Cercetare Științifică

INTRODUCERE

Ştiinţa s-a constituit dintotdeauna un factor principal al progresului material şi spiritual.

Definită ca sistem de cunoştinţe, ştiinţa presupune un mod de cercetare, cunoaştere, utilizare şi de posibilă transformare a realităţilor, în concordanţă cu nevoile omului. Sub acest aspect, ştiinţa constituie o cunoaştere înzestrată cu un ansamblu de principii, procedee şi tehnici de investigare capabile să o servească în lărgirea cunoaşterii.

Ansamblul metodelor, procedeelor, regulilor şi postulatelor utilizate în procesul cercetării ştiinţifice, inclusiv teoria asupra metodelor pe care le utilizează ştiinţa, constituie metodologia ştiinţei.

TIPURI DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ

Cercetarea ştiinţifică în calitatea ei de investigare consacrată descoperirii, evidenţierii, verificării şi punerii în slujba omului şi progresului social a unor noi cunoştinţe, poate fi delimitată în trei mai tipuri:

a) Cercetarea fundamentală - Ea este menită să descifreze legile naturii, gândirii şi societăţii, să asigure deschideri noi spre cunoaştere, să ofere perspective de progres. Un loc deosebit în cadrul ei îl are cercetarea fundamentală orientată spre aplicaţii practice în viitor.

b) Cercetarea aplicativă. - Acest tip de cercetare, folosind rezultatele celorlalte categorii de cercetare precum şi cunoştinţe empirice, se preocupă de transformarea lor în tehnici şi tehnologii concrete, în maşini şi echipamente noi sau perfecţionate, în produse noi sau înnoite, în măsuri de perfecţionare a conducerii şi organizării economiei, etc.

c) Cercetarea de dezvoltare. - Este consacrată utilizării rezultatelor cercetării fundamentale şi aplicative în vederea obţinerii unor soluţii noi, de principiu, problemelor ridicate de diferite domenii ale tehnicii şi economiei.

PARTICULARITĂŢI ALE CERCETĂRII ÎN ECONOMIE

a) Complexitatea obiectului de studiu care implică un caracter complex cercetării economice. Procesele şi fenomenele economice sunt interdependente şi totodată se află sub influenţa unor factori extraeconomici: naturali, demografici, sociali, politici.

b) Volum de muncă mare şi divers pentru a putea cuprinde multitudinea de aspecte datorate interdependenţelor ce caracterizează procesele şi fenomenele economice.

c) Caracter costisitor datorat investigaţiilor complexe şi a volumului mare de informaţii de cules şi de prelucrat.

d) Grad ridicat de dificultate în realizarea cercetării datorită complexităţii problematicii, volumului de muncă mare şi divers, costurilor ridicate.

ŞTIINŢA ŞI METODA ŞTIINŢIFICĂ

Ştiinţa este în esenţă, căutarea adevărului. Întreaga ştiinţă depinde de conceptele ei. Aceste concepte sunt idei care capătă o denumire. Ele determină întrebările pe care le punem şi, în felul acesta, implicit, răspunsurile pe care le putem obţine. Ele sunt fundamentale în raport cu teoriile enunţate în funcţie de aceste concepte. Pentru progresul ştiinţei este caracteristic faptul că un concept sau un grup de concepte poat ceda locul altui concept fără a afecta prea mult cunoştinţele obţinute cu ajutorul conceptelor iniţiale.

Capacitatea de a transfera unele rezultate de detaliu de la o teorie la alta constituie o mare forţă a ştiinţei şi îi este specifică.

Conceptele şi teoriile sunt mai degrabă descoperite decât inventate şi sunt condiţionate de nivelul general al cunoaşterii.

Spre deosebire de trăirile şi senzaţiile de natură personală, cum ar fi visurile sau durerea, ştiinţa este o cunoştinţă care, în principiu cel puţin, este de natură socială, în sensul că poate fi împărtăşită de un mare număr de oameni. De aici rezultă preferinţa pentru enunţuri făcute într-o formă valabilă pentru mari grupuri de observatori. Se poate aprecia că principiul relativităţii este o expresie a acestei preferinţe.