Auditul Performanței

CAPITOLUL 1 CADRUL TEORETIC ŞI CONCEPTUAL AL AUDITULUI

1.1. Elemente de referinţă privind evoluţia auditului

Cuvântul „audit" provine din latinescul audire care înseamnă a asculta. Este vorba despre a asculta pe cineva care prezintă o informare, o sinteză, o dare de seamă, un raport. în limba engleză verbul „to audit - auditing" se traduce prin a controla, a verifica, a supraveghea, a inspecta.

Auditul se referă la o multitudine de activităţi din domenii diferite. Apariţia şi dezvoltarea acestui concept sunt strâns legate de evoluţia contabilităţii, deoarece auditul utilizează cu predilecţie informaţiile produse de contabilitate. Auditul, a apărut iniţial din necesitatea statelor de a controla evidenţa încasărilor, a plăţilor şi, desigur, a colectării taxelor.

Până în secolul al XVI - lea, practicile de audit aveau ca scop principal verificarea sincerităţii persoanelor care aveau responsabilităţi financiare. în acea perioadă, activităţile de audit erau desfăşurate de contabili, neexistând profesionişti independenţi care să investigheze falimente ori diverse dezacorduri între asociaţi.

După declanşarea revoluţiei industriale, datorită dezvoltării afacerilor, precum şi a cerinţelor crescute de capital suplimentar, s-a schimbat radical atitudinea faţă de sistemul contabil. Se simţea tot mai mult nevoia unui sistem de audit care să asigure prevenirea fraudelor. De asemenea, pentru deţinătorii de capital devenea tot mai stringentă nevoia ca verificarea contabilităţii afacerilor să fie efectuată de persoane competente şi independente de conducerea executivă a companiilor. în acest context, tehnicile şi scopul auditului s-au shimbat foarte mult comparativ cu perioada anterioară, iar sfera de aplicare a auditului s-a lărgit considerabil. Astfel apar asociaţiile profesionale şi profesioniştii contabili independenţi, având calitatea de auditori. Principalul obiectiv urmărit de auditori era atestarea realităţii situaţiilor financiare, cu scopul de a evita erorile şi frauda.

După anii 1970, cuvântul „audit" s-a folosit pentru a desemna misiuni de verificare a conturilor, apoi s-a extins până la controlul şi certificarea situaţiilor financiare anuale.

In general, auditul reprezenta examinarea efectuată de un profesionist asupra modului în care se desfăşoară o activitate, prin raportare la criteriile de calitate specifice acestei activităţi. Având ca punct de referinţă această definiţie foarte generală a auditului, trebuie subliniat că segmentul cel mai cunoscut al auditului este auditul financiar care a avut o evoluţie paralelă cu cea a contabilităţi.

Obiectivele principale ale auditului sunt:

- Determinarea gradului de fidelitate al situaţiilor financiare.

- Stabilirea gradului de încredere în sistemul de control intern.

Dezvoltarea auditului şi apariţia organizaţiilor profesionale naţionale şi a organismelor internaţionale de reglementare în domeniu, au avut ca rezultat apariţia unor standarde, norme şi recomandări în domeniul auditului.

Pătrunderea termenului de audit în România, are loc după anul 1990, ca urmare a procesului de armonizare a reglementărilor naţionale cu reglementările similare pe plan european şi internaţional.

Potrivit normelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, prin audit, în general se înţelege „examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente, prin raportarea la un criteriu standard de calitate. Prin audit financiar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist competent şi independent (cenzor, expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

- validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea entităţii (auditul intern);

- imaginii fidele, clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de întreprindere (auditul legal cerut de lege şi exercitat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea entităţii de către experţii contabili autorizaţi cu studii superioare sau societăţi comerciale de expertiză contabilă).

1.2. Tipuri de audit

Criteriile de clasificare a auditului, cel mai frecvent utilizate, sunt următoarele:

- în funcţie de obiectivul urmărit şi

- în funcţie de afilierea auditorilor.

În funcţie de obiectivul urmărit, auditul se poate clasifica în:

- audit financiar;

- audit de conformitate;

- audit operaţional.

Auditul financiar este efectuat pentru a se determina dacă situaţiile financiare în ansamblu sunt prezentate în raport cu anumite criterii. Aceste criterii pot fi normele naţionale şi internaţionale de contabilitate sau principiile contabile general acceptate.

Auditul de conformitate are ca scop determinarea gradului în care o persoană fizică sau o entitate patrimonială respectă anumite politici şi norme legale. Asemenea auditului financiar, auditul de conformitate are drept scop stabilirea gradului de corespondenţă cu anumite criterii prestabilite, dar criteriile care sunt urmărite în cadrul acestui tip de audit sunt mult mai specifice şi pot consta fie dintr-o normă internă stabilită de conducerea companiei (privind, de exemplu, politica de personal), fie dintr-un set de legi sau reglementări (cum ar fi reglementările fiscale). în practică, controlul fiscal exercitat de către organele administraţiei fiscale nu ar trebui să fie altceva decât un audit de conformitate.

Auditul de conformitate pentru o întreprindere privată ar putea include:

- verificarea respectării de către personalul serviciului financiar-contabil a recomandărilor făcute de contabilul şef;

- examinarea salariilor pentru a determina respectarea legislaţiei din domeniul salarizării;

- examinarea acordurilor contractuale cu băncile şi cu alţi creditori pentru a se asigura că întreprinderea respectă clauzele juridice stabilite.

Auditul operaţional reprezintă analiza procedurilor şi metodelor operaţionale ale unei entităţi patrimoniale, în scopul evaluării eficienţei şi eficacităţii lor. Auditul operaţional constă într-o revizuire sistematică a activităţilor unei entităţi în corelaţie cu anumite obiective stabilite de management, în scopul de a evalua performanţele, de a identifica posibilităţile de îmbunătăţire a activităţii şi de a elabora recomandări de ameliorare sau de dezvoltare a acestor activităţi. Un exemplu de audit operaţional este evaluarea eficienţei şi acurateţei prelucrării operaţiunilor legate de salarii în cadrul unui sistem computerizat nou instalat. Auditul operaţional se apropie mai mult de consultanţa managerială decât de ceea ce se înţelege în mod normal prin „audit"

În funcţie de afilierea auditorilor, se disting următoarele tipuri de audit:

- audit extern;

- audit intern;

- audit guvernamental;

Auditul extern (auditul independent) este efectuat pe o bază contractuală de către auditori independenţi. 'în România, această formă de audit se mai întâlneşte şi sub denumirea de audit contractual. Auditorii independenţi, fie persoane fizice, fie persoane juridice (cabinete de audit, de expertiză contabilă etc.), nu sunt angajaţi permanenţi ai entităţilor patrimoniale ale căror situaţii financiare sunt auditate, chiar dacă primesc o remunerare pentru serviciile prestate. Ei oferă servicii de audit pe baza unor contracte de prestări servicii. Chiar dacă auditorul este angajat de conducerea unităţii auditate, raportul de audit este adresat tuturor utilizatorilor interesaţi şi în mod special acţionarilor firmei.

Auditul intern este o funcţie independentă stabilită în cadrul structurii de control intern al unei companii, în scopul examinării şi evaluării permanente a activităţilor şi serviciilor acesteia. Auditorii interni sunt angajaţi permanenţi ai companiei sau instituţiei respective.