Auditul Performantei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Auditul Performantei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 51 de pagini .

Profesor: Gabriela Prelipcean

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC ŞI CONCEPTUAL AL AUDITULUI. 3
1.1. ELEMENTE DE REFERINŢĂ PRIVIND EVOLUŢIA ISTORICĂ A AUDITULUI.3
1.2. TIPURI DE AUDIT.8
1.3. CONCEPTE DE BAZĂ ALE AUDITULUI.15
CAPITOLUL 2. NOŢIUNI DE BAZĂ PRIVIND AUDITUL PERFORMANŢEI.18
2.1. DEFINIREA ŞI IMPORTANŢA AUDITULUI PERFORMANŢEI.18
2.2. ECONOMICITATE, EFICIENŢĂ ŞI EFICACITATE.19
2.3. MĂSURAREA ŞI EVALUAREA ECONOMICITĂŢII, EFICIENŢEI ŞI EFICACITĂŢII.23
CAPITOLUL 3. OBIECTIVELE, PRINCIPIILE ŞI ETAPELE AUDITULUI PERFORMANŢEI. 25
3.1. OBIECTIVELE AUDITULUI PERORMANŢEI.25
3.2. CARACTERISTICILE AUDITULUI PERFORMANŢEI.25
3.3. PRINCIPIILE AUDITULUI PERORMANŢEI.30
3.4. ETAPELE DESFĂŞURĂRII AUDITULUI PERFORMANŢEI.32
BIBLIOGRAFIE.50

Extras din document

CAPITOLUL 1

CADRUL TEORETIC ŞI CONCEPTUAL AL AUDITULUI

1.1. ELEMENTE DE REFERINŢĂ PRIVIND EVOLUŢIA ISTORICĂ A AUDITULUI

Contabilitatea şi auditul au apărut în cadrul unor civilizaţii foarte diferite şi foarte îndepărtate unele de altele din punct de vedere istoric şi geografic. Dacă o incursiune în istoria contabilităţii relevă utilitatea teoretică şi practică a acestei discipline de studiu, în aceeaşi măsură este de aşteptat ca studiul evoluţiei auditului financiar să pună în evidenţă o traiectorie de dezvoltare impusă de necesităţile practice.

Cuvântul „audit” provine din latinescul audire care înseamnă a asculta. Este vorba despre ascultarea cuiva care prezintă o informare, o sinteză, o dare de seamă, un raport. În limba engleză verbul „to audit - auditing” se traduce prin a controla, a verifica, a supraveghea, a inspecta.

Noţiunea de audit defineşte astăzi o multitudine de activităţi din domenii diferite. Nu poate fi contestat faptul că apariţia şi dezvoltarea acestui concept sunt legate nemijlocit de evoluţia contabilităţii deoarece auditul financiar utilizează cu predilecţie informaţiile produse de contabilitate.

Dacă în ceea ce priveşte evoluţia contabilităţii se poate afirma cu certitudine că acest fapt a fost rezultatul nevoii comercianţilor de a ţine o evidenţă cât mai bună a afacerilor, în ceea ce priveşte auditul, acesta a apărut iniţial din necesitatea statelor de a controla evidenţa încasărilor, a plăţilor şi, desigur, a colectării taxelor.

Metodele de control s-au perfecţionat pe măsura creşterii complexităţii tranzacţiilor şi implicit a sistemului contabil utilizat. Iniţial, tehnicile de control erau simple, asigurând în mod rezonabil corectitudinea tranzacţiilor.

În antichitate, obiectul principal al evidenţei contabile îl constituia protejarea integrităţii averilor. Controlul acurateţei înregistrărilor avea drept scop verificarea înregistrării exhaustive a tranzacţiilor, iar inventarierea periodică a averii era deja utilizată. Pe măsură ce Egiptul Antic s-a dezvoltat, a apărut necesitatea unei evidenţe mai stricte a taxelor strânse în numele conducerii statului. Ca urmare a acestui fapt, egiptenii au dezvoltat un sistem de control intern bazat pe punctarea evidenţelor unui trezorier oficial cu evidenţele ţinute de un alt funcţionar.

Auditul conturilor a fost atestat pentru prima dată ca practică curentă în Grecia Antică şi apoi în Imperiul Roman. În secolul V î.Chr., în Atena se controlau toate plăţile şi încasările care implicau fonduri publice cu scopul de a preveni acte de fraudă. Pentru realizarea acestui scop exista o echipă de auditori coordonată de trezorier şi care îşi prezenta rapoartele către Senat. Romanii au fost cei care au statuat divizarea sarcinilor între persoanele oficiale care autorizau taxele şi cheltuielile şi cele care se ocupau efectiv cu plăţi şi încasări. Romanii creaseră, la fel ca şi grecii, un sistem complex de verificări. Un mecanism similar de audit a fost conceput în China, unde auditul se realiza pe mai multe niveluri, întâlnind o multitudine de tehnici de audit, inclusiv auditul prin sondaj.

După căderea Imperiului Roman, perioada de invazii barbare a determinat un regres general al vieţii economice şi sociale în Europa. Primele care şi-au revenit, din punct de vedere economic, au fost oraşele italiene. Creşterea complexităţii afacerilor lor a impus necesitatea dezvoltării sistemului contabil utilizat în evidenţierea tranzacţiilor. În anul 1494 matematicianul Luca Paciolo a publicat la Veneţia o enciclopedie intitulată „Summa de Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita”. În capitolul al IX-lea al acestei lucrări, intitulat „Tratatus de computis et scripturis” a fost fundamentată metoda înregistrării contabile în partidă dublă. Luca Paciolo a descris practicile contabile ale negustorilor din Veneţia. Tratatul lui Luca Paciolo a influenţat literatura contabilă din ţările Europei, timp de trei secole contribuind la generalizarea contabilităţii în partidă dublă. În aceste condiţii, auditul a fost preluat ca o practică curentă în oraşele italiene. În cadrul băncilor italiene o importanţă deosebită se acorda auditării conturilor clienţilor, cu scopul de a detecta riscul de acordare a unor credite prea mari către un singur client sau de a depista creditele neperformante care constituiau principala cauză de faliment bancar.

În Evul Mediu, Anglia avea un sistem de colectare a taxelor şi de control al averii bine pus la punct. În Londra, evidenţele contabile erau auditate începând cu secolul al IX-lea, iar la începutul secolului al XIV-lea auditorii făceau parte dintre oficialii aleşi ai oraşului. În ceea ce priveşte auditul proprietăţilor financiare ale Angliei, auditorul făcea parte din consiliul proprietăţii respective, fiind în acest fel precursorul auditorului intern din timpurile moderne.

Din cele prezentate mai sus, putem observa că, până în secolul al XVI – lea, practicile de audit aveau ca scop principal verificarea sincerităţii persoanelor care aveau responsabilităţi financiare . În acea perioadă, activităţile de audit erau desfăşurate de contabili, neexistând profesionişti independenţi care să investigheze falimente ori diverse dezacorduri între asociaţi.

În perioada premergătoare revoluţiei industriale, tehnicile şi scopul auditului nu s-au schimbat foarte mult în comparaţie cu perioada anterioară. În schimb, sfera de aplicare a acestuia s-a lărgit considerabil, fiind auditate şi întreprinderile cu caracter manufacturier sau industrial care începeau să se dezvolte.

Fisiere in arhiva (1):

  • Auditul Performantei.doc

Alte informatii

Universitatea Stefan cel Mare, Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica, Suceava