţinând seama de particularităţile tehnicii de realizare se disting următoarele forme de leasing: lease-back, time-sharing, leasingul experimental, master-leasing etc.

Lease-back sau mai complet sell and lease-back (vinde şi închiriază) cuprinde operaţiunile prin care proprietarul, având dificultăţi financiare vinde întreprinderea (bunul) şi simultan o (îl) închiriază de la cumpărător. Cumpărătorul poate fi o firmă de asigurări, o bancă comercială, o societate de leasing sau un investitor particular. Acest tip de operaţiuni se utilizează, de regulă, pentru bunuri imobiliare şi permite o finanţare pe termen lung în condiţii mai simple decât procedeele tradiţionale (emisiunile de valori mobiliare, împrumuturile ipotecare etc.). După expirarea perioadei primare, timp în care cumpărătorul reintră în posesia fondurilor investite, proprietarul iniţial are dreptul să răscumpere întreprinderea la un preţ destul de scăzut, preţ dinainte stabilit.