Contabilitate Aprofundată

Capitolul I - Elemente de bază privind normalizarea şi reglementarea contabilă

Normele contabile din România au la baza Legea Contabilităţii şi OMFP 1752/2005 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene.

Operaţiunile înregistrate în contabilitate se împart în două categorii:

1. Operaţiuni curente – se referă la cumpărări, vânzări, încasări, plăţi, etc.

2. Operaţiuni speciale – prezintă un grad mai mare de complexitate cum ar fi: operaţiunile cu devize, cu valute sau operaţiuni de apărare a întreprinderii în relaţia acesteia cu mediul economic, fuziuni, lichidări sau retratări în vederea consolidării.

Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor curente sau speciale presupune efectuarea unei analize juridice cu privire la respectarea legalităţii pentru activitatea care o desfăşoară.

Aplicarea regulilor şi normelor în contabilitate scoate în evidenta necesitatea prezentării unor elemente de bază privind normalizarea contabilităţii, cum ar fi: reţeaua de standarde contabile, cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare şi principiile contabile.

1.1. Reţeaua de standarde contabile

Obţinerea informaţiei contabile necesare diferitelor categorii de utilizatori are la baza o reglementare minuţioasă respectiv utilizarea normelor sau standardelor contabile. (noţiunea de standarde este proprie sistemelor anglo-saxone de contabilitate, iar noţiunea de normă este specifică sistemului francez de contabilitate).

Sursele standardelor contabile pot fi: naţionale şi internaţionale.

I. Sursele internaţionale de standarde contabile sunt reprezentate în principal de directivele CEE şi standardele internaţionale de contabilitate.

1. Directivele europene

Comunitatea economica europeana a elaborat în materie de contabilitate:

a. Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 – cuprinde dispoziţii se refera la contabilităţi individuale respectiv la situaţiile financiare individuale întocmite de către întreprindere. În conţinutul directivei se întâlnesc reguli cu privire la întocmirea situaţiilor financiare, prezentarea acestora, controlul şi auditarea. Directiva prezintă dispoziţii cu privire la indicatorii care trebuie sa fie prezentaţi de către întreprinderile individuale.

b. Directiva a VII-a din 13 iunie 1983 – are în vedere situaţiile financiare întocmite de către grupurile de întreprinderi. Aceste situaţii financiare sunt denumite situaţii financiare consolidate. Directiva cuprinde dispoziţii cu privire la întocmirea, prezentarea şi auditarea situaţiilor financiare consolidate.

Directivele existente pot fi preluate în reglementările contabile ale statelor comunităţii economice europene (CEE). Potrivit dispoziţiilor existente în cadrul directivelor fiecare stat poate sa păstreze în conţinutul reglementarilor contabile elementele care reprezintă dispoziţii naţionale.

Potrivit CEE, situaţiile financiare sunt formate din: bilanţ, contul de profit şi pierdere şi anexa la situaţiile financiare;

2. Standardele internaţionale de contabilitate

Potrivit IASB – normalizarea IASB pune la dispoziţie standarde internaţionale de contabilitate (IAS) şi standarde internaţionale de raportare financiara (IFRS):

- IFRS 1-8

- IFRIC - interpretări şi comentarii ale standardelor de raportare financiara

- IAS 1 - 41

- SIC – interpretări şi comentarii ale standardelor internaţionale de contabilitate

- Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare

Reglementarea contabila existenta în tara noastră are la baza normalizarea contabilităţii efectuate de CEE şi normalizarea contabilităţii efectuate de IASB.

II. Sursele naţionale ale normelor contabile sunt reprezentate de texte legislative şi de texte de reglementare (decrete, hotărâri, ordonanţe).

Aceste texte pot fi de esenţă contabila sau fără esenţă contabilă, limitele fiind cunoscute şi sub denumirile de accesorii. Textele legislative sau reglementările contabile au la baza legea nr. 82/1991 care a transpus în dreptul intern conţinutul Directivei a IV-a a Comunităţii Economice Europene. Legea Contabilităţii este completata de OMFP 1752/2005 privind “Reglementările contabilităţii conforme cu directivele europene”.

Legea contabilităţii prin conţinutul său prezintă dispoziţiile generale privind contabilitatea în cadrul unităţii economice, categoriile de agenţi obligate sa organizeze şi sa conducă contabilitatea proprie, cerinţele contabilităţii, modul de efectuare a înregistrărilor în contabilitate de către diferite categorii de agenţi economici, evaluarea elementelor deţinute de către agenţii economici pe baza inventarierii şi în bilanţul contabil. De asemenea Legea Contabilităţii prezintă dispoziţii referitoare la organizanizarea şi conducerea contabilităţii, registrele contabile, sittuaţiile financiare care trebuie sa fie întocmite de către entitate, etc.

OMFP 1752/2005 privind reglementările contabile conforme cu Directivele Europene are în conţinutul lui următoarele componente:

- principii contabile general valabile

- evaluarea structurii situaţiilor financiare

- structuri ale situaţiilor financiare

- planul de conturi general

În conţinutul OMFP exista structurate situaţiile financiare în cele doua sisteme:

- sistemul dezvoltat

- sistemul simplificat

Textele legislative fără esenţă contabila sunt reprezentate de numeroase dispoziţii de ordin contabil care se regăsesc în conţinutul unor legi, decrete, hotărâri, componente ale dreptului social, al muncii, drept fiscal.

1.2. Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare

Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare prezintă următoarele aspecte:

1. Utilizarea situaţiilor financiare

Persoanele interesate de rezultatele obţinute de întreprindere pe parcursul exerciţiilor financiare: creditori, debitori, investitori, proprietari, publicul.

2. Scopul întocmirii situaţiilor financiare

Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificarea poziţiei financiare ale întreprinderii, informaţii care să fie utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor.

a) poziţia financiara – este reprezentata în conţinutul bilanţului ca diferenţă între active şi datorii. Ea scoate în evidenta capacitatea entităţii de a genera în perioada viitoare numerar sau echivalente de numerar necesare pentru stingerea obligaţiei fata de terţi şi pentru dezvoltări viitoare.

b) performanţele financiare – este reflectata în contul de profit şi pierdere ca diferenţa intre venituri şi cheltuieli. Veniturile sunt completate de câştiguri iar cheltuielile de pierderi. Performanta financiara a entităţii reflecta capacitatea economica de a obţine profit din activităţile desfăşurate.

3. Concepte de baza

Pentru a corespunde obiectivelor, situaţiile financiare trebuie să fie elaborate pe baza respectării următoarelor concepte de bază: contabilitatea de angajamente şi continuitatea exploatării.

a) Conceptul de continuare a activităţii

La sfârşitul exerciţiului financiar trebuie sa cercetam prezenta unor factori care ar putea sa acţioneze în perioada următoare în direcţia continuităţii activităţii. Aceşti factori pot fi: diminuarea continua a valorii activelor datorita deprecierii acestora pana la eliminarea lor din bilanţ, creşterea continua a datoriilor şi contractarea de către întreprindere a unor datorii noi fără a exista posibilitatea de rambursare, pierderea de pieţe importante sau existenta unui fond de rulment negativ şi a unei trezorerii negative

Întocmirea situaţiilor financiare se bazează pe evaluarea contabila a elementelor de natura activelor şi datoriilor. Când activitatea întreprinderii nu este continua evaluarea elementelor de natura activelor şi datoriilor va avea la baza valoarea lichidativă a acestora.