Contabilitate bancară

Tema 1: Evoluţia sistemului bancar contemporan

1.1. Scurt istoric

1.2. Funcţiile şi rolul băncilor în dezvoltarea economiei

1.3. Tipuri de bănci şi de sisteme bancare

- 1 -

Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat. Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi în Egiptul Antic. În acea perioadă templele erau deopotrivă loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi a tezaurilor. Împrumutând aceste bogăţii, preoţii realizau un dublu scop, obţinrea recunoştinţei şi a unui mic profit. Mai tîrziu egiptenii, asirienii, fenicienii, grecii şi romanii dezvoltînd comerţul s-au văzut nevoiţi să practice schimbul de monede şi de metale preţioase.

În Grecia Antică în sec. al VI-lea înainte de Hristos, oraşele stat şi templele au început să bată monede proprii. Datorită faptului că fiecare oraş-stat îşi avea moneda proprie a apărut necesitatea schimbului monedei contra alteia. Acestea pot fi considerate primele schimburi valutare primitive. Persoanele care practicau schimbul de monede şi de metale preţioase erau zarafii, cămătarii. Mai tîrziu cămătarii deschid prăvălii devenind persoane influente şi bogate. Astfel, în scopul combaterii cămătăriei în sec. al VI-lea, în Grecia sunt constituite primele bănci publice administative. Aceste insituţii erau controlate şi conduse de agenţii publici în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementări statale cu privire la activitatea băncilor.

Imperiul roman cucerind pămînturile greceşti i-a cunoştinţă cu modalitatea funcţionării băncilor greceşti şi foarte curînd deschid bănci publice după modelul grecesc şi bănci private. Bancherii privaţi (grecii, italienii) s-au instalat în forum în mici birouri închiriate de stat. De aici s-au răspîndit în întreaga lume latină fiind favorizaţi de faptul că dobînda era limitată la Roma fiind liberalizată în provincie.

Băncile publice (Mensae) împrăştiate în provincie aveau un birou central la Roma, iar angajaţii erau numiţi mensari sau colectari.

În Evul Mediu mănăstirile au continuat să joace un rol important în efectuarea unor activităţi bancare specifice. Oficial mănăstirile nu aveau voie să perceapă dobînzi dar recurgeau totuşi la alte metode pentru a obţine profit. Aceştia îşi constituiau veniturile din ipoteci, comisioanele pentru creditele acordate.

În sec. XIV-XVI apar primele instituţii de tip bancar care afectau preponderent operaţiuni de transfer contribunid la eficienţa sistemului de plăţi. Prima bancă de acest tip a fost banca Veneţiei creată în 1171 dar recunoscută oficial în 1587 de banca de Rialto. Termenul de bancă provine de la cuvîntul italian „banco” care înseamnă masă de bani. Dezvolarea afacerilor impunea crearea unor centre permanente de operare cu banii şi în acest scop se constituie în 1531 prima bancă la Anvers şi apoi la Londra. Astfel se conturează distincţia dintre pieţele financiare şi bănci. În cadrul burselor se întîlnesc pentru afaceri vînzători şi cumpărători în timp ce băncile tratează tranzacţiile separat cu fiecare client.

În sec. al XVII şi al XVIII-lea activitatea bancară se dezvoltă în toate statele din Europa. Pentru atunci activitatea bancără se limita la emiterea banilor, la acceptarea depozitelor şi păstrarea lor, la efectuarea decontărilor prin virament. În scurt timp băncile au început să folosească pe larg resursele atrase în scopul acordării creditelor. Acordarea creditelor implică un venit format din plata dobînzii, băncile comerciale puternice care se bucurau de încrederea statului erau împuternicite să emită bani şi anume moneda fiduciară. Aceste bănci purtau denumirea de bănci emitente. În sec. al XIX-lea evoluţia băncilor a cunoscut o nouă fază determinată de fixarea valorii mondei în metal preţios, adică stabilirea greutăţii titlului şi valorii nominale a monedelor metalice. Astfel circulă 3 categorii de monede:

- moneda metalică;

- moneda fiduciară;

- moneda scripturală.

Ca urmare a trecerii la bimetalism în Anglia 1816, Ftanţa 1878, SUA 1900 pe plan naţional a fost organizată banca de emisiune căreia i s-a acordat dreptul de monopol asupra emisiunilor monetare, obligînd-o pe aceasta să schimbe în aur bancnotele emise.

Sec. al XIX-lea şi sec. XX marchează profund activităţile bancare şi se caracterizează prin formarea unor bănci cu caracter internaţional.

Internaţionalizarea bancară se desfăşoară în 2 direcţii:

1. Cele mai mari bănci naţionale îşi dezvoltă reţele de unităţi teritoriale concomitent efectuînd operaţiuni şi înafara hotarelor;

2. Înfiinţarea unor bănci cu caracter internaţional suprastatal. De exemplu: banca reglementărilor internaţionale, fondul monetar.

- 2 -

Conform legii instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.95 art. 3 banca este instituţia financiară care atrage de la prsoana fizică şi juridică depozite ori echivalente ale acestora transferabile prin diferite instrumente de plată şi care utilizează aceste mijloace total sau parţial pentru a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.

Băncile ca insituţii specializate se ocupă de realizarea şi organizarea diferitelor servicii bancare, obiectul de activitate fiind în principal gestionarea acestora iar scopul final - obţinerea profitului bancar. Instrumentul de gestionare a operaţiunilor bancare sunt banii. Sistemul bancar îndeplineşte rolul de atragere, concentrare a economiilor, securităţii şi de canalizare a acestora prin procesul de acordare a creditelor efectuînd cele mai eficiente investiţii. Prin activitatea de colectare a resurselor financiare, concomitent plasarea lor pe piaţă prin intermediul creditelor, băncile joacă rolul de intermediar între deţinătorii de capital şi utilizatorii acestora. Banca acţionează individual, pe cont propriu, depunătorii şi creditorii neavînd nici o legătură între ei.

Banca centrală urmăreşte stabilirea valorii interne şi externe a monedei naţionale concomitent cu punerea la dispoziţia economiei naţionale a cantităţii optime de monedă necesară creşterii economiei.

Conform activităţii pe care o desfăşoară, băncile au următoarele funcţii:

1. Funcţia de depozit - prevede efectuarea operaţiunilor de depozit la vedere şi la termen, în cont cu numerar şi cu titulari constînd în atragerea resurselor băneşti de la persoanele fizice şi juridice în vederea păstrării şi justificării lor; efecuarea operaţiunilor de depozitare şi păstrare a obiectelor de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice;

2. Funcţia de investiţii - prevede:

- acodarea de credite persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;

- participarea în calitate de acţionar la înfiinţarea unor instituţii bancare sau nebacare în ţară ori în stăinătate;

- achiziţionarea activelor financiare în nume propriu.

3. Funcţia comercială - prevede:

- realizarea de încasări şi plăţi în monedă naţională şi valută;

- cumpărarea şi vînzarea valutei în ţară şi străinătate;

- efectuarea operaţiunilor de schimb valutar pe pieţele monetare internaţionale din cont propriu sau din contul clienţilor;

- participarea la tranzacţii externe de plăţi şi credit;

- emiterea efectelor de comerţ, cambii, cecuri.

- 3 -

Sistemul bancar este ansamblul de instituţii bancare ce funcţionează într-o ţară răspunzînd necesităţilor unei etape de dezvolatare social economică.

Sistemul bancar al unei ţări cuprinde:

1. Cadrul insituţional fomat din banca centrală cu rol de coordonare şi supraveghere, bănci comerciale şi alte insituţii financiare.

2. Cadrul juridic format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.