Contabilitate Aprofundată

CAPITOLUL 1

NORMALIZARE, CONVERGENŢĂ ŞI CONFORMITATE ÎN CONTABILITATE

1. DELIMITĂRI PRIVIND NORMALIZAREA, ARMONIZARE, CONVERGENŢA ŞI CONFORMITATEA ÎN CONTABILITATE

Normalizarea şi armonizarea contabilă promovată de organismele internaţionale (Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, Federaţia Internaţională a Experţilor Contabili, Comisia Internaţională a Operaţiunilor Bursiere, etc.) urmăreşte ca “Situaţiile Financiare” ale întreprinderii să ofere informaţii care să răspundă în primal rând interesului investiţional şi un doar celui fiscal al statului, reflectând diferenţele privind performanţele economice şi în acelaşi timp riscurile ce se manifestă în mediul afacerilor.

Investitorii, pentru a lua decizii corecte, au nevoie de un instrument de informare, care în aproape toate statele lumii este pus la dispoziţia acestora prin lege atât la modul general (de exemplu în Germania, Franţa etc.) sau cel puţin în cazul unei entităţi cotate la o bursă (de exemplu SUA), este reprezentat de situaţiile financiare, atât cele individuale, cât şi cele consolidate.

Nevoia de armonizare în contabilitate presupune adaptarea şi desfăşurarea unor activităţi riguros organizate ce pot fi asimilate dreptului contabil internaţional, concretizate în obiectivele de “normare a contabilităţii” şi, respectiv, de “normalizare a contabilităţii”

„Acum aproape patruzeci de ani, eforturile profesiei contabile în domeniul standardizarii contabilităţii la nivel internaţional s-au coalizat creându-se Financial Accounting Standards Board (FASB) şi Internaţional Accounting Standards Board (IASB), primul fiind purtatorul de lance într-o adevarata competitie în domeniul elaborarii unor standarde de calitate.”

Norma de contabilitate este o regulă precisă de evaluare, înregistrare, clasificare şi prezentare a informaţiei contabile, elaborată în vederea rezolvării unei probleme, rezultată dintr-o alegere raţională, colectivă,în cadrul unui organism de reglementare contabilă profesional şi /sau public .

În opinia noastră armonizarea şi normalizarea contabilă este un pas foarte important în dezvoltarea contabilităţii ca ştiinţă, deoarece stabilirea unor norme comune a unui limbaj comun fac informaţia contabilă mai utilă atât investitorilor cât şi profesioniştilor contabili.

Problematica rezultă din faptul că situaţiile financiare publicate se bazează pe regulile valabile la nivel naţional. Aceste situaţii financiare elaborate în baza referenţialului contabil naţional, nu sunt suficiente pentru a satisface cerinţele autorităţilor de supraveghere bursieră străine.

În ciuda numeroaselor încercari de convergenţă între Financial Accounting Standards Board (FASB) şi Internaţional Accounting Standards Board (IASB), în cadrul aşa-numitului « Norwalk Agreement », United States Securities and Exchange Commission (SEC) accepta numai situaţii financiare care sunt întocmite conform standardelor de contabilitate americane, respectiv care sunt în conformitate cu United States – Generally Accepted Accounting Principles (US-GAAP) . Formal, SEC nu exclude situaţii financiare întocmite după alte standarde contabile. Dar aceasta comisie pretinde că toate diferenţele importante faţa de principiile şi metodele contabile acceptate de ea pentru fiecare poziţie din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere să fie cuantificate, deci retratate. De fapt, prezentarea şi cuantificarea acestor diferenţe şi influenţe înseamnă întocmirea unor situaţii financiare noi, în speţă, conforme cu US-GAAP. Acest lucru se va schimba probabil în viitorul previzibil, deoarece SEC şi Comisia-UE au ajuns la întelegerea ca societatile care întocmesc situaţii financiare conform IFRS, cel mai târziu în 2009 să nu mai fie nevoite să efectueze ajustari în vederea conformitatii cu USGAAP, pentru a li se permite accesul la pieţele americane de capital.

Există, de asemenea, pericolul ca situaţiile financiare întocmite după reguli naţionale să fie greşit interpretate de către un investitor şi/sau ca acestea să duca la prejudicii pentru un potential investitor. În cazuri speciale, acest lucru este valabil şi pentru statele continentaleuropene. Ele se află sub incidenţa normelor şi reglementărilor naţionale, care, în cea mai mare parte, nu sunt recunoscute internaţional. De aceea, atât din partea celor ce doresc capital, cât şi din partea celor ce-l oferă, este de dorit întocmirea de situaţii financiare după reguli recunoscute internaţional.

Norma contabilă este definită în literatura de specialitate din România drept o regula sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinţă pentru productia de informaţii contabile şi validarea sociala a situaţiilor financiare, cuprinzând astfel cele doua laturi importante, respectiv producerea informaţiilor contabile şi raportarea acestora.

„Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate impune armonizarea sa. Pe aceasta cale se formalizeaza şi materializeaza obiectivele, conceptele, metodele, regulile şi procedurile privind productia şi utilizarea informaţiei contabile.

Efortul de normalizare dar şi produsul acesteia se concretizeaza în :

a)definirea de concepte, principii şi norme contabile bazate pe o terminologie precisăşi identica pentru toti producatorii şi utilizatorii de informaţii contabile ;

b)aplicarea lor practica în vederea asigurarii comparabilitatii în timp şi spatiu, relevantei şi credibilitatii a informaţiilor contabile”

Normalizarea are ca obiectiv central situaţiile financiare (proprie tarilor anglo-saxone şi se referă la : setul de componente ale situaţiilor financiare, elementele prezentate în acestea, recunoasterea şi evaluarea acestora etc.) sau planul contabil general (proprie contabilităţii continentale şi se referă la sistemul de conturi, reguli de corespondenta a acestora, reguli privind prezentarea situaţiilor financiare, organizarea contabilităţii etc.).

Normalizarea poate îmbraca mai multe forme :

- normalizarea impusă prin acte normative (reglementată sau legală);

- normalizarea profesională (norme profesionale emise de organizaţiile profesionale de resort).

Este de la sine înteles ca cele doua categorii se întrepatrund şi se influenteaza reciproc.

Cadrul juridic contabil se bazeaza pe un ansamblu de reguli şi prevederi cuprinse în :

- legea contabilităţii, cadrul contabil sau conceptual, reteaua de norme sau standarde contabile ;

- sistemul de reglementare contabila (drept contabil), planuri de conturi şi schema de utilizare a operaţiilor economice, ghiduri profesionale, instituţia normalizarii contabile.

Aceste reguli pot fi ierarhizate după importanta lor astfel : reguli statuate în tratate sau acorduri internaţionale (având superioritate şi prioritate în fata legilor naţionale cu condiţia ca ele să fie aplicate şi în celelalte parti), texte legislative (legi şi ordonante care statueaza problemele importante şi limitate în mod imperativ de constitutie), elemente de jurisprudenţă (deciziile tribunalelor, care au misiunea de a asigura cu ocazia examinarii recursurilor de litigii asupra carora ele sunt sesizate ca dispozitiile legale au fost deja aplicate ; aceasta nu are caracter obligatoriu) şi doctrina (constituita din interpretari sau avize referitoare la elementele asupra carora textele legislative şi de reglementare nu au facut precizari : răspunsuri ministeriale, recomandari din partea diferitelor organisme etc.) .

Eliminarea graniţelor în afaceri prin creşterea gradului de globalizare a atras după sine îndreptarea către o contabilitate fara granite, în scopul eliminarii anomaliilor rezultate din folosirea unor sisteme contabile diferite.