Audit Intern

Tema nr. 1

CONTROLUL INTERN – OBIECTIVUL SAU PROVOCAREA AUDITULUI INTERN

Unităţi de învăţare:

- Structura controlului intern - elemente şi tehnici

- Aplicarea tehnicilor de control în anumite operaţii comerciale

- Asigurarea oferită de controlul financiar preventiv

Scopul temei:

Prezentarea succintă a ceea ce poate reprezenta controlul intern ca provocare a auditului intern. Pentru mai buna relevanţă a necesităţii şi importanţei auditului intern sunt prezentate trei ipostaze diferite de instaurare a controlului intern

Timpul alocat:

16 ore

Bibliografie recomandată:

- Domnişoru S. - Control financiar contabil şi expertiză contabilă, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

- Domnişoru S., Vînătoru S. – Audit şi control intern – preliminarii conceptuale şi procedurale, Editura Sitech, Craiova, 2008;

- Florea I. şi colab. - Control economic, financiar şi gestionar, Editura C.E.C.C.A.R., Bucureşti, 2007;

- Ghiţă M., Domnişoru S. - Conceptele, metodologia şi raportarea în audit, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

- Colecţia revistelor Audit financiar, Editura CAFR, Tribuna economică şi Control economico – financiar, Bucureşti, 2001-2009.

Prin prestaţia sa de mare profunzime, auditul poate constitui pârghia esenţială menită să asigure profesionalizarea managementului şi eradicarea diletantismului. Acţionarii, investitorii, structurile guvernamentale şi ale societăţii civile, beneficiarii de bunuri şi servicii publice, mass-media, contribuabilii, cetăţenii etc. devin din ce în ce mai interesaţi în a cunoaşte detalii privind modul cum deciziile manageriale determină rezultatele obţinute de organizaţie şi chiar în a deţine asigurări referitoare la calitatea proceselor şi sistemelor de conducere din cadrul acestor entităţi.

Similar medicinei, auditul se dezvoltă ca o abordare preponderent estimativă care îşi propune, ca demers fundamental, organizarea şi derularea unui "examen funcţional" asupra obiectului supus cercetării.1 Scopul său primordial constă în formularea unei opinii calificate (temeinic argumentate) privind starea de fapt şi calitatea/capacitatea entităţii examinate, la un moment dat, care să confere o asigurare, prin prisma unor exigenţe predeterminate, în ceea ce priveşte nivelul de performanţă atins şi dezvoltarea sa în viitor. În situaţia în care apreciatorul nu reuşeşte să ofere, pe lângă diagnosticul său, şi o încredere suficientă privind calitatea şi/sau nivelul de performanţă specific entităţii

1 Proces, sistem, ansamblu de relaţii, produs etc.

investigate, auditarea poate fi considerată, în fapt, doar o verificare de conformitate ca oricare alta.

Există prezentări potrivit cărora auditarea s-ar justifica numai prin aceea că soluţionează, într-o oarecare măsură, deficitul de încredere pe care-1 manifestă eşalonul superior2 faţă de managerul/responsabilul subordonat. Există, de asemenea, concepţii referitoare la auditare care evidenţiază, îndeosebi, rolul "motivaţional" al acestuia, derivat din faptul că, în acest caz, cercetarea sistematică întreprinsă ar determina o continuă "disciplinizare" şi profesionalizare a responsabililor numiţi. În ceea ce ne priveşte, fără a minimaliza importanţa şi valoarea unor astfel de teorii, considerăm că principala justificare, menire şi responsabilitate a auditului constă în aceea că se angajează să ofere ordonatorului3 un grad de asigurare rezonabilă privind activitatea managerului învestit de el4 cu autoritate formală. În funcţie de această încredere, determinată de rezultatul investigaţiei asupra modului cum responsabilul auditat şi-a îndeplinit îndatoririle, ordonatorul de audit îşi întemeiază viitoarele sale decizii şi strategii.

Comparaţia prezentată, între examinarea medicului şi cea a auditorului, nu poate fi un considerent perfect valabil în cadrul unui raţionament logic. Cu toate acestea, pentru o mai sugestivă prezentare a auditului, vom apela, în cele ce urmează, la un astfel de argument. În aceste condiţii, afirmaţia pe care o producem, şi anume că între entitatea auditată şi cea neauditată este aceeaşi diferenţă ca între aerul condiţionat şi cel asupra căruia nu s-a intervenit pentru controlul sistematic şi reglarea calităţii sale, constituie o posibilă abordare încărcată de semnificaţii. Asemenea instalaţiei care produce aerul condiţionat, auditarea unei entităţi (organizaţie, departament, funcţie etc.), ca proces de mare profunzime, deşi presupune o serie de costuri suplimentare comparativ cu varianta în care nu se acţionează pentru asigurarea unui anumit nivel de calitate, va avea menirea să determine creşterea sistematică a performanţei în domeniul conducerii şi execuţiei, însoţită de un ansamblu de consecinţe pozitive în toate planurile.5

În sensul său cel mai cuprinzător, prin audit se înţelege orice examinare a unei entităţi6 în vederea verificării-evaluării analitice a tuturor aspectelor aferente acesteia, astfel încât să se poată emite judecăţi de valoare pe deplin calificate, având o încărcătură informaţională cât mai completă şi obiectivă. Pentru a se realiza un grad semnificativ de relevanţă, se impune însă, utilizarea expresiei "audit", îndeosebi în sens restrâns, adică după o prealabilă definire a acesteia constând în delimitarea sferei sale de cuprindere, a limitelor aplicabilităţii şi a conţinutului operaţiunilor tehnice concrete ce urmează a fi derulate.

Asupra conceptului de audit intern, fiind un obiectiv important al acestui curs, vom reveni pe parcursul lucrării cu abordări mult mai detaliate. Momentan, sesizăm succint obiectul auditului intern. Astfel, ca urmare a interesului crescut privind aprecierea organizaţiei şi, implicit, a managementului acesteia după rezultatele obţinute, apare o tot mai pregnantă preocupare pentru a se evalua controlul intern, principal factor din organizaţie menit să direcţioneze către performanţă sistemul condus. Calitatea controlului intern determină un impact major atât asupra bunului mers al activităţilor specifice organizaţiei cât şi asupra

2 Cel care face numirea/revocarea în/din funcţie, alocarea de fonduri, proprietarul care a mandatat administrarea bunului său etc.

3 Cel mai înalt nivel ierarhic, acţionarii, cetăţenii etc.

4 Direct şi indirect, până la îndepărtat sau insesizabil.

5 O. Nicolescu, V. Zecheru, Auditul managementului în instituţia publică, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2003, pg. 24-27.

6 Unităţi de sine stătătoare, tranzacţie, activitate, produs, operaţiune, proces, sistem, raport, relaţie etc.

rezultatelor sale financiare. Asupra acestei calităţi este solicitat auditul intern 'să se pronunţe în mod profesionist. De aceea, în prezent, se manifestă tendinţa de a se formula principii general valabile, cerinţe, standarde profesionale şi norme metodologico-procedurale care să reprezinte repere semnificative în conceperea şi funcţionarea controlului intern şi, cu deosebire, în evaluarea calităţii acestuia.

Dar ce înţelegem prin control intern?