Bazele Teoretice ale Contabilității

1.1. PATRIMONIUL ÎNTREPRINDERII ŞI GENERALIZAREA

DE BILANŢ A ACESTUIA

Pe parcursul activităţii economice a întreprinderii, au loc diferite procese, pentru care e necesar de a dispune de anumite bunuri economice, care alcătuiesc patrimoniul întreprinderii. Bunurile economice se caracterizează prin aceea, că ele pot aduce un venit întreprinderii. Din acest punct de vedere bunurile economice se consideră ca active. După destinaţie, ele se împart în active pe termen lung şi active curente.

Tabelul 1

Gruparea bunurilor economice după genurile acestora

Grupele de bunuri Structura activelor

Pe termen lung

Curente

Active nemateriale

Active materiale

Active financiare (investiţii)

Alte active

Stocuri

Creanţe

Investiţii

Mijloace băneşti

Alte active curente

Activele pe termen lung se deosebesc prin aceea că sunt deţinute şi utilizate de întreprindere în termen mai mult de un an.

Din activele nemateriale fac parte: cheltuielile de constituire a întreprinderii; fondul comercial (goodwill); brevetele; licenţa (autorizaţia); emblema comercială; programe informatice; alte active nemateriale.

Activele materiale pe termen lung includ: terenurile de pământ, mijloacele fixe, resursele naturale. Un rol deosebit au activele materiale şi anume mijloacele fixe: clădirile, construcţiile speciale (edificiile), maşinile, utilajele şi instalaţiile de transmisie, mijloacele de transport, inventarul etc. Particularităţile distinctive ale mijloacelor fixe constau în păstrarea formei natural-materială în procesul exploatării acestora.

Din cadrul activelor financiare pe termen lung fac parte în prealabil investiţiile pe termen lung: acţiunile, obligaţiunile şi alte titluri de valoare procurate.

Activele curente îşi desfăşoară circuitul într-un timp relativ scurt (până la un an): În componenţa stocurilor intră materialele, mărfurile, produsele finite, care se află la depozitele întreprinderii. Ele pot fi utilizate în producţie sau vîndute clienţilor.

În afară de mijloacele curente enunţate, la ele se referă şi creanţele, adică datoriile altor întreprinderi, organizaţii şi persoane fizice faţă de întreprinderea dată. De exemplu, creanţele cumpărătorilor pentru produsele şi mărfurile expediate, dar încă neplătite, creanţele personalului apărute din diferite obligaţiuni.

Fiecărui fel de bunuri economice este inerentă sursa de formare a acestuia.

După apartenenţă, distingem surse proprii şi atrase. În mod demonstrativ o atare distribuire poate fi prezentată astfel (tabelul 2).

Tabelul 2

Gruparea bunurilor economice după sursele de formare a acestora

Grupele surselor de provenienţă a activelor Structura surselor

Proprii

Împrumutate

Atrase

Capitalul statutar, suplimentar, de rezervă, secundar

Rezerve la capital

Profit nerepartizat

Credite bancare

Împrumuturi de la terţi

Datoria de creditor privind decontările cu furnizorii, personalul, bugetul, organele de asigurare socială, etc.

Din punct de vedere a bilanţului contabil gruparea bunurilor economice după sursele de formare se cunoaşte ca noţiune de pasive.

Principala sursă a mijloacelor proprii o reprezintă capitalul statutar – valoarea mijloacelor depuse de fondatori la crearea întreprinderii date. La societatea pe acţiuni fondul statutar reprezintă valoarea acţiunilor, la care s-au subscris acţionarii.

Rezervele create sînt constituite la sfârşitul anului prin defalcare din profitul net care rămâne la dispoziţia întreprinderii, adică după scăderea din profit a sumei cheltuielilor aferente impozitului pe venit.

Dacă la întreprindere şi după aceste operaţii mai rămâne o parte din profit, ea poartă denumirea de profit nerepartizat, care de asemenea reprezintă o sursă de formare a miloacelor proprii.

Dacă întreprinderii nu-i sunt suficiente mijloacele proprii, atunci ea este nevoită temporar să le atragă (împrumute ) de la terţi. Atare active pot fi primite de la bănci în formă de credite sau prin emiterea şi vânzarea obligaţiilor şi altor titluri de valoare (împrumuturi). Creditele şi împrumuturile primite pe un termen de rambursare până la un an sunt numite pe termen scurt, iar peste un an – pe termen lung.