Calculatorul în Societatea Actuală

Viaţa omului modern se desfăşoară în grădina informaticii", se spunea în anii ’80. Dacă în acea perioadă era justificată o astfel de afirmaţie, atunci ce am mai putea spune despre momentul actual? Ce metaforă ar putea condensa, într-un mod sugestiv, toate performanţele calculatoarelor cu care lucrăm, toate facilităţile programelor pe care le folosim, viteza uluitoare cu care comunicăm şi accesul la o cantitate uriaşă de informaţie?

Tehnologiile informatice şi microelectronice au progresat incredibil de mult în ultimele decenii. Principalele direcţii de evoluţie au constat în: perfecţionarea arhitecturii calculatoarelor, compactizarea şi miniaturizarea acestora. Se apreciază că, la momentul actual, soluţiile hardware sunt mult avansate faţă de software-ul care le foloseşte, prin urmare există posibilităţi uriaşe pentru dezvoltare în această direcţie. Dacă până acum performanţa era determinată de suportul fizic, acum este asigurată de calitatea programelor.

Creşterea numărului de calculatoare atrage după sine o adevărată explozie a lumii programelor. Şi dacă psihologii nu contenesc să ne amintească despre comunicarea inter-umană, despre cât este de important acest aspect, reţelele de calculatoare reprezintă, în domeniul informaticii, concretizarea conceptului de integrare. Reţeaua de comunicaţii telefonice, băncile de date, sistemele informatizate de deservire publică, toate se aşează, ca piesele unui puzzle uriaş, într-un sistem unitar, din ce în ce mai complex. Elementele acestui sistem se potenţează unele pe altele. De exemplu, un calculator foarte performant, dar care lucrează independent, nu poate oferi utilizatorilor săi toate posibilităţile de care aceştia ar beneficia dacă ar integra sistemul lor de calcul într-o reţea (comunicare rapidă cu ceilalţi utilizatori ai reţelei, acces la resursele hard şi soft ale acesteia). Practic, eficienţa pe care cu toţii o dorim în munca noastră nu ar putea fi atinsă dacă nu ne-am integra în acest uriaş sistem şi nu am fi atenţi la tendinţele care se conturează în materie de programe.

În viaţa obişnuită, tot ceea ce ne înconjoară ne oferă informaţii: ştirile auzite la radio sau la televizor, cărţile pe care le citim, proiectele la care lucrăm, interacţiunea cu ceilalţi oameni, cu natura. În funcţie de priorităţile noastre şi de interesele pe care le avem, din acest vast ocean de percepţii noi selectăm elementele de noutate. În principal, informaţiile ajung la noi în două moduri: vizual şi auditiv (nu putem ignora, totuşi, alte modalităţi, cum ar fi intuiţia sau empatia).

Calculatoarele electronice sunt mijloace de calcul automat, care permit efectuarea unui număr uriaş de operaţii matematice şi logice într-un timp foarte scurt. Astfel pot fi prelucrate cantităţile mari de date care apar în diverse domenii de activitate (economie, tehnică, cercetare ştiinţifică etc.), dar calculatoarele deservesc şi domenii în care nu volumul de informaţii este prioritar ci sunt importante, de exemplu, acurateţea, rapiditatea, fineţea (comunicare, publicistică, medicină, etc.). După modul de funcţionare, calculatoarele sunt de trei tipuri: analogice, numerice (sau digitale) şi hibride. Calculul analogic implică operarea asupra unor mărimi ce variază continuu (semnale electrice, mărimi fizice), în timp ce calculul numeric operează asupra unor mărimi discontinue (discrete). Calculul hibrid combină cele două tipuri. Calculatoarele personale (Personal Computer, în limba engleză, de unde şi prescurtarea PC) sunt calculatoare numerice care, prin costul lor redus şi prin accesibilitate, au pătruns în aproape toate domeniile vieţii economice şi sociale. În cele ce urmează, când utilizăm termenul „calculator”, ne referim deci la calculatoarele digitale de tip PC.

Calculatoarele comunică cu omul prin afişare vizuală şi prin producerea sunetelor, iar tipurile de informaţii vehiculate sunt: numerele, textele, imaginile statice sau dinamice şi sunetele. Cum păstrează calculatorul aceste informaţii şi cum le prelucrează? Următoarele capitole răspund la această întrebare.

Unitatea de curs 1

STRUCTURA HARDWARE A UNUI SISTEM DE CALCUL

Scopul unităţii de curs

Prezentarea structurii fizice a unui sistem de calcul, a modului de interconectare a componentelor sale şi a principiilor de funcţionare.

Obiective operaţionale

După studiul acestei unităţi, cursanţii vor avea posibilitatea:

să identifice componentele fizice ale unui sistem de calcul;

să cunoască modul de organizare a acestora in ansamblul reprezentat de sistemul de calcul;

să aprecieze performanţele unui sistem de calcul.

Cuprinsul unităţii de curs

1.1. Dispozitive de intrare/ieşire

1.2. Memoria

1.3. Unitatea centrală

1.4. Considerente generale asupra sistemelor de calcul

1.1. Dispozitive de intrare/ieşire

Tastatura este dispozitivul care permite introducerea de informaţii sub formă de caractere, similar cu maşina de scris. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date cât şi comenzi sau programe. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere, tastatura conţine şi o serie de taste funcţionale, cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). Aceste funcţii sunt specifice aplicaţiilor în care este utilizată tastatura.

Mouse-ul este un dispozitiv folosit de regulă în mediile puternic interactive, bazate pe interfeţe grafice sau semigrafice. Principiul de funcţionare se bazează pe transformarea deplasărilor dispozitivului pe o suprafaţă plană în coordonate ale punctelor de pe ecranul calculatorului. Dispozitivul conţine o bilă aderentă care antrenează două rotiţe corespunzătoare deplasărilor sus - jos şi stânga - dreapta, deplasările fiind în legătura cu mişcarea în plan a dispozitivului de către utilizator. Dispozitivul mai conţine două - trei butoane prin a căror apăsare se trimit semnale ce se adaugă semnalului obţinut prin poziţionare.

Joystick-ul, care transformă mişcările stânga-dreapta şi faţă-spate ale unei manete în deplasări ale cursorului pe ecran. Tot din această categorie fac parte şi alte dispozitive dedicate, complexe, care intră mai mult în categoria simulatoarelor decât în cea a dispozitivelor standard de intrare.