Bazele contabilității

Cu termenul “contabilitate” se defineşte disciplina ştiinţifică independentă, cu statut propriu în familia ştiinţelor sociale, sistemul ştiinţelor economice.

Ca ştiinţă, contabilitatea îşi are elaborată construcţia sa teoretică prin cuprinderea într-un sistem logic a unei sume de axiome, principii, legi, legităţi, concepte şi teorii prin care se realizează condensarea de cunoştinţe privind grupul de fapte şi de fenomene ce formează obiectul ei de studiu.

.În universul mişcărilor de valori exprimabile în bani şi a raporturilor economico – juridice care provoacă decontări băneşti – indiferent de tipul de entitate economico – socială căreia îi este circumscris – contabilitatea călăuzeşte gândirea atât în explicarea cauzală cât şi în prevederea viitorului curs al faptelor şi fenomenelor cuprinse în obiectul ei. La fel ca oricare ştiinţă, contabilitatea are şi ea un obiect propriu, o metodă specifică, descoperă legi şi stabileşte legităţi care îi aparţin şi dispune de un vocabular al ei.

Pe baza fondului cognitiv fixat prin conceptele fundamentale, prin principiile, legile, legităţile, ipotezele şi teoriile sale, contabilitatea şi-a elaborat şi perfecţionat o tehnică specifică, adaptată fiecărui tip de entitate economico – socială.

Trecerea de pe planul gândirii teoretice pe planul contabilităţii aplicate la realităţile unui anumit perimetru contabil (regii autonome, societăţi comerciale, instituţii publice etc.), în condiţii concrete de timp şi spaţiu, se finalizează într-un sistem de informaţii (conturi, balanţe de verificare, bilanţ, calculaţii de costuri şi preţuri, analize comparative, calcule previzionale) care la un loc s-au obişnuit - în limba româna – a fi definite tot cu termenul de contabilitate.

Pentru desemnarea celei mai vechi părţi din sistemul de informaţii contabile, cel realizat prin ansamblul de conturi, balanţe, bilanţ şi inventar şi a acţiunii de realizare a acesteia s-au folosit la noi expresiile: “catastife”, “ţinerea registrelor” iar mai târziu cea de “evidenţă contabilă”.

Atunci când aceste informaţii erau obţinute prin aplicarea principiului de reflectare descris încă din secolul al XV-lea de către savantul italian Luca Paciolo se foloseau expresiile “dopia scriptura” ori “partida dublă”.

În practică i se spune “Contabilitate” şi compartimentului funcţional al structurii economico – sociale în care se realizează neîntrerupt sistemul de informaţii contabile. Este un al treilea înţeles în care este folosită la noi expresia “contabilitate”.

În România, entităţile economico-sociale îşi pot organiza realizarea sistemului de informaţii contabile în compartimente distincte conduse de directorul economic, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie şi care trebuie să aibă studii economice superioare.