Bazele contabilității

Obiective

Printre elementele esentiale ce contribuie la formarea unui viitor economist se

numără si continutul, structura si modul de predare al primului curs de contabilitate.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât tranzitia spre un mediu social nou, spre economia de

piată, ridică probleme noi si în fata specialistilor din domeniul contabilitătii.

Disciplina Contabilitate Baze se constituie într-un tot unitar, însă, din rationamente

didactice, este structurată în două părti.

Partea I tratează notiunile teoretice absolut necesare întelegerii mecanismelor

înregistrării în contabilitate a tranzactiilor si evenimentelor ce au loc într-o întreprindere.

Un loc important în cadrul acestei părti îl ocupă contul, ca instrument de înregistrare,

control si calcul în contabilitate si legat de acesta, problematica vizând analiza contabilă a

evenimentelor si tranzactiilor.

Concepte-cheie: contabilitate, Standarde Internationale de Contabilitate, cont, dubla înregistrare,

corespondenta conturilor, analiza contabilă, formula contabilă.

I. DEFINIREA, STATUTUL SI OBIECTIVELE CONTABILITĂłII

1.1. Definirea contabilitătii

În ceea ce priveste contabilitatea, multă vreme, pe plan teoretic, au fost păreri

împărtite. După unii, aceasta este o stiintă cu obiect bine stabilit, iar după altii, contabilitatea ar fi o

tehnică de culegere, stocare, prelucrare, transmitere si valorificare a celei mai mari părti din

informatiile economice. Cu timpul, aceste probleme au fost solutionate din punct de vedere

stiintific. Contabilitatea poate fi privită ca un joc social, o artă, o stiintă, o disciplină

informatională. În cazul contabilitătii, ca si în cazul celor mai multe dintre stiinte, există o

fundamentare stiintifică a obiectului său, deci contabilitatea este o stiintă, cu principii riguros

elaborate, stabilite, cu un loc bine precizat în lumea stiintelor. Ca orice altă stiintă, contabilitatea

are si o metodă proprie de cercetare, care constă într-un ansamblu de procedee si instrumente

menite să urmărească obiectul său.

Aparitia stiintei contabilitătii este datată în anul 1494, atunci când s-a publicat

prima lucrare cu continut contabil ce apartine călugărului franciscan si matematician Luca

Paciolo, cu titlul "Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita", lucrare

ce rezervă un capitol special privind "Dubla înregistrare". Sunt însă dovezi materiale

potrivit cărora, existau reflectări contabile cu mult timp înaintea lui Luca Paciolo, dovezi

ce datează din anul 1100 si chiar mai devreme, pe teritoriul unor orase ale actualei Italii ca

Roma, Venetia, Genova, Pisa etc. si de asemenea la "Hansele germane".

2

Contabilitatea este o stiintă socială, care studiază acele laturi ale reproductiei

sociale care se pot exprima în etalon bănesc. Ea urmăreste existenta si dinamica

patrimoniului agentilor economici, procesele economice, pe care acestia le organizează,

stabilind si înregistrând rezultatele financiare finale.

1.2. Statutul contabilitătii

Contabilitatea din totdeauna a fost considerată o stiintă socială, deoarece ea

studiază unele din activitătile pe care le desfăsoară oamenii si care influentează în mare

măsură existenta lor. Din totdeauna continutul obiectului contabilitătii a fost abordat,

studiat în contextul procesului reproductiei sociale, unde contabilitatea urmăreste acele

laturi ce vizează activitătile economice desfăsurate în sfera productiei si circulatiei si care

se exprimă în etalon bănesc.

Încă de la aparitia sa, prin obiectul său, contabilitatea îsi propune să urmărească

patrimoniul unitătilor. Diviziunea socială a muncii si autonomia gestionară a dus la

separarea patrimonială. În general, patrimoniul are o structură economică si juridică de

apropiere a valorilor materiale si bănesti. Pentru a exista un patrimoniu este necesar să

existe un subiect de drept, care este o persoană juridică sau fizică si mai trebuie să existe o

avutie, adică o sumă de valori materiale care generează respectivele drepturi, dar si

obligatii. Aceasta înseamnă că din punct de vedere economic patrimoniul reprezintă o

totalitate de mijloace economice, materiale si bănesti, precum si a rezultatelor financiare

obtinute. Din punct de vedere juridic, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor si

obligatiilor pe care le are o persoană juridică sau fizică, în legătură cu mijloacele

economice de care dispune.

Patrimoniul, ca obiect de studiu al contabilitătii, reprezintă ansamblul de bunuri economice

detinute de persoane fizice sau juridice, care generează drepturi si obligatii pentru posesorul lui.

1.3. Directii de dezvoltare a contabilitătii

Radiografiind produsele reformei contabilitătii românesti, se constată cele două atribute

ale sale: europenizarea si internationalizarea.

Europenizarea contabilitătii românesti

O dimensiune a normalizării contabile internationale este procesul de armonizare

contabilă desfăsurat în cadrul Uniunii Europene. Acest proces, început în anii ’70, face

parte din armonizarea dreptului societătilor comerciale pentru tările membre ale Uniunii

Europene si vizează armonizarea sistemelor contabile ale statelor membre, elaborând în

acest sens directive ce vor trebui încorporate în legislatia fiecărui stat membru

Un rol deosebit din punctul de vedere al armonizării contabile la nivel european l-a

avut Directiva a IV-a. Emisă de Consiliul de Ministri la 25 iulie 1978, aceasta se bazează

pe articolul 54(3)(g) al Tratatului de la Roma. Desi foarte detaliat, documentul oferă

posibilitatea alegerii între mai multe alternative de rezolvare a problemelor specifice si

acordă statelor membre optiuni suplimentare în ceea ce priveste implementarea sa.