Bazele contabilității

6.1. Delimitari si evaluarea stocurilor

Delimitari

Principalele tipuri de stocuri detinute de o întreprindere sunt destinate utilizarii în productie sau destinate vânzarii, fie în acelasi stadiu în care au fost procurate, fie dupa ce au suferit o prelucrare. Cele mai reprezentative stocuri sunt marfurile, ambalajele, materiile prime, produsele finite, productia în curs de executie, obiectele de inventar.

Marfurile sunt bunuri pe care întreprinderea le cumpara, le stocheaza si le vinde, de obicei în acelasi stadiu, fara prelucrare.

Ambalajele sunt bunuri pentru protectia integritatii materiale, conservarea calitatii sau transportul bunurilor.

Materiile prime sunt bunuri destinate unui proces de prelucrare sau transformare, din care se obtin produse.

Produsele finite reprezinta bunurile obtinute ca urmare a unui proces de fabricatie, daca acestea au parcurs toate fazele de prelucrare si transformare si sunt declarate conforme cu standardele de calitate.

Productia în curs de executie reprezinta bunurile obtinute în diferite stadii de prelucrare, ca urmare a îndeplinirii partiale a standardelor tehnice de fabricatie, destinate în continuare prelucrarii.

Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunuri de mica valoare sau de scurta durata, destinate utilizarii repetate în mai multe cicluri de fabricatie.

Reglementarile din Standardul International de Contabilitate IAS 2

Contabilitatea stocurilor definesc stocurile astfel:

Stocurile sunt active (1) detinute pentru a fi vândute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii; (2) în curs de productie în vederea unei vânzari; sau (3) sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile ce urmeaza a fi folosite în procesul de productie sau pentru prestarea de servicii.

Evaluare

Evaluarea stocurilor se bazeaza pe principiul costului istoric, ceea ce implica recunoasterea stocurilor în contabilitate la costul de achizitie sau la costul de fabricatie. Se pot identifica patru momente ale evaluarii stocurilor: cu ocazia achizitiei sau productiei (prima recunoastere în contabilitate), la inventariere, la întocmirea bilantului si cu ocazia vânzarii sau consumului (încetarea recunoasterii în contabilitate).

Cu ocazia primei recunoasteri în contabilitate, stocurile achizitionate cu titlu oneros sunt evaluate la cost de achizitie, iar stocurile fabricate sunt evaluate la cost de productie. Prin conventie, pretul este expresia monetara a valorii unei tranzactii, iar costul o suma de cheltuieli identificate, calculate sau repartizate în raport cu un criteriu precizat, cunoscut, determinat.

Cu ocazia inventarierii generale, stocurile se evalueaza la valoarea de piata.

În bilant stocurile sunt evaluate la minimum dintre cost si valoarea de piata.

La vânzare sau consum, adica la încetarea recunoasterii în contabilitate, stocurile pot fi evaluate folosind una din urmatoarele metode: primul intrat-primul iesit (FIFO), ultimul intrat-primul iesit (LIFO), costul mediu ponderat (CMP).

Evidenta analitica a stocurilor se poate tine cantitativ-valoric, pe grupe si sortimente, operativ-pe locuri sau centre de responsabilitate sau global valoric, în functie de necesitatile de informatii pentru decizie si control.

Documente justificative privind stocurile

Cumpararea si vânzarea se bazeaza pe transfer de proprietate, fiind necesara consemnarea scrisa a unui contract între client si furnizor.

Stocurile cumparate sosesc la beneficiar împreuna cu factura si avizul de însotire a marfurilor. Avizul însoteste marfurile pe timpul transportului, daca factura de livrare este întocmita ulterior. Primirea stocurilor se numeste receptie, iar inventarul faptic cantitativ si îndeplinirea conditiilor standard de calitate se consemneaza în nota de intrare – receptie. Daca se constata diferente cantitative, calitative sau valorice, se întocmeste nota de constatare – diferente. Pentru stocurile respinse se întocmeste proces verbal de custodie temporara, acestea fiind la dispozitia furnizorului.

Constatarea obtinerii productiei finite are la baza raportul de fabricatie, iar predarea la depozit si miscarea stocurilor operative între gestiuni se face cu bonul de predare – transfer – restituire.

Nota de comanda serveste pentru înregistrarea comenzii ferme de stocuri din partea clientilor. Delegatia pentru ridicare de marfuri atesta legal identitatea cumparatorului. Dispozitia de livrare este dispozitia administrativa de a elibera stocurile din depozit.

Fisa de magazie este documentul de evidenta cantitativa, cronologica a operatiilor de intrare si iesire si de control operativ a concordantei dintre existentul de stocuri faptic si scriptic, fiind deschisa pentru fiecare fel de stoc.

Consumul tehnologic pentru fabricatie se consemneaza în bonul de consum individual sau colectiv, în functie de particularitatile stocurilor consumate.