Contabilitate aprofundată

2.1. Delimitari privind capitalurile

Raportata la terminologia contabilitatii europene notiunea de capitaluri delimiteaza resursele (sursele) stabile (pe termen lung) de finantare a valorilor economice constituite ca activ patrimonial al întreprinderii. Determinativul stabil marcheaza prezenta acestor surse la dispozitia întreprinderii pe o perioada mai mare de un an.

O asemenea trasatura reprezinta unul din elementele care pledeaza pentru desemnarea lor si prin notiunea de capitaluri permanente, sau prin recurs la contabilitatea anglo-saxona capitaluri angajate.

Discutata prin prisma referentialului anglo-saxon notiunea de capitaluri face apel la cele doua concepte pe care Cadrul IASC le asociaza acestei notiuni si anume: capitalul financiar si capitalul fizic.

În ceea ce priveste notiunea de capital angajat, acesta se refera la banii investiti în întreprindere atât de catre actionari, cât si de creditorii pe termen lung si include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau activele totale minus datoriile curente.

Elementele ce pot fi retinute în definirea compozitiei capitalurilor sunt:

capitalul propriu;

datoriile pe termen lung (necurente);

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli.

Capitalurile proprii delimiteaza resursele financiare constituite prin:

aportul proprietarilor, actionarilor/asociatilor în calitatea lor de investitori de capital;

autofinantare si anume prin capitalizarea profitului;

din alte surse financiare nerambursabile stabilite prin lege.

Cadrul IASC pentru întocmirea si prezentarea situatiilor financiare prezinta capitalul propriu - ca structura descrisa în situatiile financiare –

interesele reziduale ale proprietarilor (investitorilor) în activele unei întreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Structura capitalurilor proprii asa cum se regaseste în planului contabil prevazut în OMF 1752/2005, se prezinta astfel:

Aporturile de capital (social)

+ prime de capital

± rezerve din reevaluare

+rezervele întreprinderii

± rezultatul raportat

± rezultatul exercitiului financiar

- repartizarea profitului

= Total capitaluri proprii

Datoriile pe termen lung (datorii ce trebuie platite într-o perioada mai mare de 1 an) reprezinta resurse financiare straine, furnizate pe termen mediu sau lung, de terte persoane în raport cu întreprinderea prin referita la reglementarile bancare.

Sunt considerate pe termen mediu daca durata de finantare este pâna la cinci ani si pe termen lung daca durata de finantare este de peste cinci ani.