Auditul situațiilor financiare

ELABORAREA BALANŢEI CONTURILOR ÎNAINTE DE INVENTARIERE ŞI INVENTARIEREA GENERALĂ A PATRIMONIULUI

Înainte de inventariere, pentru a centraliza şi controla exactitatea cu care s-au înregistrat datele în conturi, se întocmeşte balanţa de verificare.

Din acest punct de vedere, considerăm că poate fi privită ca un inventar contabil, cu referire evidentă la totalitatea operaţiunilor efectuate până în acel moment în contabilitate.

Mijlocul sau cheia de control oferită de balanţa de verificare o reprezintă egalitatea care trebuie să existe între debitul şi creditul conturilor. Privită mai în profunzime, un volum şi mai mare de informaţii de control ni le oferă relaţia dintre totalul rulajului debitor sau creditor din balanţă şi totalul rulajului calculat în Registrul – jurnal.

Alcătuirea unui bilanţ care să aibă la bază fapte reale presupune în prealabil determinarea exactă a obiectului acestuia şi anume patrimoniul.

Aceasta presupune pe cale de consecinţă efectuarea inventarului.

Relaţia proprie inventarului prin care se determină situaţia reală a patrimoniului la un moment dat are forma:

Situaţia netă a = Activ - Datorii

patrimoniului inventariat inventariate

Inventarierea reprezintă procedeul metodei contabilităţii prin care se constată existenţa faptică, se descriu şi se evaluează elementele patrimoniale şi extrapatrimoniale cu scopul de a stabili situaţia reală a elementelor respective.

Inventarierea patrimoniului are un rol direct in asigurarea imaginii fidele a acestuia in contabilitate.Inventarierea asigură cunoaşterea situaţiei reale a patrimoniului şi a structurilor extrapatrimoniale, asigurarea integrităţii patrimoniului, identificarea bunurilor depreciate, determinarea valorii actuale a bunurilor, creanţelor si datoriilor, calcularea unor indicatori care nu pot fi stabiliţi decât prin inventariere.

APLICAREA PRINCIPIILOR CONTABILE FUNDAMENTALE LA INCHIDEREA EXERCIŢIULUI

Din cele 9 principii contabile, reţinem unele dintre ele ca având importanţă deosebită în etapa pregătitoare întocmirii situaţiilor de sinteză contabilă.

Astfel, efectul contabil imediat al aplicării principiului prudenţei este înregistrarea amortizărilor şi provizioanelor. Aceasta se face numai după ce în prealabil s-a efectuat inventarierea tuturor elementelor de activ şi pasiv, când se stabilesc plusurile şi minusurile de valoare.

Amortizarea îşi îndeplineşte astfel triplul rol juridic (de depreciere a unor active), economic (de etalare în timp a consumului valorilor amortizabile) şi financiar (de reînnoire a imobilizărilor amortizabile).

Provizioanele fac ca activul bilanţului să fie reflectat la valori minime iar pasivul la valori maxime a datoriilor. Mecanismul provizioanelor permite transferul de cheltuieli de la un exerciţiu la altul.

În modul de aplicare în practică a principiului prudenţei există interese diferite. Astfel, managerii au interesul de a supraevalua provizioanele cu scopul diminuării rezultatului şi implicit a obligaţiilor fiscale; contabilii au interesul de prezentare a imaginii fidele în conturi; fiscalitatea are ca interes de a nu supraevalua provizioanele deductibile.

Având în vedere că unităţile patrimoniale nu fac precizări în mod expres cu privire la discontinuitatea activităţii, atunci se presupune că se realizează şi de aici, atât permanenţa metodelor cât şi independenţa exerciţiilor.

În cazul în care continuitatea nu este asigurată situaţiile de sinteză contabilă trebuie să aibă în vedere consecinţele lichidării unităţii.

După efectuarea inventarierii şi contabilizării regularizărilor de inventar se întocmeşte o nouă balanţă a conturilor. Funcţia acestuia se manifestă cu precădere pentru pregătirea informaţiei necesare determinării rezultatului exerciţiului şi asigurarea suportului informaţional necesar redactării bilanţului contabil.