Bilanțul contabil - oglindă a patrimoniului

Asa cum am vazut în capitolele anterioare, informatia contabila este unul din aliatii diverselor categorii de utilizatori ai acestei informatii în procesul decizional. Ilustrarea situatiei patrimoniale, a performantelor sau riscurilor aferente unei entitati sunt asigurate de asa-numitele situatii financiar-contabile.

Aminteam în primul capitol al acestei lucrari de interdependenta existenta între complexitatea activitatilor economice si dezvoltarea practicilor contabile. De asemenea, analizam acel adevarat moment de cotitura în evolutia contabilitatii reprezentat de promovarea la sfârsitul secolului al XV-lea si, de catre Luca Pacioli, a principiilor partide duble. Practic, odata cu constientizarea postulatului entitatii, contabilitatea se regaseste pe sine. Patrimoniul apartinând unei entitati, ca obiect de studiu al contabilitatii, va fi disociat de patrimoniul apartinând proprietarilor entitatii respective, acestora nerevenindu-le decât un eventual drept de creanta.

Reflectând bunurile, drepturile sau obligatiile unei entitati la un moment dat, bilantul contabil va ignora însa, în formele sale incipiente, incertitudinea. Ne punem astazi întrebarea urmatoare: „Care sa fie acea activitate economico-financiara lipsita de un oarecare grad de incertitudine?”. Solutia adusa de profesia contabila pentru eliminarea acestui neajuns va fi aceea a reflectarii unor rezerve sau provizioane aferente tocmai incertitudinii amintite.

Cu o evolutie greoaie în timp bilantul va deveni asemenea celui din zilele noastre abia la sfârsitul secolului al XIX-lea odata cu dezvoltarea sectorului industrial sau bancar, dar si ca urmare a cresterii exponentiale a numarului de societati, indiferent de forma juridica a acestora, în care proprietarul nu mai este neaparat si conducator.

Progresul, indiferent de domeniul la care ne referim, a avut drept una din cauze si criticile aduse în epoca. Este si cazul bilantului contabil, daca ne referim fie si numai la pozitia profesorului Eugen Schmalenbach, care aducea la începutul secolului XX urmatoarele critici la adresa acestuia:

- imaginea oferita de bilant pentru o entitate este o imagine statica, neilustrând evolutia diferitelor posturi bilantiere pentru perioada avuta în vedere;

- rezultatul nu este prezentat decât ca o componenta a capitalurilor proprii; o ilustrare a modului de obtinere a acestui rezultat presupune accesul la contul de rezultate;

- în ce masura valoarea unei entitati se identifica cu marimea activului sau capitalurilor proprii regasite în bilantul contabil.

Dincolo de criticile aduse, sa conferim totusi bilantului pozitia pe care o merita, aceea de situatie a randamentului, lichiditatii sau flexibilitatii financiare a unei entitati, rampa pentru previzionarea activitatii acesteia.

Reflectarea bunurilor, drepturilor, obligatiilor si a capitalurilor proprii apartinând unei entitati, la un moment dat, este asigurata de catre bilantul contabil prin intermediul structurilor de ACTIV, respectiv PASIV.

Activul bilantier va reflecta bunurile economice si drepturile aferente acestora în timp ce pasivul va cuprinde sursele de finantare (capitaluri proprii si datorii) aflate la dispozitia unei entitati. Ordinea elementelor patrimoniale în cele doua structuri amintite este determinata de lichiditatea, respectiv exigibilitatea fiecarui element patrimonial. Lichiditatea poate fi definita drept capacitatea unui element patrimonial de a se transforma în bani. Exigibilitatea vizeaza de fapt scadenta fiecarei surse de finantare. În raport de mediul economic avut în vedere, gruparea elementelor de activ va avea ca punct de plecare banii (optiune specifica mediului anglo-saxon) sau bunurile aflate la dispozitia societatii o perioada mai mare de timp (optiune specifica Europei continentale).

O prima modalitate de întocmire a bilantului contabil o reprezinta asa-numita „forma tablou” a acestuia, cu gruparea elementelor de activ si pasiv în coloane distincte si în raport de criteriile amintite anterior.

Spre exemplificare sa analizam bilantul urmator:

- mii lei -

ACTIV SUME PASIV

SUME

Cladiri 100.000 Capital social 50.000

Materii prime 10.000 Rezerve 10.000

Marfuri 50.000 Credite bancare pe termen lung 150.000

Clienti 80.000 Furnizori 60.000

Cont bancar 60.000 Impozit pe salarii 30.000

TOTAL ACTIV

300.000 TOTAL PASIV 300.000

Se observa o grupare a bunurilor (ex: cladiri, marfuri, cont bancar) si drepturilor (ex: clienti) în activul bilantier si o reflectare a capitalurilor proprii (ex: capital social, rezerve) si datoriilor (ex: credite bancare s.a.m.d.) în pasivul bilantier. Ordinea este de la elementul ce se transforma cel mai greu în lichiditati (cladiri) pâna la cel care îmbraca efectiv forma de lichiditati (contul bancar). Similar se procedeaza si în ceea ce priveste ordonarea elementelor de pasiv, începând cu sursa de finantare cu scadenta cea mai îndepartata (capitalul social) si terminând cu masa datoriilor cu scadenta imediata.

Echilibrul permanent, specific unui astfel de bilant, este redat de ecuatia:

TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV

O alta modalitate de întocmire a bilantului contabil o reprezinta asa-numita „forma lista”: