Contabilitate Comparată

Din punct de vedere juridic patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică, precum şi a bunurilor la are acestea se referă, aparţinând unei persoane fizice sau juridice.

Noţiunea de patrimoniu a fost folosită de dreptul roman şi semnifica averea familială, după care s-a transformat în „ves in comercio” pentru a semnifica totalitatea bunurilor ce pot face obiectul unui act juridic de schimb. Preluarea conceptului de patrimoniu în doctrina contabilă a dus la confruntări de idei între cele 2 curente contabile principale:

- curentul scientist (materialist) care susţine caracterul de ştiinţă a contabilităţii;

- curentul tehnicist (pragmatic) care susţine caracterul de tehnică şi/sau artă a contabilităţii.

Fără a intra în amănuntele acestei confruntări, bazându-ne pe practica economică putem aprecia că patrimoniul unei firme poate fi definit în funcţie de 3 coordonate:

- titularul de patrimoniu;

- obiectul patrimoniului;

- fluxurile patrimoniale

Titularul de patrimoniu sunt firmele care dispun, controlează şi utilizează factorii de producţie în cadrul unei entităţi economice. Titularii de patrimoniu au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie atât financiară cât şi de gestiune, adaptată la specificul activităţii;

Obiectul patrimoniului. Art 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii prevede că „deţinerea cu orice titlu de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar şi alte drepturi şi obligaţii, precum şi efectuarea de operaţiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise”.

Astfel, obiectul patrimoniului este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce pot fi exprimate în bani, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, ale cărei nevoi sunt destinate să le satisfacă, precum şi bunurile la care ele se referă.

Fluxurile patrimoniale pot fi:

1. fluxuri interpatrimoniale care iau naştere între patrimonii distincte ca urmare a tranzacţiilor de pe piaţă (inclusiv cele generate de plata impozitelor, taxelor etc.), reprezentând relaţiile firmei cu exteriorul.

2. fluxuri intrapatrimoniale care iau naştere între componentele de activ şi/sau pasiv ale patrimoniului schimbând volumul şi structura internă ale acestora fă a avea legătură cu piaţa.

În concluzie: obiectul contabilităţii financiare este reprezentarea stării patrimoniului economic la un moment dat, urmărirea şi înregistrarea cronologică şi sistematică a fluxurilor interpatrimoniale şi a celor intrapatrimoniale şi determinarea rezultatelor economico-financiare într-o perioadă de timp, de regulă un exerciţiu financiar.

Principiile contabile – obiective ale contabilităţii financiare

Principiile contabile se referă la conţinutul şi calitatea informaţiei contabile furnizate prin situaţiile financiare anuale. În procesul de standardizare şi armonizare contabilă, pe plan mondial, prioritare sunt situaţiile financiare anuale, de aceea legislaţia contabilă a fiecărei ţări enumeră şi defineşte principiile contabile din acest punct de vedere. În România ele se referă la:

- continuitatea activităţii;

- permanenţa metodelor;

- prudenţa;

- independenţa exerciţiului;

- evaluarea separată a elementelor de activ şi de pasiv;

- integritatea bilanţului de deschidere;

- necompensarea;

- prevalenţa economicului asupra juridicului;

- importanţa relativă sau pragul de semnificaţie

Ultimele două principii: prevalenţa economicului asupra juridicului şi importanţa relativă sau pragul de semnificaţie, nu sunt menţionate în OMFP nr. privind Reglementările contabile simplificate armonizate cu Directivele Europene.

1. Continuitatea activităţii este principiul conform căruia activitatea firmei este într-un viitor previzibil. Dacă administratorii au luat cunoştinţă de unele elemente de siguranţă legate de evenimente ce pot afecta capacitatea de a se continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în note explicative sau trebuie prezentate motivele pentru care firma nu îşi poate continua activitatea. De aplicarea principiului continuităţii depinde aplicarea altor principii cum ar fi: principiul permanenţei metodelor contabile, principiul independenţei exerciţiilor financiare, principiul utilizării costurilor istorice, etc.

Legislaţia unor ţări ale Uniunii Europene (exemplu Franţa) solicită comisarilor de conturi (cenzorilor) să examineze şi să prezinte aspecte care ar putea compromite continuitatea activităţii firmei de exemplu: ineficienţa capacităţii de autofinanţare, ineficienţa stocurilor care să asigure continuitatea producţiei sau a vânzărilor, pierderea brevetelor, a licenţelor, trezorerie negativă, situaţie patrimonială netă negativă, conflicte sociale grave, repetate, plecare în masă a personalului ca urmare a unui climat de muncă lipsit de perspective, etc.

2. Principiul permanenţei metodelor presupune continuarea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, pentru a asigura comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă ea este ceruta de lege, de un standard contabil sau dacă au ca rezultat obţinerea unor informaţii contabile relevante sau mai eficiente referitoare la activitatea firmei. Totuşi aplicarea acestui principiu nu trebuie absolutizată, deoarece ar duce la închistarea progresului în practica economică şi contabilă, de exemplu: schimbarea strategiei economice şi comerciale a firmei, restructurarea firmei, schimbarea legislaţiei fiscale impun schimbarea metodelor contabile având drept scop căutarea unei mai bune imagini a performanţelor firmei. În toate cazurile în care se optează pentru schimbarea metodelor contabile, acestea trebuie explicate în Notele explicative.