Contabilitate Aprofundată

1.1. Imperfecţiunile informaţionale ale perspectivei contabile

Necesitatea retratării informaţiei bilanţiere

În pofida caracteristicilor specifice, funcţia financiară a firmei a făcut în mod permanent apel la tehnica contabilă. Aceasta din urmă îi furnizează informaţii necesare cunoaşterii situaţiei financiare a firmei, atât din punct de vedere a echilibrului financiar cât şi al rentabilităţii.

Este foarte important să nu se uite că informaţiile care stau la baza deciziilor specifice funcţiei financiare sunt prezentate de cele mai multe ori, prin convenţii care rezultă din fundamentele tehnicii contabile. Este necesar ca informaţiile contabile să fie înţelese pentru a le putea utiliza şi interpreta, ceea ce nu trebuie să genereze confuzie între analiza contabilă şi analiza financiară.

“Bilanţul contabil este construit pe baza unor reguli care nu sunt întotdeauna compatibile cu optica economică şi financiară. Trebuie făcută aşadar o retratare a informaţiei bilanţiere. A retrata aceste informaţii după o logică financiară, înseamnă înainte de toate a elibera de raporturile juridice şi fiscale, care fac să se piardă din vedere realitatea economică fundamentală a firmei”

Bilanţul contabil nu permite să se efectueze direct un diagnostic financiar. Va trebui deci să fie adaptat exigenţelor analizei financiare, prin regruparea posturilor, reclasificarea şi corectarea anumitor conturi. Astfel, bilanţul contabil va suferi un număr de prelucrări înainte de a fi exploatat în analiza financiară.

La elaborarea bilanţului financiar se consideră necesar că trebuie avute în vedere următoarele aspecte: (Anca Tuţu, “Bilanţul contabil în gestiunea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999)

a) optica de evaluare care se manifestă prin:

- evaluarea activelor după regulile economice;

- înscrierea în bilanţ a activelor proprii şi închiriate, precum şi a tuturor pasivelor întreprinderii;

- renunţarea la optica lichidativă şi înscrierea în bilanţ a imobilizărilor necorporale care produc efecte, avându-se în vedere în acest fel “principiul exploatării”.

b) folosirea unor modalităţi diferite de grupare a posturilor din activul şi pasivul bilanţului şi anume:

- posturile din activ vor fi grupate în ordinea inversă a lichidităţii ţinând seama şi de ciclurile pe care le deservesc: investiţii, exploatare şi trezorerie;

- posturile din pasiv vor fi grupate după originea juridică a surselor, ţinându-se seama de termenele de exigibilitate pentru a se putea determina datoriile pe termen mediu şi lung şi cele pe termen scurt (se are în vedere ordinea inversă a exigibilităţii).

După unii specialişti este necesară şi o retratare separată a contului de rezultate.

“Contul de rezultate oferă o informaţie foarte bogată despre activitatea şi rentabilitatea firmei. Unele posturi trebuie totuşi să fie reajustate în scopul de a da soldurilor de gestiune valoarea lor economică care este mult mai semnificativă”.

Reclasarea activelor şi pasivelor în active şi pasive mai mari sau mai mici de un an.

Pornind de la elementele conţinute în bilanţul contabil este necesară o ordonare prealabilă a posturilor de activ şi de pasiv strict după criterii de lichiditate – exigibilitate.Ordonarea activelor după lichiditatea lor şi a pasivelor după exigibilitatea lor constituie o opţiune aplicată distinct în diferite ţări. În acest sens există două modalităţi.

O primă modalitate de prezentare constă în clasarea elementelor de activ în ordinea lichidităţii crescătoare şi a elementelor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare. Această modalitate de prezentare este folosită în ţări ca: Franţa, Belgia, Germania.

O a doua modalitate de prezentare clasează elementele de activ după lichiditatea descrescătoare şi elementele de pasiv după exigibilitatea descrescătoare. Această modalitate este aplicată mai ales în ţările anglosaxone.

“În cele din urmă comparaţia între cele două tipuri de prezentare, diferenţiate după ordinea în care sunt clasate activele şi pasivele, relevă limitele acestei diferenţieri. Diferenţierea rezultă din aplicarea inversată a aceluiaşi criteriu fundamental de ordonare a elementelor bilanţului. Cu toate diferenţele de prezentare, bilanţurile stabilite pe bază de criterii omogene de ordonare trebuie să permită principii comune de analiză”. În România se foloseşte prima modalitate de ordonare deoarece contabilitatea aplicată este de tip francez.

- Reclasarea activelor

Bilanţul contabil respectă într-o măsură mai mare structurarea după lichiditate a activelor decât structurarea după exigibilitate a pasivelor. Prin urmare, reclasarea activelor într-un bilanţ financiar va comporta puţine modificări (rectificări) faţă de bilanţul contabil. Se obţine astfel două grupe de elemente: active mai mari de un an şi active mai mici de un an.

Elementele de activ sunt structurate în funcţie de creşterea gradului de lichiditate începând din partea de sus a activului bilanţier. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui activ de a se transforma la un termen determinat, în monedă, dar şi fără pierdere de valoare. Astfel, în activ se vor înscrie întâi elementele cele mai puţin lichide, respectiv imobilizările (necorporale, corporale, financiare) numite şi nevoi sau întrebuinţări permanente datorită relaţiei lente a capitalurilor investite. Se înscriu apoi activele circulante, având un grad de lichiditate mult mai mare decât imobilizările, motiv pentru care sunt numite şi nevoi sau întrebuinţări temporare.

Această grupare a posturilor de activ, presupune fără îndoială, nişte riscuri de clasament arbitrar legate de:

- încadrarea imobilizărilor în afara exploatării în categoria nevoilor permanente, deşi în realitate sunt elemente uşor vandabile şi în consecinţă mai lichide;

- încadrarea unor elemente mai puţin lichide în categoria stocurilor sau chiar a creanţelor (în cazul creanţelor nesigure), deşi în realitate pot fi asimilate imobilizărilor.

Unii autori recomandă următoarea reclasare a activelor :

a) activele corporale imobilizate şi circulante se clasifică (în bilanţul contabil) după caracterul circulatoriu care nu se suprapune exact cu cel al lichidităţii. Prin urmare, anumite elemente ale activelor circulante (stocuri sau creanţe) sunt realizabile în mai mult de un an, fiind integrate la activele mai mari de un. Activele imobilizate corporale rămân nemodificate şi se consideră că aparţin în totalitate activelor mai mari de un an;

b) imobilizările financiare