Contabilitate Anul 3

CAPITOLUL 1: Locul și rolul contabilității în activitatea unităților economice

1.1. Contabilitatea – istorie și evoluție

Începuturile contabilității sunt greu de delimitat în timp. În antichitate, grecii, perșii și incașii țineau diferite socoteli cu ajutorul unor sfori înodate , de diferite culori ce jucau rolul unor veritabile registre de evidență. Păstorii își numărau turmele gravând linii verticale pe bucăți de lemn.În Mesopotamia, cu 5 mii de ani în urmă erau gravate operații și socoteli pe tăblițe de argilă umedă care apoi erau uscate.Evoluția contabilității este legată de evoluția schimburilor comerciale.Cea mai veche contabilitate a fost ținută de bancherii din Florența, pe la 1211, când foloseau termenii „dare” și „avere”, deveniți mai târziu „debit ” și „credit”,prima lucrare de literatură contabilă aparținând italianului Luca Paciolo.In concepția lui Paciolo, contabiltatea era „un ansamblu de principii și tehnici privind înregistrarea în partidă dublă a averii unui negustor, precum și a tuturor afacerilor acestuia, în ordinea desfășurării lor”, definind partida dublă prin prisma ecuației de schimb dintre avere și capital, respectiv ce posed și ce datorez.Metoda dublei partide începe să se aplice larg în secolul XVII și XVIII în Europa Occidentală: contabilii își înființează asociații profesionale ce păstrau secretul partidei duble. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, o dată cu dezvoltarea societăților pe acțiuni, a căror conducere se separă de proprietarii lor, apare contabilitatea de întreprindere cu două circuite distincte: a) contabilitatea generală (numită și financiară) şi b) contabilitatea de gestiune, ce se ocupă de calculația costurilor.In sec. XX pana la al II-lea razboi mondial contabilitatea se dezvolta acumuland norme,reguli si beneficii.În 1973 a fost creat Comitetul Standardelor Internaționale de Contabilitate,care imite norme ce vizeaza obtinerea de informatii contabile la nivel internațional pentru diferite categorii de entitati contabile.Pe plan național se remarcă evoluția contabilității românești, în primul rând în planul literaturii contabile cu un decalaj de aproape 3 decenii față de țările occidentale,cristalizarea relatiilor din capitalism.

O oarecare perioada de timp în Țările Române se foloseau lucrări contabile franțuzești.După al II-lea război mondial, sistemul contabil românesc servea interesele statului bazat pe planificarea centralizată a tuturor domeniilor de activitate.După 1989, tranziția la economia de piață a impus reforme în toate domeniile de activitate, inclusiv la nivelul contabilitățiidupa care se organizeaza si conducerea contabilității în România.

În perioada 1991-1993 au fost eliminate câteva conturi, introducându-se altele, s-au modificat simbolurile și elementele unor conturi.Au fost promulgate cateva ordine ale Ministerului:OMFP-Ordinul Ministerului Finantelor Publice

1.2. Contabilitatea, parte componentă a sistemului informațional economic.

In toate orânduirile sociale s-a simțit nevoia folosirii contabilității pentru a evidenția, sistematiza, controla, analiza și interpreta fenomene legat de activitatea economică a societății omenești, devenind indispensabilă pentru întreprindere ca tutelară de patrimoniu.Contabilitatea este o ştiinţă fundamentală şi aplicativa, teorie şi practică în acelaşi timp. Ca ştiinţă un ansamblu de principii care informeaza si explica si ca tehnologia unui ansamblu de procedee tehnice,sistematizarea datelor si informatiilor despre starea si miscarea elementelor patrimoniale ale unei entitati.

Contabilitatea este o tehnică,este un instrument creat in vederea unei nevoi,este o tehnica de informatii a intreprinderii esential calitativa deoarece informațiile sunt exprimate în unități monetare.

Cu privire la cele două teze (știință și tehnică,),specialistul Charles Penglaou aprecia că dezbaterile asupra acestora „au umplut secolele ce ne separă de Luca Paciolo”, când, de fapt, cele două concepte nu sunt antitetice; contabilitatea este simultan teorie științifică, adică sistem de principii care explică și informează și tehnică, care înregistrează și clasifică tranzacțiile și evenimentele care marchează viața diverselor entități, în scopul furnizării de informații necesare luării deciziilor economice.

1.2.1. Utilizatori ai informațiilor contabile

Informațiile oferite de contabilitate sunt utile pentru următoarele categorii de utilizatori:

a) Cei ce gestionează o întreprindere (managementul sau conducerea):

proprietari, parteneri, consiliul de ad-ție, președintele și vicepreședintele societății, manageri, șefi de departamente, auditori, adică grupul de oameni ce poartă responsabiltatea totală privind exploatarea întreprindeii și atingerea obiectivelor sale. Pentru a decide dacă rezultatele activității corespund planurilor inițiale, managerii au nevoie de informații pe baza căora să răspundă la întrebări ca: nivelul profitului în ultimul trimestru; care sunt cele mai profitabile produse?; care sunt costurile de fabricație ale fiecărui produs?; rezultatele pe produs etc.În esență, managementul își concentrează atenția asupra a două obiective principale: profitabilitatea și lichiditatea.

b) Cei care au interes financiar direct în societate:

● investitori actuali sau potențiali ce se interesează de rezultatele trecute și profiturile potențiale, pentru a estima beneficiul adus de propriile investiții;creditorii actuali sau potențiali.Ei sunt interesați de informații ce le permit să determine dacă entitatea va avea disponibilitățile necesare pentru a achita la scadență împrumuturile și dobânda;

• furnizorii și alți creditori comerciali consumă informații care să le creeze o imagine asupra indicatorilor de performanță ai întreprinderii;

• clienții, ca parteneri de afaceri, au nevoie de informații ce vizează susținerea

ciclului de fabricație, asigurarea continuității activității întreprinderii pentru derularea contractelor de lungă durată;

• angajații, ca principali furnizori ai forței de muncă au nevoie de informații despre continuitatea activității, profitabilitatea ei, despre capacitatea de a le oferi remunerații, pensii, prime, locuri de muncă, asigurări de sănătate, etc.

c) Persoane, organizații, investitori care au un interes financiar

indirect în întreprindere cum ar fi:organe fiscale; organe de control ;cotațiile la bursă; emisiunile, vânzările, cumpărările de acțiuni; organe de planificare; publicul; guvernul și instituțiile sale, care consumă informații privind politicile de alocare centralizată a resurselor bugetare, fiscalitatea, construirea informațiilor macroeconomice; alte grupuri, care au nevoie de informații referitoare la finanțarea și profitul societăților, la efectele activităților asupra șomajului, inflației, mediului înconjurător, problemelor sociale, calității vieții.