Extras din curs

I. OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

Conceptul de contabilitate este utilizat cu sensuri diferite. În primul rând, prin contabilitate se înţelege forma de evidenţă şi tehnicile prin care se consemnează, se culeg şi se prelucrează informaţiile referitoare la situaţia economico-financiară a unui sistem economic – întreprindere, firmă, economie naţională. În acest cadru, contabilitatea desemnează şi totalitatea informaţiilor referitoare la existenţa şi mişcarea patrimoniului unui agent economic şi stocarea în documentele şi registrele contabile.

În al doilea rând, prin conceptul de contabilitate se desemnează ştiinţa care are drept obiect fundamentarea principiilor, metodei şi tehnicilor de obţinere, prelucrare, analiză şi utilizare a informaţiilor contabile, de organizare şi conducere a practicii contabile.

În fine, în al treilea rând, prin contabilitate se înţelege în practică şi compartimentul funcţional din structura organizatorică a unei întreprinderi care realizează activitatea de evidenţă contabilă.

Din cele de mai sus rezultă că noţiunea de contabilitate se referă atât la practica de contabilitate, cât şi la ştiinţa care orientează această practică.

Scurtă privire istorică asupra contabilităţii

Constituirea contabilităţii, ca ştiinţă şi ca sistem de principii şi tehnici de înregistrare, este rezultatul unui proces îndelungat şi complex. Originile acestuia sunt căutate uneori în formele simple şi primare de evidenţă din antichitate.

Începuturile contabilităţii se găsesc în registrele comerciale, în care, o dată cu dezvoltarea schimbului de mărfuri şi a relaţiilor de credit, au început a fi ţinute în mod sistematic evidenţele afacerilor.

Constituirea contabilităţii a parcurs drumul de la practică la teorie, practica fiind cea care, pe de o parte, a anticipat teoria şi metoda contabilităţii, iar pe de altă parte a impulsionat-o şi i-a formulat noi probleme.

Fondatorul contabilităţii este considerat Luca Paciolo, reputat matematician, care în 1494 a publicat, la Veneţia, lucrarea intitulată „Summa de aritmetica, geometria, proporzioni et proporzionalita”. În această lucrare a fost fundamentată metoda înregistrăii în partidă dublă.

Apariţia lucrării lui Luca Paciolo a marcat începutul unei noi etape de bază în procesul de formare a contabilităţii. Ulterior au fost elaborate numeroase lucrări de contabilitate în Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Belgia etc., care se bazau pe metoda fundamentată de Luca Paciolo.

S-au identificat mai multe etape ale formării şi dezvoltării contabilităţii.

În prima etapă contabilitatea era – aşa cum s-a arătat şi mai înainte – simplă.

Începutul celei de a doua etape a fost în strânsă legătură cu dezvoltarea şi extinderea comerţului şi băncilor, îndeosebi în marile oraşe ale Italiei de Nord – Florenţa, Genova şi Veneţia – ale căror bănci şi ai căror negustori activau însă în toată zona Mediteranei şi chiar în Europa de Nord.

Cea de-a treia etapă, care cuprinde secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX, s-a remarcat îndeosebi prin următoarele: a) consacrarea bilanţului şi contului de rezultate şi creşterea rolului contabilului în raporturile dintre asociaţi (acţionari) şi conducerea întreprinderilor; b) dezvoltarea contabilităţii analitice şi conturarea separaţiunii dintre contabilitatea generală şi contabilitate analitică.

Ultima etapă, care cuprinde cea de-a doua jumătate a secolului XX şi perioada actuală, este marcată de patru procese majore:

normarea (normalizarea) şi reglementarea contabilităţii în cadrul fiecărei ţări;

introducerea pe scară largă a mijloacelor tehnice contemporane – la început mecanice şi electrice de calcul, iar în prezent a calculatoarelor moderne şi sistemelor/programelor informatice;

armonizarea şi internaţionalizarea contabilităţii;

dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul contabilităţii în condiţiile actuale.

Reglementarea, armonizarea, internaţionalizarea ştiinţifică îşi găsesc expresia în faptul că, în majoritatea ţărilor, contabilitatea se bazează pe o terminologie şi pe reguli comune şi produce documente de sinteză a căror prezentare este asemănătoare şi accesibilă tuturor categoriilor de utilizatori.

Definiţia şi obiectul contabilităţii

Privită ca tehnică şi metodă de înregistrare, contabilitatea reflectă şi controlează, pe baza unui sistem propriu de informaţii, patrimoniul unităţilor economice şi administrative, autonomizate din punct de vedere gestionar, modificările care se produc ca urmare a proceselor de aprovizionare, producţie şi desfacere, precum şi rezultatele obţinute în activitatea economică.

Privită ca disciplină ştiinţifică, contabilitatea studiază şi fundamentează principiile, metoda şi normele după care se desfăşoară procesul de reflectare contabilă a fenomenelor economice, urmărind, în acelaşi timp, atât aplicarea în practică a acestor principii şi norme, cât şi perfecţionarea lor.

Şi în legătură cu obiectul contabilităţii s-au exprimat diferite poziţii şi concepţii care pot fi sintetizate în trei grupe: administrativă, juridică şi economică.

Conform concepţiei administrative, obiectul contabilităţii îl constituie patrimoniul unui subiect de drept privit prin prisma relaţiilor juridice, a drepturilor şi obligaţiilor, luate în corelaţie cu bunurile materiale la care se referă.

Concepţia economică pune în centrul contabilităţii, ca obiect de cercetare, circuitul capitalului, privit sub aspectul destinaţiei şi structurii lui – capitalul fix şi capitalul circulant – şi al modului de dobândire – capital propriu şi capital străin (împrumutat). Aceste procese şi fenomene sunt studiate nu izolat, ci în conexiune cu relaţiile juridice pe care le generează şi în cadrul cărora se formează capitalul.