Cuprins
Cap.I. Aspecte generale privind grupurile de societăţi 1
1.1. Definirea grupurilor de societăţi 1
1.2. Premisele apariţiei grupurilor de societăţi 2
1.3. Consideraţii juridice privind grupurile de societăţi 3
Cap.II. Necesitatea consolidării situaţiilor financiare
Perimetrul şi metodele de consolidare 5
2.1. Necesitatea şi obiectivul situaţiilor financiare consolidate 5
2.2. Perimetrul de consolidare 6
2.3. Procentajul de control şi alegerea metodei de consolidare 8
2.4. Retratări şi ajustări prealabile ale conturilor individuale în vederea
consolidării
17
Cap.III. Consolidarea propriu-zisă a situaţiilor financiare 27
3.1. Consolidarea situaţiilor financiare prin aplicarea metodei integrării globale 27
3.2. Consolidarea situaţiilor financiare prin integrare proporţională 44
3.3.
Consolidarea situaţiilor prin metoda punerii în echivalenţă 48
Cap.IV. Procedee de consolidare a situaţiilor
Consolidarea structurilor complexe 51
4.1. Despre procentajul de interes 51
4.2. Procedee de consolidare a situaţiilor financiare 54
4.2.1. Consolidarea pe paliere 54
4.2.2. Consolidarea directă 55
4.3. Exemplificarea procedeelor de consolidare în cazul structurilor complexe 56
BIBLIOGRAFIE 77
Extras din document
Cap. I. Aspecte generale privind grupurile de
societăţi
Grupurile de societăţi se constituie prin reuniunea unor intreprinderi independente din punct de vedere juridic, „dar legate strâns între ele prin participaţii şi relaţii contractuale”.1)
1.1.Definirea grupurilor de societăţi
În literatura de specialitate se regăsesc mai multe definiţii ale grupului. Astfel în literatura contabilă franceză2) grupul este definit ca fiind „un ansamblu constituit din mai multe societăţi, având fiecare existenţă proprie, dar unite prin legături diverse, în virtutea cărora una dintre ele, numită societate-mamă exercită un control asupra ansamblului, constituind, în acelaşi timp, o unitate de decizie. Celelalte societăţi sunt dependente faţă de societatea-mamă”.
În înţelesul Standardului Internaţional de Contabilitate IAS 27 „grupul este reprezentat de o societate-mamă împreună cu toate filialele ei”, iar în înţelesul Normelor contabile din România3) grupul este un „ansamblu de societăţi format din societatea care consolidează – persoană juridică română (consolidantă) – şi filialele acesteia – societăţi române şi străine”.
Societatea-mamă este deci o intreprindere cu personalitate juridică care are una sau mai multe filiale, fiecare cu propria lor personalitate juridică.
Filiala este intreprinderea controlată de o altă întreprindere (cunoscută ca societate-mamă).
Controlul semnifică autoritatea societăţii-mamă de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei intreprinderi (filiale) pentru a obţine beneficii din activitatea ei sau, cu alte cuvinte, controlul este dat de puterea de a conduce politicile privind finanţarea şi exploatarea unei intreprinderi, astfel încât să obţină avantaje din activităţile sale.
Prin urmare, societatea-mamă poate avea propriile sale activităţi operaţionale - comerciale sau industriale – controlând şi coordonând în acelaşi timp societăţile din cadrul grupului.
În cazul în care societatea-mamă nu are activităţi operaţionale ci doar gestionează titlurile de participare pe care le deţine la societăţile din cadrul grupului, coordonează activitatea diverselor intreprinderi din grup şi asigură nevoile de finanţare de ansamblu, aceasta (societatea-mamă) este cunoscută sub numele de societate holding pur.
1.2. Premisele apariţiei grupurilor de societăţi
În opinia autorilor francezi Jacques Richard, Pascal Simons şi Jean-Michel Bailly exprimate în lucrarea „Comptabilité et analyse financiere des groupes” fenomenul care a condus la apariţia grupurilor de intreprinderi îl reprezintă politicile de concentrare a intreprinderilor. Aceste politici apar ca o consecinţă a tendinţei intreprinderilor de a domina piaţa şi de a depăşi, prin câmpul lor de acţiune, frontierele ţării lor de origine. În atare condiţii ele caută să devină cât mai puţin vulnerabile şi cât mai performante, recurgând la concentrări. „Concentrarea la nivelul unui grup este procesul de întărire a controlului, a informării, a puterii, precum şi de comasare a patrimoniului în mâinile câtorva persoane fizice şi/sau juridice, ceea ce va permite conducătorilor acestei entităţi să utilizeze enorme mijloace financiare şi de producţie pentru o politică coerentă şi mai puţin dependentă de circumstanţele legate de ţara de implantare, de climatul social etc.” 4)
În plan economic pot fi întâlnite următoarele forme de concentrare:
-concentrare orizontală; şi
-concentrare verticală.
Concentrarea orizontală presupune regruparea intreprinderilor care fabrică aceeaşi categorie de produse realizându-se o integrare a tuturor fazelor ciclului de producţie şi de distribuţie. În acest caz grupul îşi creează un bun control al pieţei şi posibilitatea de a impune preţurile.
4). Comptabilité et analyse financiere des groupes
Prin concentrare verticală se realizează o regrupare a intreprinderilor cliente unele faţă de altele, realizându-se integrarea unor activităţi diferite, complementare sau similare. În acest caz grupul va avea un control total al ciclului de producţie, de la materia primă la produsul finit, şi un control parţial al pieţei.
Concentrarea verticală este întâlnită sub două forme (tipuri):
-concentrare verticală în amonte;
-concentrare verticală în aval.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Consolidarea Situatiilor Financiare.doc