Bazele contabilității

Situaţiile financiare sunt raportări anuale privind starea şi mişcarea patrimoniului firmei, destinate gamei largi de utilizatori comuni.

Cei mai uzuali destinatari, utilizatori ai situaţiilor financiare sunt:

- investitorii actuali sau potenţiali, dornici să aprecieze performanţa plasamentelor lor;

- angajaţii, interesaţi de siguranţa şi dimensiunile remuneraţiilor lor;

- creditorii, interesaţi de riscul ataşat împrumuturilor acordate firmei;

- partenerii comerciali, pentru care fiabilitatea firmei contribuie la siguranţa pieţei de aprovizionare şi de desfacere în viitor, dar şi garantează furnizorilor efectuarea în ritm normal a decontărilor;

- organele fiscale, pentru care situaţia financiară a firmei oferă premisele veniturilor bugetare scontate;

- alte instituţii de stat, care au nevoie de informaţii pentru a reglementa activitatea întreprinderilor şi ca bază pentru calculul venitului naţional şi al altor indicatori statistici;

- publicul, pentru care starea unei firme poate afecta întreaga viaţă economico-socială a unei zone.

Situaţiile financiare includ: bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor capitalului propriu, politici contabile şi note explicative.

Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei, modificărilor capitalurilor proprii şi fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii.

Situaţiile financiare furnizează informaţii care trebuie să se caracterizeze prin:

- inteligibilitate;

- relevanţă - informaţiile trebuie să fie relevante pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor;

- credibilitate - informaţiile trebuie să fie credibile, adică:

- să reprezinte fidel rezultatele şi poziţia financiară a îmtreprinderii,

- să reflecte substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, şi nu doar forma juridică,

- să fie neutre, nepărtinitoare,

- să fie prudente,

- să fie exhaustive, complete

- comparabilitate.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capitaluri proprii ale entității la închiderea exerciţiului sau în alte situaţii prevăzute de lege.

El înfăţişează în formă sintetică şi în expresie valorică activele fixe şi circulante existente la un moment dat, sursele de provenienţă ale acestor active şi rezultatul financiar obţinut în perioada pentru care a fost întocmit bilanţul contabil.

În cadrul bilanţului elementele de activ sunt grupate după natură, destinaţie şi lichiditate. Elementele de pasiv sunt grupate după natură, provenienţă şi exigibilitate.

7

În tabelul de mai jos observăm cum sunt grupate în bilanţ elementele patrimoniale.

BILANŢ PATRIMONIAL

SEMNIFICAŢIA ACTIVULUI

SEMNIFICAŢIA PASIVULUI

Toate bunurile, inclusiv creanţele agentului economic

Toate obligaţiile faţă de alte entităţi Dreptul proprietarului

Sau

sau

Modalităţi concrete de utilizare a resurselor de care dispune agentul economic

Provenienţa resurselor de finanţare pe care le utilizează agentul economic

Conţinutul activului şi al pasivului exprimă DUBLA REPREZENTARE a patrimoniului agentului economic în accepţiune statică, arătând starea patrimoniului la un moment dat.

Dubla reprezentare a patrimoniului conduce la prima ecuaţie de echilibru,

ACTIV = PASIV.

Întrucât pasivul cuprinde drepturi şi obligaţii, ecuaţia poate fi rescrisă sub forma:

ACTIV = CAPITAL + DATORII

sau

ACTIV = DATORII + CAPITAL

sau

ACTIV - DATORII = CAPITAL

În practică se utilizează atât modele de bilanţ bazate pe ecuaţia:

ACTIV = PASIV, punând în evidenţă echilibrul valoric între activ şi pasiv, cât şi modele bazate pe ecuaţia:

ACTIV - DATORII = CAPITAL , semnalând poziţia financiară a întreprinderii, activul net al societăţii.

Activele reprezintă resurse controlate de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.

Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale întreprinderiice decurg din evenimente trecute şi prin decontarea cărora se aşteaptă să rezulte ieşiri de resurse care încorporează beneficii economice.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activul unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Contul de profit şi pierdere este situaţia care prezintă sintetic veniturile şi cheltuielile firmei pentru exerciţiul financiar încheiat, precum şi rezultatele activităţii.

Veniturile1 constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.