Bazele Contabilității

Obiectivele şi natura contabilităţii

Contabilitatea - disciplină informaţională

Chiar înainte de a exista un sistem teoretic care să-i precizeze rolul în mod formal, informaţia a fost motorul dezvoltării, astfel încât cunoştinţele noi se clădesc pe suportul celor existente. Mulţimea de date noi este filtrată, prelucrată cu un aparataj conceptual specific fiecărei discipline ştiinţifice, obţinându-se produsul: informaţia. Prin analiza şi interpretarea informaţiei se iau deciziile referitoare la acţiunile viitoare sau la evaluarea acţiunilor anterioare.

Contabilitatea este şi ea o disciplină informaţională. Aceasta studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra situaţiei economice şi financiare, precum şi asupra performanţei unei entităţi contabile, în scopul informării utilizatorilor interni şi externi. Prin limbajul său, prin sistemul propriu de concepte şi proceduri, contabilitatea este singura disciplină care poate furniza informaţii financiare despre o organizaţie. Aceste informaţii formează baza pentru evaluarea organizaţiei de către un ansamblu de utilizatori din interiorul şi din exteriorul organizaţiei.

Dintre diferitele tipuri de organizaţii (întreprinderi comerciale, fundaţii şi asociaţii non-profit, diferite instituţii publice, bănci, societăţi de asigurări, persoane fizice autorizate etc.), acest curs se circumscrie sferei întreprinderilor comerciale al căror scop este obţinerea profitului şi pe care convenim să le numim, pe scurt, întreprinderi.

Tipuri de întreprinderi

Informaţiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere diferă în funcţie de modul specific de organizare. Cu cât o întreprindere este mai „deschisă” participării publicului, cu atât informaţiile contabile diseminate vor fi mai cuprinzătoare. Încă de la 1887, Codul Comercial Român îi obliga pe comercianţi (persoane fizice sau societăţi comerciale) să-şi înregistreze tranzacţiile în registrul jurnal şi să întocmească registrul cartea mare şi registrul inventar. Anual, comercianţii trebuiau să prezinte tribunalului registrul jurnal şi registrul inventar pentru a fi încheiate şi vizate.

În cursul de faţă vom prezenta pe scurt pricipalele tipuri de societăţi comerciale aşa cum sunt ele reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Societatea în nume colectiv (SNC) are drept caracteristică obligaţia solidară (în egală măsură) şi nemărginită (cu întrega avere) a asociaţilor pentru operaţiunile desfăşurate în numele societăţii. Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este opozabilă fiecărui asociat.

Societatea în comandită simplă are două tipuri de asociaţi: comanditaţi şi comanditari. Faţă de asociaţii comanditari, asociaţii comanditaţi au în plus dreptul de administrare a societăţii. Din punct de vedere al obligaţiei pentru operaţiunile societăţii, comanditaţii răspund solidar şi nemărginit, în timp ce riscul comanditarilor se limitează la capitalul subscris. Comanditarul are dreptul de a cere o copie a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere, precum şi dreptul de a cerceta autenticitatea acestora pe baza documentelor justificative.

Societatea în comandită pe acţiuni păstrează caracteristicile societăţii în comandită simplă, cu menţiunea divizării capitalului social în acţiuni. Administratorii pot fi revocaţi de către Adunarea Generală a Asociaţilor, iar un asociat ales administrator devine automat asociat comanditat.

Societatea cu răspundere limitată (SRL) are drept principală caracteristică limitarea răspunderii acţionarilor pentru obligaţiile societăţii la capitalul social subscris de fiecare acţionar. Capitalul este împărţit în părţi sociale care sunt liber transferabile numai între asociaţi. Transmiterea către persoane din afara societăţii trebuie aprobată de asociaţii care reprezintă cel puţin trei pătrimi din capitalul social.

Societatea pe acţiuni (SA) păstrează limitarea răspunderii la capitalul subscris de fiecare acţionar. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative sau la purtător se transmite liber, fără consimţământul celorlalţi acţionari.

Tipuri de informaţie contabilă

Informaţia contabilă dintr-o întreprindere se poate clasifica în două mari categorii: informaţie contabilă financiară şi informaţie contabilă de gestiune. Informaţia contabilă financiară este destinată utilizatorilor externi, cum sunt investitorii, salariaţii, creditorii, guvernul sau publicul larg şi este desemnată prin situaţiile financiare de sinteză sau, pe scurt, situaţiile financiare.

Anual, administratorii întreprinderilor trebuie să întocmească un set de situaţii financiare în formă standardizată, compus din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie şi politici contabile şi note explicative la acestea. Bilanţul este o situaţie de stoc, care arată resursele unei întreprinderi la un moment dat. Contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi tabloul fluxurilor de trezorerie sunt situaţii de flux: prima cuprinde rezultatele activităţii desfăşurate de întreprindere pe parcursul unei perioade de raportare, a doua prezintă modificările capitalului propriu între începutul şi sfârşitul unui exerciţiu financiar, iar cea de-a treia indică modul în care a evoluat numerarul între începutul şi sfârşitul unei perioade de timp.

Informaţia contabilă de gestiune este destinată utilizatorilor interni, respectiv conducerii întreprinderii. Această informaţie este nestandardizată, adesea nemonetară, şi cuprinde informaţii privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activităţii sau profitabilitatea pe produs. Rapoartele sunt înaintate conducerii la intervale de timp scurte - lunar, săptămânal sau zilnic - şi se circumscriu unor subdiviziuni ale întreprinderii, numite centre de responsabilitate sau de profit.

Pentru a putea judeca o afacere, oamenii au nevoie de informaţii economice care vor sta la baza deciziilor. Deciziile se referă la nivelul optim al producţiei, la acordarea unui împrumut sau plăţile aferente acestuia etc. În toate cazurile, informaţia contabilă va ajuta în procesul decizional. Ca urmare, se poate spune că prin contabilitate se urmăreşte colectarea, analiza şi transmiterea informaţiilor economice necesare deciziei, planificării şi controlului.

Informaţia contabilă serveşte tuturor celor care trebuie să ia o decizie sau să planifice o afacere cât şi să controleze acea afacere. În consecinţă, managerii sunt principalii beneficiari ai informaţiilor contabile. În realitate se poate spune că rolul contabilităţii este de a ajuta beneficiarii să emită decizii bazate pe informaţii relevante, de a le influenţa deciziile.