Bazele Contabilității

Contabilitatea, ca disciplina stiintifica independenta, are un obiect propriu si o metoda de cercetare specifica, prin care se deosebeste de celelalte stiinte. De asemenea, ea dispune si de un vocabular propriu specializat.

1. Obiectul contabilitatii

Dintotdeauna, la baza obiectului de studiu al contabilitatii a fost pus patrimoniul întreprinderii apartinând unei persoane fizice sau juridice.

La modul general, prin patrimoniu se întelege totalitatea bunurilor (mijloacelor) apartinând unei sau juridice dobândite în cadrul relatiilor de drepturi si obligatii.

Din definitia generala a patrimoniului rezulta ca acesta este format din doua elemente dependente: persoana fizica sau juridica care poarta denumirea de titular de patrimoniu sau proprietar, si relatiile de drepturi si obligatii în cadrul carora au fost procurate respectivele bunuri.

În ce priveste bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii, ele formeaza averea, adica acea parte a patrimoniului cu continut concret, material, determinat fizic si economic. Din punct de vedere fizic, în structura bunurilor economice, se cuprind în principal: a) bunurile materiale sub forma terenurilor, masinilor, utilajelor, cladirilor, mijloacelor de transport, marfurilor etc; b) serviciile de diverse categorii; e) avutia spirituala (disponibila si refolosibila): stocul de stiinta si tehnologie, cultura si civilizatie, stocul de informatii, d) alte bunuri atrase în circuitul economic, cum sunt: solul, zacamintele, bogatiile naturale etc.

Determinarea economica a bunurilor rezulta din cele doua componente ale acestora: valoarea de utilitate, data de faptul ca ele sunt create în scopul de a satisface nevoi ale oamcnilor, si valoarea de schimb, adica sunt evaluate, exprimate în bani, existând astfel posibilitatea de a fi schimbate în cadrul circuitului marfa-bani.

În ce priveste cel de al doilea aspect sub care se reflecta patrimoniul - relatiile de drepturi si obligatii, acesta are urmatoarele semnificatii:

- relatiile de drepturi - au în vedere situatia în care titularul de patrimoniu (proprietarul) îsi procura o parte din avere din resursele proprii, bunurile respective apartinându-i de drept, iar partea respectiva din patrimoniu poarta denumirea de patrimoniu propriu.

- relatiile de obligatii - au în vedere situatia în care titularul de patrimoniu (proprietarul) îsi procura o parte din avere din resurse apartinând altor persoane fizice sau juridice; bunurile respective nu îi apartin de drept, în schimbul acestora trebuind acordat un echivalent valoric, din care cauza partea corcspunzatoare de patrimoniu poarta denumirea de patrimoniu strain.

Prin urmare, patrimoniul oricarei persoane fizice sau juridice poate fi abordat printr-o dubla interpretare (data de cele doua unghiuri de vedere sub care este privit) si anume:

- sub aspectul existentei concrete, fizice, materiale, pe care o vom fixa prin notiunea de bunuri (mijloace) economice;

- sub aspectul provenientei (sursei de dobândire) bunurilor economice (a celor cu valoare de schimb), pentru care vom utiliza termenul de “resurse”.

Aceasta dubla reflectare a patrimoniului poate fi redata schematic astfel:

BUNURI (MIJLOACE) ECONOMICE

RESURSE

(CAPITALURI)

Din perspectiva economica, elementele patrimoniale privite sub dublu aspect si a caror existenta si miscare se circumscrie în expresie valorica la nivelul unei entitati titulare de patrimoniu, sunt cercetate în continuare.

Astfel, bunurile economice a caror forma concret materiala si structura difera mult la nivelul unei unitati patrimoniale, impune drept necesara o clasificare a lor în functie de durata de ramânere în patrimoniu, completata cu numarul de cicluri de productie la care acestea participa. Astfel, mijloacele economice utilizate de o unitate patrimoniala pot fi grupate în doua categorii:

- unele care au o durata mare de ramânere în unitate (de cel putin un an) si se consuma/valorifica în mod treptat pe parcursul mai multor cicluri de exploatare, denumite bunuri (mijloace) imobilizate;

- altele care se utilizeaza într-o perioada scurta (mai mica de un an), se consuma dintr-o data, si de regula, trebuie reînnoite cu exemplare noi în fiecare ciclu de exploatare, pe care le numim bunuri (mijloace) circulante;

În functie de natura pe care o îmbraca, mijloacele imobilizate se împart la rândul lor în trei categorii: imobilizari necorporale; imobilizari corporale; imobilizari financiare.

De asemenea, si la nivelul mijloacelor circulante se disting tot dupa criteriul formei pe care o îmbraca bunurile, tot trei categorii, si anume: mijloace circulante materiale (stocuri); míjloace circulante în decontare (creante); míjloace circulante de trezorerie (financiare).