Bazele contabilității economico-financiare

CAPITOLUL 1

BAZELE ORGANIZĂRII CONTABILITĂŢII FINANCIARE

1.1. Conceptul, definiţia şi funcţiile contabilităţii financiare a întreprinderilor

1. Conceptul de contabilitate financiarii

Contabilitatea, ca ştiinţă şi practică, pe plan mondial, a evoluat şi şi-a perfecţionat continuu atât baza sa teoretică, cât şi maniera de realizare practică a obiectului de studiu. Caracterul evolutiv al contabilităţii în demersul de perfecţionare se concretizează în conceptualizarea ei pe baza unui sistem coerent de obiective şi principii fundamentale de natură să ducă la formularea de norme care să asigure rezolvarea, cât în ai completă şi eficientă, a problemelor de gestiune şi conducere a întreprinderilor.

Unul din principalele rezultate ale perfecţionării bazei conceptuale a contabilităţii îl constituie modernizarea concepţiei de organizare a sistemului conturilor în vederea reflectării patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii , creându-se sisteme de contabilitate cu un singur circuit şi cu două circuite.

Sistemul de contabilitate cu un singur circuit (monist, integrat) organizează conturile într-un singur flux în cadrul circuitului economic: capital - aprovizionare - fabricaţie - vânzare - realizare, atât pentru operaţiile ce privesc relaţiile cu terţii (funcţiile externe), cât şi pentru cele ale gestiunii interne (funcţiile interne).

Sistemul de contabilitate cu dublu circuit (dualist) organizează conturile astfel încât delimitează în circuite distincte pe cele care au ca obiect înregistrarea elementelor şi operaţiilor patrimoniale legate de schimburile şi relaţiile cu terţii, precum şi rezultatele financiare, şi într-un alt circuit conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate. Se formează astfel:

- circuitul contabilităţii financiare sau generale şi

- circuitul contabilităţii interne de gestiune sau analitice.

Pentru a-şi desfăşura activitatea, agenţii economici intră în relaţii în amonte, cu furnizorii de materii prime, materiale, energie şi în aval, cu clienţii pentru desfacerea produselor, mărfurilor, serviciilor ce formează obiectul lor de activitate, cu investitorii de capital (asociaţi şi/sau acţionari) pentru constituirea şi utilizarea eficientă a capitalului investit şi a profitului obţinut, precum şi cu statul - care stabileşte legislaţia pe care se fondează aceste relaţii.

2. Definiţia contabilităţii financiare opozabilă contabilităţii de gestiune

Caracterul relaţiilor cu mediul exterior este frecvent contractual sau legislativ, concretizându-se în schimburi monetare imediate sau la termen: cumpărări, vânzări, credite, impozite, etc. Informaţiile din acest circuit privesc ansamblul unităţii patrimoniale, datele sunt exprimate valoric, caracterul lor fiind financiar, de aceea sunt oglindite de contabilitatea financiară.

- Contabilitatea financiară, numită şi contabilitatea generală, ("Comptabilité générale", "Financial accounting") are ca obiect înregistrarea tuturor operaţiilor ce afectează patrimoniul agenţilor economici, măsurarea variaţiilor la care este supus acesta ca urmare a proceselor economice, calcularea şi explicarea rezultatului financiar, întocmirea documentelor de sinteză (Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, Anexa la bilanţ), care oferă mediului exterior imaginea sintetică, fidelă şi retrospectivă a situaţiei întreprinderii.

Contabilitatea generală, reflectând relaţiile de schimb patrimoniale în relaţiile întreprinderii cu mediul exterior, se cere organizată după norme unitare, pentru a se asigura informaţiile necesare tuturor utilizatorilor (clienţi, furnizori, asociaţi, bănci etc.) şi a permite comparabilitatea indicatorilor de gestiune economico-financiară între diferite unităţi. De asemenea, ea prezintă un interes major pentru stat, care controlează modul de evaluare a diferitelor elemente ale patrimoniului şi stabilirea rezultatelor ce constituie baza de calcul a obligaţiilor fiscale.

Ca urmare, contabilitatea financiară are la bază "norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia cu caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare atât pentru necesităţile proprii, cât şi în relaţiile acestora cu asociaţii şi acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice sau juridice".

Ţinând seama de obiectul contabilităţii financiare, aceasta poate fi caracterizată prin următoarele:

- este organizată pe bază de norme unitare şi obligatorii pentru toate unităţile patrimoniale, având la bază Planul de conturi general, cerinţă impusă de organele fiscale şi de necesitatea de control a statului;

- are ca obiect circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea şi structuralitatea sa ca entitate gestionară, iar scopul său este acela de a determina, periodic, de regulă la încheierea exerciţiului financiar, situaţia patrimoniului, situaţia financiară, rezultatul global al exerciţiului bazat pe gruparea veniturilor şi cheltuielilor în funcţie de natura lor;

- asigură şi gestionează informaţiile necesare completării bilanţului patrimonial, Contului de profit şi pierderi, Anexelor la bilanţ, tabloului de finanţare sau tabloului de trezorerie, după caz;

- prezintă patrimoniul global, nefurnizând informaţii de detaliu.

Contabilitatea financiară are însă şi anumite limite printre care: asigură numai compararea în timp şi spaţiu a rezultatului global şi al bilanţului unei unităţi faţă de altele; nu permite evidenţierea contribuţiei fiecărui sector, produs, lucrare la obţinerea rezultatelor financiare, limite ce sunt suplinite de contabilitatea de gestiune.

- Contabilitatea internă de gestiune ("Comptabilité de gestion", "Managerial accounting") are ca obiect evidenţa, calculul, analiza şi controlul costurilor şi rezultatelor analitice prin prisma componentelor activităţilor consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate (feluri de produse, lucrări şi servicii, pe subdiviziuni organizatorice interne componente ale întreprinderii, iar în unele cazuri prin prisma funcţiunilor întreprinderii). Ea are ca scop principal controlul factorilor de producţie în vederea obţinerii unor produse, lucrări, servicii, cu costuri raţionale. Criteriul folosit pentru delimitarea cheltuielilor şi rezultatelor este cel al destinaţiei şi funcţiei lor.

În mod concret, obiectul şi scopul contabilităţii de gestiune se identifică cu: gestiunea analitică a stocurilor, calcularea analitică a costurilor, calcularea analitică a costurilor produselor, serviciilor, activităţilor şi funcţiilor, determinarea rezultatelor analitice prin compararea costului produselor cu preţul lor de vânzare, controlul de gestiune pe baza abaterilor de la costurile standard, controlul bugetar intern asupra cheltuielilor şi veniturilor