Bazele contabilității

Cap 1 INTRODUCERE ÎN CONTABILITATE

1.1 Definiţia şi scopul contabilităţii

Ce este contabilitatea?

Construirea unei definiţii a contabilităţii nu este un lucru foarte uşor. Contabilul are un câmp de acţiune destul de variat. Astfel, el poate fi implicat în elaborarea unui set de înregistrări pentru o întreprindere mică, în scopul determinării profitului lunar, dar poate fi implicat şi în elaborarea unui set de situaţii financiare pentru o companie multinaţională, ceea ce presupune o implicare mult mai mare.

Ca urmare, putem defini contabilitatea astfel:

Contabilitatea este un set de teorii, concepte şi tehnici prin care date financiare sunt transformate în informaţii necesare raportării, planificării, controlului şi luării de decizii.

Prin extensie, putem spune că multe discipline au la bază teorii şi concepte proprii. Nici contabilitatea nu face excepţie. Fundamentul celor mai multe proceduri şi metodologii contabile este format din concepte de bază şi practici care sunt general acceptate de către profesia contabilă. Pornind de la aceste principii şi practici, au fost dezvoltate numeroase tehnici pentru implementarea lor. Contabilitatea foloseşte aceleaşi tehnici pentru a reflecta tranzacţiile financiare ale unei firme multinaţionale, dar şi pentru cele ce aparţin unei asociaţii familiale. În acest sens, contabilitatea este cea care crează informaţii pertinente, care să fie folosite de toţi utilizatorii de informaţie contabilă.

Prima definiţie a fost dată contabilităţii de către italianul Luca Paciolo în tratatul său de matematică - „Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proportionalita”, publicat în anul 1494 la Veneţia şi care cuprindea şi o descriere a practicilor negustorilor italieni, între care şi cea a contabilităţii în partidă dublă.

În concepţia acestuia, obiectul de studiu al contabilităţii este: „tot ceea ce aparţine negustorului, avere mobilă şi imobilă, precum şi toate afacerile sale mari şi mărunte, în ordinea în care au avut loc”.

Fiecare mişcare intervenită în masa averii şi implicit a capitalului este reprezentată ca un raport între DEBITOR (persoana care primeşte o valoare) şi CREDITOR (persoana care avansează acea valoare).

Ca rezultat al acestei judecăţi, Luca Paciolo este autorul primului principiu fundamental al contabilităţii, considerat de unii autori drept teorie a contabilităţii (principiul dublei reprezentări).

Contabilitatea este o disciplină cu rol informaţional. Aceasta studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra situaţiei economice şi financiare, precum şi asupra performanţei unei entităţi contabile, în scopul informării utilizatorilor interni şi externi. Aceste informaţii formează baza pentru evaluarea organizaţiei de către un ansamblu de utilizatori din interiorul şi din exteriorul unei organizaţii. Dintre diferitele tipuri de organizaţii (întreprinderi comerciale, fundaţii şi asociaţii non-profit, diferite instituţii publice etc.), acest curs este destinat întreprinderilor al căror scop este obţinerea profitului.

Contabilitatea financiară („financial accounting”) are ca obiect măsurarea şi evaluarea tranzacţiilor care au loc între întreprindere şi mediul exterior. Astfel, contabilitatea financiară este cea mai importantă modalitate de raportare a informaţiilor despre poziţia financiară şi despre rezultatele întreprinderii.

Contabilitatea managerială („managerial accounting”) are ca obiect producţia şi comunicarea de informaţii interne privind performanţa întreprinderii, de exemplu informaţii despre costul şi profitabilitatea fiecărui produs sau despre diferitele părţi componente ale întreprinderii.

Ecuaţia fundamentală a contabilităţii este:

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

Caracteristicile calitative sunt atributele care determină utilitatea informaţiei oferite de situaţiile financiare. Cele patru caracteristici calitative principale sunt inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea si comparabilitatea.

1. Inteligibilitatea presupune ca informaţiile furnizate de situaţiile financiare trebuie să fie înţelese de utilizatori.

2. Relevanţa. Pentru a fi utile, informaţiile trebuie să fie relevante pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Relevanţa informaţiei este influenţată de natura sa si de pragul de semnificaţie.

3. Credibilitatea. Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce si-a propus să reprezinte sau ceea ce se asteptă, în mod rezonabil, să reprezinte.

4. Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei entităţi în timp, pentru a identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale. De asemenea utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale diverselor entităţi, pentru a le evalua poziţia financiară si performanţa.

Pentru ca informaţia să fie relevantă şi credibilă, sunt necesare următoarele:

- informaţia să fie oportună pentru luarea deciziilor de către utilizatori;

- beneficiile de pe urma informaţiei să depăsească costul acesteia;

- să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiei financiare.

Forme de organizare a entităţilor

Conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale există 5 tipuri de societăţi: Societatea în nume colectiv (SNC), Societatea în comandită simplă, Societatea în comandită pe acţiuni, Societatea cu răspundere limitată (SRL), Societatea pe acţiuni (SA).

Pe lângă aceste categorii de entităţi definite de legea 31 / 1990 există şi alte tipuri de organizări ale activităţilor lucrative, precum şi alte tipuri de entităţi care au obligaţia de a emite situaţii financiare. Printre aceastea, deşi nu fac obiectul cursului nostru, amintim: Persoanele fizice autorizate (PFA), Instituţiile publice, Instituţii de credit, Organizaţii non profit, alte entităţi.