Bazele Contabilitatii

Imagine preview
(7/10 din 10 voturi)

Acest curs prezinta Bazele Contabilitatii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 46 de pagini .

Profesor: Gheorghe Dumitru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Contabilitate

Extras din document

CAPITOLUL I - Notiuni introductive privind contabilitatea întreprinderii

1.1. Originile si evolutia contabilitatii

În evolutia sa de la practica la teorie stiintifica, contabilitatea a parcurs un drum care se pierde în negura timpului. Astfel, scrierile francofone, privind istoria contabilitatii, prezinta urmele unei contabilitati a vânatului, probata de existenta în Muzeul de antichitati nationale din Franta a unor oase crestate vechi de 20.000 - 30.000 ani. Se evoca în acest fel una din cele mai vechi „masini de numarat” a animalelor vânate, concretizata într-un „radius de lup” cu 55 crestaturi, repartizate în doua serii, descoperit în anul 1937 în localitatea Vestonice din fosta Cehoslovacie.

La asirieni, comerciantii notau pe bule de lut obiectele si cantitatile comercializate, fapt ce ne duce la concluzia existentei unei forme de contabilitate, ce consta în numararea obiectelor.

În antichitate, primul autor de contabilitate este considerat suveranul Hammurabi (al saselea rege al primei dinastii a Babilonului, 2002 - 1960 î.e.n). Din perioada domniei sale au fost descoperite numeroase tablite cuneiforme, cu texte privind tinerea legala a conturilor, care cuprindeau: înregistrarea categoriei de obiecte livrate; numele partilor din contract; mentiunea livrarilor totale sau partiale.

Din continutul documentelor, având ca suport papirusul, ce dateaza din epoca Egiptului ocupat de greci (anul 300 î.e.n.), au fost decodificate informatii referitoare la: note, conturi, devize si chitante (papirusului lui Zenon).

În Grecia antica, conform marturiilor lasate de istoricii contabilitatii, templele au jucat primele rolul de bancheri. În activitatea lor se utilizau înca din acea vreme cecul si cambia, precum si creditul pe baza de dobânda, cumulând, practic, toate elementele tehnicii financiare moderne.

Referitor la contabilitatea Romei antice, Cicerone (106 - 43 î.e.n.) ne-a lasat precizari importante privind registrele contabile romane, respectiv: Codex accepti et expensi - era un jurnal al veniturilor si cheltuielilor si Codex rationum - asemanator jurnalului legal de astazi, tinut fara spatii libere, stersaturi si alterari, avea dubla menire de jurnal si carte mare si putea fi proba în justitie.

Începutul Evului Mediu (epoca feudala) nu a continuat progresele civilizatiei romane, înregistrate în domeniul contabilitatii. În prima parte a Evului Mediu, contabilitatea tip se concretiza într-un memorial, care era un registru unic, descriptiv si cronologic, în care se înregistrau creantele si datoriile negustorilor, generate de operatiunile efectuate cu tertii.

Treptat, tehnicile evolueaza si astfel apare contabilitatea în partida simpla, caracterizata prin nasterea conturilor si avea ca obiect înregistrarea operatiilor privind încasarile si platile, clasificarea si controlul acestora.

Contabilitatea simpla presupunea existenta unui cont unic de disponibilitati banesti (registru de încasari si plati), acompaniat de conturi accesorii, impuse de clasificarea cheltuielilor si veniturilor.

Pe masura ce creditul a luat amploare, iar numarul creditorilor si debitorilor a crescut, acest registru a fost înlocuit printr-o functie administrativa - contabilul, care avea atributiunea tinerii conturilor de persoane. Conturile de persoane se caracterizau printr-un nume propriu, fara ca între acestea si conturile impersonale, de încasari si plati, sa existe vreo legatura.

Pe masura ce fenomenele economice deveneau tot mai complexe, sumele acelorasi persoane se dispersau tot mai mult în evidenta, astfel, comerciantul trebuia sa reconstituie, prin punctaj, totalurile unui corespondent dat, privind creditul acordat si rambursarile facute. Ca urmare a acestui fapt, a fost necesar sa se realizeze anumite legaturi între conturile de persoane si conturile traditionale de încasari si plati.

Ca si în cazul creditului, fiecare operatiune de vânzare sau cumparare de bunuri determina doua înregistrari: una, în contul de clienti, pentru vânzari sau în contul de furnizori, pentru cumparari si alta, în contul de casa, pentru încasarea creantelor aferente bunurilor vândute sau plata datoriilor provenite din cumpararea bunurilor.

