Contabilitate de Gestiune

OBIECTUL, FUNCŢIILE ŞI ROLUL CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE

Obiectul contabilităţii de gestiune

Costul este expresia unui raport între forma bănească a cheltuielilor pe care le efectuează o întreprindere pentru obţinerea şi desfacerea producţiei sale într-o anumită perioadă de timp şi cantitatea de bunuri, lucrări şi servicii care formează această producţie, exprimată în diferite unităţi de măsură.

Orice fel de activitate şi rezultatele sale concrete, au un cost al lor.

Pentru calculul costurilor este imperios necesar studiul ambilor termeni, care definesc costul unitar şi anume:

- cheltuielile de producţie şi desfacere;

- producţia care le-a ocazionat.

Contabilitatea de gestiune mai are ca obiect şi unele probleme de ansamblu cum ar fi :

- studiul conceptelor fundamentale care guvernează calculul costurilor;

- studiul metodelor de calcul a costurilor şi a condiţiilor de aplicare a acestora în întreprinderi.

Funcţiile contabilităţii de gestiune

Contabilitatea de gestiune, în ceea ce priveşte calculaţia costurilor, îndeplineşte mai multe funcţii.

O primă funcţie este cea de măsurare a consumurilor privind producţia şi desfacerea ei.

Indicatorul sintetic al acestor consumuri este costul producţiei, a cărui mărime trebuie dimensionată corect prin calcul economic.

Această funcţie stă la baza altor trei funcţiuni ale calculaţiei costurilor şi anume :

- funcţia previzională;

- funcţia de optimizare;

- funcţia de urmărire, control şi reglare.

Rolul contabilităţii de gestiune

Acţiunea de determinare a costului producţiei are un rol deosebit datorită funcţiilor pe care le îndeplineşte acest indicator pentru optimizarea deciziilor în întreprindere.

Mărimea costurilor de producţie determinată prin calcul economic constituie într-un cadru competiţional un criteriu de bază ce condiţionează perfecţionarea proceselor de producţie, organizarea producţiei şi a muncii în general. La rândul său reducerea costurilor de producţie exprimă tocmai eficienţa introducerii elementelor de progres sus amintite.

Calculând costul pentru întreaga sa producţie şi pentru fiecare unitate de produs în parte, întreprinderea poate defalca preţul obţinut pe piaţă în :

- partea care compensează valorile consumate;

- profitul intreprinzătorului.

Organizând calculul costurilor pentru întreaga producţie, dar mai ales pentru fiecare produs în parte se crează posibilitatea comparării acestuia cu costul aceluiaşi produs sau produse similare fabricate de către alte întreprinderi din cadrul aceluiaşi grup.

Concluzionând, în calitatea sa de indicator şi de mijloc de măsură a cheltuielilor efectuate pentru obţinerea şi desfacerea producţiei, costul poate îndeplini adevăratul său rol numai dacă este determinat în mod realist şi oportun.

Curs 2 CONCEPTE UTILIZATE ÎN MODELAREA COSTURILOR

Considerăm utilă abordarea acestei probleme, urmărind ca obiective:

- prezentarea principalelor noţiuni şi clasificări utilizate în teoria calculaţiei costurilor, ceea ce ne permite realizarea unei analize privind evoluţia diferitelor feluri de cheltuieli pe termen scurt şi lung, cât şi o clasificare a modului în care acestea participă la formarea costurilor;

- clarificarea importanţei utilizării informaţiilor privind anumite categorii de costuri, evidenţiind astfel relevanţa acestora în legătură cu tipul deciziei ce urmează a fi luată.

O primă clasificare a costurilor, are la bază criteriul posibilităţii identificării acestora în raport cu obiectul de evidenţă şi calculaţie. Se desprind astfel două categorii de cheltuieli:

- directe, ce pot fi imputate direct asupra obiectului de evidenţă şi calculaţie;

- indirecte, ataşabile asupra obiectului de evidenţă şi calculaţie în urma unui proces de repartizare.

Un alt criteriu de clasificare a costurilor îl reprezintă dependenţa acestora faţă de volumul producţiei.

Cele două criterii de clasificare a costurilor prezentate, sunt derivate din conţinutul costurilor, deoarece gruparea lor nu este posibilă fără cunoaşterea comportamentului cheltuielilor în raport cu tipul de cost.

Variaţia unui cost faţă de volumul producţiei are un caracter diferit, după cum această variaţie este privită la nivelul întregului volum de producţie sau pe unitatea de produs. În acest context, costurile se grupează în:

- costuri fixe;

- costuri variabile.

În activitatea practică se manifestă şi o altă categorie de costuri, cunoscute sub denumirea de costuri semivariabile. Ele presupun un anumit cuantum, oricare ar fi nivelul de activitate, dar conţin şi elemente variabile direct legate de volumul de activitate. Separarea costurilor semivariabile în componenta lor fixă şi respectiv, variabilă este extrem de dificil de realizat în practică.

În procesul decizional analiza costurilor în funcţie de variaţia volumului producţiei joacă un rol important. Decidentul urmăreşte ca din cuantumul veniturilor realizate din vânzarea producţiei să se poată acoperi atât cheltuielile variabile cât şi cele fixe, asigurând un rezultat analitic pozitiv.

Luarea deciziilor presupune şi o clasificare a costurilor în funcţie de relevanţa lor, în raport cu tipul deciziei ce trebuie luate. Sunt considerate drept relevante costurile ce vor cunoaşte modificări în intervalul viitor de timp în funcţie de decizia luată.

Unele costuri, necesar a fi analizate în procesul decizional, nu pot fi în mod normal identificate şi colectate în interiorul sistemului contabil. Câteodată, în procesul decizional, sunt luate în considerare costuri care nu au necesitat consumuri sau plăţi efective. Acestea se numesc costuri de oportunitate şi comensurează oportunitatea care este pierdută sau sacrificată prin luarea unei anumite decizii ce va modifica modul de desfăşurare a unui proces sau acţiuni. Este important să subliniem că aceste costuri de oportunitate sunt generate de caracterul restrictiv al unor resurse.

În elaborarea deciziilor managerul compară diferitele variante existente. Fiecare variantă este caracterizată prin anumite costuri care, în mod firesc, trebuiesc comparate cu cele asociate alteia. Orice cost, care este prezent într-o variantă, dar este absent sau parţial absent într-o altă variantă, reprezintă un cost diferenţial. Ele sunt numite şi incrementale când un cost suplimentar este presupus de o alternativă sau decremental, în caz contrar. Putem considera costul diferenţial un concept “de graniţă” cuprinzând deci cele două situaţii posibile între variantele existente (costuri incrementale sau decrementale).