Audit Financiar

CAPITOLUL 1.

Definirea, esenţa şi conţinutul auditului

1.1.Evoluţia istorică a auditului.

1.2.Noţiunea, obiectul şi scopul auditului.

1.3.Serviciile de audit.

1.4.Tipologia formelor (genurilor) de audit.

1.1.Evoluţia istorică a auditului.

În societatea modernă fenomenele social-economice și consecințele lor devin tot mai complexe și, ca urmare, ele nu mai pot fi cercetate multilateral, în scopul clarificării unor aspecte, decât cu concursul unor specialiști de înaltă calificare. Acești speciaiști care au o pregătire teoretică superioară, o bogată experiență practică și care sunt recunoscuți în domeniul respectiv ca persoanele de mare autoritate și competență poartă denumire de experți.

În funcție de domeniul de referință, de cunoștințele necesare pentru efectuarea lor, expertizele sunt de mai multe feluri: tehnice, medicale, psihologice, bancare, contabile. Din același motiv a apărut și termenul de „audit”.

Contabilitatea şi auditul au apărut în cadrul unor civilizaţii foarte diferite şi foarte îndepărtate unele de altele din punct de vedere istoric şi geografic: sumeriană, egipteană, greacă, romană, chineză.

O sinteză a evoluţiei auditului este prezentată în tabelul următor:

Evoluţia auditului financiar

Perioada

Solicitanţii auditului

Auditorii

Obiectivele auditului

2000 î.H-1700 d.H

Regi, împăraţi, biserici şi instituţii ale statului

Clerici sau scriitori

Pedepsirea celor care deturnează fonduri.

Protejarea patrimoniului.

1700-1850

Instituţii ale statului, tribunale comerciale şi acţionari

Contabili

Reprimarea fraudelor şi pedepsirea celor care le produc.

Protejarea patrimoniului.

1850-1900

Instituţii ale statului şi acţionari

Profesionişti contabili sau jurişti

Evitarea fraudelor şi atestarea fiabilităţii bilanţului contabil.

1900-1940

Instituţii ale statului şi acţionari

Profesionişti ai auditului şi ai contabilităţii

Evitarea fraudelor şi a erorilor şi atestarea fiabilităţii situaţiilor financiare.

1940-1970

Instituţii ale statului, bănci şi acţionari

Profesionişti ai auditului şi ai contabilităţii

Atestarea sincerităţii şi regularităţii situaţiilor financiare.

1970-1990

Instituţii ale statului, terţi şi acţionari

Profesionişti ai auditului, ai contabilităţii şi ai consultanţei

Atestarea calităţii controlului intern şi respectarea normelor contabile şi a normelor de audit.

Începând din 1990

Instituţii ale statului, terţi şi acţionari

Profesionişti ai auditului şi ai consultanţei

Atestarea imaginii fidele a conturilor şi a calităţii controlului intern în concordanţă cu normele.

Protejarea contra fraudei internaţionale.

Etimologia cuvântului “audit” își are originea în latinescul „audiere” – a asculta și a transmite mai departe, „auditor” semnifică persoana care ascultă. În limba engleză verbul „to audit – auditing” se traduce prin a controla, a verifica, a supraveghea, a inspecta. Auditorii din Germania - persoanele care asistau la procesele de judecată, neavând dreptul de vot, în Franţa auditorii participau la adunarea Consiliului de stat în perioada celui de-al doilea Imperiu. De asemenea, în Rusia prin ordinul lui Petru I în 1716 a fost creat un tip nou de funcţionar militar-auditorul, p/u revizuirea proceselor de judecată din cadrul armatei ruseşti. Marea Britanie în anul 1844 aprobă acte normative, care obligau companiile pe acţiuni să angajeze auditul. În SUA, a. 1887 a fost fondată Asociaţia auditorilor.

Secolul XIX, (către finele secolului) auditul se exercita la cererea proprietarilor şi finanţatorilor externi pentru confirmarea gradului de veridicitate a lucrărilor contabile şi a dărilor de seamă întocmite de serviciul de evidenţă contabilă.

În R. Moldova, de-abia după anii 90 acest termen a început să fie introdus, din dorinţa de a alinia reglementările naţionale la cele internaţionale.

1.2. Noţiunea, obiectul şi scopul auditului financiar.

Auditul financiar a fost definit pe plan naţional şi internaţional de diferiţi autori şi de diverse organisme profesionale. Indiferent de numele sub care este întâlnit, vom constata în cele ce urmează că toate definiţiile auditului acoperă aceeaşi problematică.

Într-o manieră foarte generală, am putea spune că auditul reprezintă modalitatea prin care o persoană (interesată) este asigurată de o altă persoană (cunoscătoare, competentă şi neutră sau independentă) cu privire la calitatea, condiţiile şi statutul unui anumit aspect, pe care acesta din urmă l-a examinat. Rolul auditului este să înlăture orice urmă de îndoială sau de dubiu pe care o are prima persoană (cea interesată de respectivul aspect).

În accepţiunea lui modernă, auditul vizează îndeosebi procesele sau sistemele de informare, reprezentând, în esenţă, examinarea efectuată de un profesionist asupra modului în care se desfăşoară o activitate, prin raportare la criteriile de calitate specifice acestei activităţi. Acceptând această definiţie foarte generală a auditului, trebuie în acelaşi timp să arătăm că segmentul cel mai cunoscut al auditului este auditul financiar care, aşa cum am arătat anterior, a avut o evoluţie paralelă cu cea a contabilităţii.

Auditul financiar constă în verificarea și certificarea situațiilor financiare de către un profesionist competent și independent (auditor), în vederea exprimării opiniei asupra realității datelor cuprinse în situațiile (rapoartele) financiare.1

1 Standardele de Audit (ISA).

Dezvoltarea auditului şi, ca o consecinţă a acestui fapt, apariţia organizaţiilor profesionale naţionale şi a organismelor internaţionale de reglementare în domeniu au avut ca rezultat şi apariţia, pe lângă numărul mare de standarde, norme şi recomandări şi a numeroase definiţii ale auditului. În continuare vom prezenta câteva definiţii ale auditului financiar aşa cum au fost ele enunţate de unele organizaţii ale profesioniştilor contabili şi de organismul internaţional de reglementare în domeniu.