Extras din curs
1. Definitia contabilitatii financiare
Prin geneza, contabilitatea a aparut din nevoia de a raspunde în plan informational si decizional la problema
gestiunii valorilor economice separate pe entitati patrimoniale. Pentru tara noastra, în mod concret, se delimiteaza ca
entitati patrimoniale, regiile autonome, societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperatiste, asociatiile si
celelalte persoane fizice si juridice care desfasoara activitati comerciale.
Din structura tipurilor de entitati patrimoniale, întreprinderea reprezinta sfera de actiune în limitele careia
contabilitatea - ca instrument informational si de gestiune - capata forma completa de reprezentare si control asupra
constituirii si utilizarii resurselor. La acest nivel organizatoric se realizeaza în forma cea mai deplina activitatea de
productie a bunurilor, de prestatii de servicii, de circulatie a marfurilor, a titlurilor de valoare si a instrumentelor de
plata, precum si de alte operatii accesorii activitatii de comert.
Forma organizatorica si de functionare a contabilitatii întreprinderii se diferentiaza, în principal, în raport de
conceptia contabila adoptata. În acest sens cele mai marcante si mai influente culturi contabile din lume sunt doua <<
europeana si anglo - saxona >>. În raport de cele doua culturi contabile, se pot utiliza doua concepte organizatorice,
monist si dualist.
Monist în cazul în care la nivelul întreprinderii se organizeaza un singur circuit contabil, deci o singura
contabilitate, atât pentru latura interna cât si cea externa a întreprinderii. Dualist, daca pentru cele doua laturi sunt
organizate, dar corelate contabilitati separate.
Pentru contabilitatea din România, deocamdata, opereaza conceptul dualist. În consecinta, la nivelul
întreprinderii se disting doua sectiuni ale contabilitatii, financiara si de gestiune sau financiara si manageriala, ori
externa si interna.
Contabilitatea financiara descrie circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea si structuralitatea
sa. Obiectivul sau principal îl constituie furnizarea de informatii sintetice privind pozitia financiara, performantele si
modificarile pozitiei financiare. Informatia contabila, pe lânga o utilizare interna de catre management, este destinata
utilizatorilor externi definiti de: investitorii de capital, bancherii, angajatii, furnizorii, clientii, guvernul si institutiile
sale, precum si publicul.
Relatiile delimitate si evidentiate în contabilitate au, o determinare obiectiva, iar faptul ca ele apar la
intersectia întreprinderii cu tertii sunt divulgabile integral. Pornind de la aceasta stare, contabilitatea este
standardizata, adica se bazeaza pe norme privind productia, prezentarea si utilizarea informatiilor contabile.
Contabilitatea de gestiune furnizeaza toata informatia contabila care este cuantificata, prelucrata si
transmisa pentru utilizarea interna de catre management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al întreprinderii,
definit de activitatile consumatoare de resurse si producatoare de rezultate.
Obiectivele principale ale contabilitatii de gestiune sunt: calcularea analitica (pe feluri, purtatori de
costuri, locuri de activitate) a costurilor si rezultatelor, bugetarea interna a activitatii întreprinderii (pe locuri de
activitati); controlul de gestiune sau managerial privind costurile prestabilite si abaterile de la aceste costuri.
Organizarea si functionarea contabilitatii de gestiune se bazeaza pe concepte si principii pur interne al caror
continut este liber de standardizare, fiind definit în functie de propriile conventii ale fiecarei întreprinderi (de
exemplu, formula costului produselor vândute) si care se gasesc deci în afara oricarei normalizari (standardizari). În
consecinta, desi organizarea contabilitatii de gestiune este obligatorie, aceasta beneficiaza de o libertate separata în
ceea ce priveste posibilitatea de adaptare de catre fiecare întreprindere, în functie de specificul activitatii si de nevoile
de informare în vederea actului decizional.
2. Întreprinderea - sfera de actiune a contabilitatii financiare
Asa cum s-a anticipat în primul paragraf, entitatile patrimoniale reprezinta spatiul de cunoastere si actiune
al contabilitatii. În raport de forma de proprietate asupra capitalului, unitatile patrimoniale pot fi proprietate de
stat si proprietate privata. Pentru exercitarea dreptului de proprietate privata s-au conturat doua forme de organizare
economica a întreprinderii, personala si sociala.
Întreprinderea proprietate sociala, denumita si societate comerciala, se constituie prin aportul sau
investitia de capital a doua sau mai multe persoane fizice si/sau persoane juridice în vederea efectuarii de acte de
comert.
Întreprinderea personala reprezinta forma organizatorica de exploatare a proprietatii în care o singura
persoana participa cu întregul capital, conduce direct si raspunde cu întreaga avere pentru obligatiile asumate.
În cadrul unitatilor patrimoniale societatea comerciala reprezinta sfera de actiune în limitele careia
contabilitatea ia forme complete de supraveghere si control a resurselor, cheltuielilor si rezultatelor. La acest nivel
organizatoric se realizeaza în forma cea mai deplina activitatea de productie, de prestatii de servicii, a marfurilor, de
circulatie a marfurilor, a titlurilor de credit si a instrumentelor de plata, precum si alte operatii accesorii activitatii de
comert.
Dupa obiectul activitatii lor, societatile comerciale pot fi: de productie de bunuri; de circulatie a
marfurilor; de constructii - montaj si exploatari miniere de tot felul; de comert; de prestari de servicii în domeniul
financiar - bancar; de prestari de servicii în transporturi si asigurari; de prestari de servicii diverse (controlul
marfurilor, expertize, spectacole de cinematograf, teatru etc).
În raport cu forma de constituire si functionare, asa cum prevad sistemele de drept comercial, societatile
comerciale sunt de mai multe feluri: în nume colectiv, în comandita simpla, în comandita pe actiuni, pe actiuni si cu
raspundere limitata.
a) Societatea în nume colectiv (SNC) este aceea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul
societatii si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatiilor. Totodata, partile sociale nu pot fi reprezentate
de titluri de valoare negociabile.
b) Societatea în comandita simpla (SCS) este cea în care asociatii sunt de doua genuri: comanditati, care
raspund solidar si nelimitat, administrând direct societatea, si comanditari, care raspund numai cu aportul propriu si
care nu au dreptul sa se amestece în administrarea societatii. Capitalul social este divizat în parti sociale care nu pot fi
cedate de comanditari fara acordul unanim al acestora.
c) Societatea în comandita pe actiuni (SCA) are aceleasi caracteristici cu cea în comandita simpla, cu
deosebirea ca partile comanditarilor sunt separate în actiuni ca titluri de valoare negociabile.
d) Societatea pe actiuni (SA) este aceea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar
asociatii sunt obligati sa raspunda în limita capitalului subscris, exprimat în actiuni. Actiunile pot fi transmise liber
tertelor persoane, nefiind necesara o încuviintare din partea celorlalti asociati.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contabilitate Aprofundata
- cap 3.pdf
- cap 4.pdf
- cap 5.pdf
- cap 6.pdf
- cap 7.pdf
- cap 8.pdf
- capitolul 1.pdf
- capitolul 2.pdf
- studiu de caz.pdf
- teste.pdf