Aceste doua înregistrari efectuate concomitent, au condus pe contabili, începând cu anul 1290, la partida dubla, prin reunirea conturilor de persoane cu contul unic traditional, de încasari si plati, creându-se astfel, anumite legaturi, generate de natura lucrarilor. Din aceste legaturi a rezultat marea reforma a contabilitatii comerciale, respectiv dubla înregistrare a fenomenelor economice.

Contabilitatea în partida dubla, ca sistem complex de evidenta, a aparut si a evoluat odata cu dezvoltarea comertului si bogatiilor marilor orase - state italiene: Florenta, Venetia si Genova când, la sfârsitul Evului Mediu, apar o serie de autori de contabilitate, dintre care se remarca calugarul franciscan Luca Pacioli. Luca Pacioli s-a plasat în istorie prin cele doua tratate ale sale, ce sintetizeaza cunostintele stiintifice ale epocii: „Summa de Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita” si „Divina Proportione”. Primul tratat, aparut la Venetia în anul 1494, este o mica enciclopedie de cunostinte matematice. Capitolul IX, intitulat „Tractatus particularis de computis et scripturis” (Tratat particular despre conturi si înregistrari), cuprinde o descriere a practicilor negustorului venetian al epocii si a contabilitatii în partida dubla.

În tratatul sau, Luca Pacioli consemneaza despre utilizarea a trei registre contabile, pentru înregistrarea afacerilor comerciantilor italieni, astfel: - memorialul: care permitea înregistrarea tuturor operatiilor, fara analiza, în moneda în care s-au efectuat tranzactiile; - jurnalul: în care se opera articolele contabile pe debit si credit si îndeplinea dublul rol: de reclasificare cronologica a operatiilor si de exprimare a acestora într-o singura unitate de cont (moneda); - cartea - mare: în care debitele si creditele erau diferentiate cu claritate, pe conturi.

Prima definitie data contabilitatii apartine tot lui Luca Pacioli, potrivit caruia:

„ Contabilitatea este considerata ca un ansamblu de principii si reguli privind înregistrarea în partida dubla a averii (mobila si imobila) ce apartine unui negustor, precum si toate afacerile sale (mari si marunte), în ordinea în care au avut loc”.

Dupa aparitia tiparului în secolul al XV - lea, prin traducerea si raspândirea lucrarilor lui Luca Pacioli, literatura contabila face însemnate progrese în toate tarile europene si astfel, s-a generalizat aplicarea contabilitatii în partida dubla.

1.2. Contabilitatea - componenta a sistemului informational economic

În general, sistemul informational este definit ca un ansamblu de oameni, masini, programe si procedee, al carui tel este de a furniza informatiile necesare functionarii unei întreprinderi sau organism.

În contextul acestei definitii, contabilitatea reprezinta principala componenta a sistemului informational, orientat spre cunoasterea valorilor economice dintr-o organizatie. În aceasta calitate, contabilitatea se constituie într-un subsistem informational, care cuprinde un ansamblu de elemente interdependente ce asigura culegerea, prelucrarea, stocarea, analiza si transmiterea informatiilor privind efectele tranzactiilor si a altor evenimente asupra starii si miscarii elementelor patrimoniale, a situatiei financiare si a performantei unei organizatii, în scopul informarii utilizatorilor interni si externi.

1.3. Sarcinile si functiile contabilitatii

1.3.1. Sarcinile contabilitatii

a. Ca disciplina stiintifica, pe baza cercetarilor proprii, contabilitatii îi revin urmatoarele sarcini:

- definirea cu exactitate a obiectului de studiu si a sferei de cuprindere;

- precizarea metodei de cercetare, a obiectului si a procedeelor ei de lucru, urmarind definirea de norme si principii generale, bazate pe o terminologie precisa, identica pentru toti utilizatorii informatiei contabile;

- stabilirea rolului si a locului pe care îl are în cadrul stiintelor si a evidentei economice;

- elaborarea mijloacelor pentru aplicarea în practica a contabilitatii (modelele formularelor pentru situatii financiare, documente, registre etc.).

b. Ca activitate practica, organizata în fiecare întreprindere, contabilitatii îi revin o serie de sarcini specifice, astfel:

Fisiere in arhiva (1):

  • Bazele Contabilitatii.doc