Auditul și Certificarea Situațiilor Financiare Anuale

Primele informaţii cu privire la audit datează din secolul XVIII, perioadă în care ordonatorii de audit sunt regii, împăraţii şi biserica, iar obiectivul auditului este de prevenire a fraudelor şi pedepsire a celor care le produceau. Auditorii desemnaţi de categoria socială care ordona auditul erau preoţii, după criteriul calităţilor morale.

Evoluţia auditului este analizată prin prisma a trei elemente:

1. ordonatorii de audit (categoria socială care solicită auditul);

2. persoanele care exercită auditul, denumite auditori; şi

3. obiectivele auditului.

În secolul XIX se produc modificări atât în privinţa ordonatorilor de audit cât şi a auditorilor, în sensul că auditul este ordonat de state, tribunale jurisdicţionale şi acţionari, iar auditorii sunt profesionişti contabili sau jurişti. Deasemenea are loc extinderea obiectivelor auditului în sensul că pe lângă obiectivul iniţial, vizează reprimarea fraudelor şi identificarea soluţiilor care să asigure integritatea patrimonilui ordonatorilor de audit.

Datorită evenimentelor care caracterizează secolul XX, economiile naţionale au cunoscut schimbări importante. Are loc dezvoltarea comerţului internaţional, apariţia pieţelor de capital şi în mod implicit intensificarea schimburilor de bunuri şi servicii. Acest fapt determină mutaţii importante şi în domeniul auditului, care vizează în principal următoarele aspecte:

1. Se lărgeşte sfera ordonatorilor de audit. Ordonatorii de audit sunt statele, întreprinderile, terţii, acţionarii, băncile, patronatul, instituţiile financiare s.a.;

2. Are loc dezvoltarea profesiei contabile iar auditul este exercitat de profesionişti în audit, contabilitate şi consiliere, organizate ca profesii liberale, independente, societăţi de expertiză şi audit.

3. Obiectivele auditului cunosc o formă elevată şi anume aceea de atestare a faptului că informaţiile furnizate de situaţiile financiare, sunt conforme cu realitatea. Acestea sunt orientate spre, respectarea cadrului conceptual al contabilităţii (concepte, principii şi norme de evaluare), normelor de audit şi atestarea controlului intern.

Deseori, în contextul actual de dezvoltare economică şi socială, există îndoieli în privinţa realităţii informaţiilor furnizate de situaţiile financiare. Susceptibilitatea realităţii informaţiilor contabile cuprinse în situaţiile financiare anuale, este determinată de mai mulţi factori:

a. creşterea complexităţii lucrărilor contabile, fapt care poate determina erori în prelucrarea datelor, interpretarea şi evaluarea lor, cu consecinţe negative asupra deciziilor utilizatorilor de informaţii contabile.

b. dacă lucrările financiar-contabile sunt incorect realizate şi incorect percepute de utilizatorii informaţiilor pot contribui la apariţia unor probleme economico-sociale grave (degradarea activităţii sau chiar falimentul societăţilor).

c. dacă producătorii de informaţii financiar-contabile nu sunt neutri faţă de operaţiunile efectuate de unitate şi, implicit, faţă de situaţiile financiare ale acesteia, există semne de întrebare cu privire la obiectivitatea informaţiilor financiar-contabile realizate şi furnizate de aceştia.

d. calităţile moral-profesionale ale producătorilor de informaţii.

Din considerentele mai sus prezentate, informaţiile financiare sunt supuse unui anumit risc de a avea mai puţină credibilitate decât ar trebui.

Necesitatea auditului financiar

Se poate spune că auditul a apărut ca o consecinţă a accentuării conflictului de interese existent între preparatorii informaţiei contabile (managerii) şi utilizatorii informaţiei respective (acţionarii, creditorii, statul, salariaţii şi alţii) care poate determina distorsionarea informaţiilor, reducerea credibilităţii şi calităţii informaţiilor de natură financiară şi contabilă, precum şi, creşterea solicitărilor expertizelor de specialitate privind prepararea şi verificarea informaţiilor furnizate de situaţiile financiare.

Necesitatea auditului constă în faptul că atât managerii, cât şi acţionarii doresc o credibilitate mărită a situaţiilor financiare ale societăţii. Dacă motivaţia acţionarilor este evidentă, în cazul managerilor trebuie avut în vedere faptul că aceştia acţionează ca angajaţi ai acţionarilor. Din acest punct de vedere, ei doresc ca acţionarii să aibă încredere în modul în care conduc firma, deoarece în caz contrar veniturile lor s-ar reduce. Există cazuri în care managerii sunt priviţi de acţionari plecând de la premisa că aceştia urmăresc doar maximizarea veniturilor şi prezentarea unor situaţii care să-i avantajeze. În aceste condiţii, auditorul este dorit nu numai de acţionari dar şi de managementul firmei, deoarece opinia adusă de un profesionist independent în favoarea faptului că situaţiile financiare nu prezintă abateri semnificative, va îmbunătăţi şi imaginea conducerii în faţa acţionarilor