Contabilitate Finaciara

Prin continutul si structura sa, disciplina Contabilitate financiara ofera studentilor cunostinte noi despre fundamentele teoretice si metodologice ale contabilitatii financiare din România.

Tematica cursului abordeaza elementele semnificative din Directivele europene, Standardele internationale de contabilitate (raportare financiara) IAS/IFRS, precum si din Legea nr.82/1991 republicata si OMFP nr.1752/2005, privind reglementarile contabile din tara noastra.

Continutul cursului se ocupa, în esenta cu studiul circuitului patrimonial al întreprinderii luat în totalitate si structuralitate, atât din punct de vedere teoretic, cât si din punct de vedere practic, aplicativ. Informatia contabila, pe lânga o utilizare interna de catre management, este destinata utilizatorilor externi definiti de: investitorii de capital, bancherii, angajatii, furnizorii, clientii, guvernul, precum si publicul.

Disciplina Contabilitate financiara curenta trateaza urmatoarele probleme

- Principii si reguli privind organizarea contabilitatii financiare

- Contabilitatea capitalurilor permanente (capitaluri angajate)

- Contabilitatea activelor imobilizate

1. PRINCIPII SI REGULI PRIVIND ORGANIZAREA

CONTABILITATII FINANCIARE1

1.1. Definitia contabilitatii financiare

Prin geneza, contabilitatea a aparut din nevoia de a raspunde în plan informational si decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entitati patrimoniale. Pentru tara noastra, în mod concret, se delimiteaza ca entitati patrimoniale, regiile autonome, societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperatiste, asociatiile si celelalte persoane fizice si juridice care desfasoara activitati comerciale.

Din structura tipurilor de entitati patrimoniale, întreprinderea reprezinta sfera de actiune în limitele careia contabilitatea – ca instrument informational si de gestiune – capata forma completa de reprezentare si control asupra constituirii si utilizarii resurselor. La acest nivel organizatoric, se realizeaza, în forma cea mai deplina, activitatea de productie a bunurilor, de prestatii de servicii, de circulatie a marfurilor, a titlurilor de valoare si a instrumentelor de plata, precum si de alte operatii accesorii activitatii de comert.

Forma organizatorica si de functionare a contabilitatii întreprinderii se diferentiaza, în principal, în raport de conceptia contabila adoptata. În acest sens, cele mai marcante si mai influente culturi contabile din lume sunt doua: europeana si anglo-saxona. În raport de cele doua culturi contabile, se pot utiliza doua concepte organizatorice:

Monist – în cazul în care, la nivelul întreprinderii se organizeaza un singur circuit contabil, deci o singura contabilitate, atât pentru latura interna, cât si cea externa a întreprinderii;

Dualist – daca pentru cele doua laturi sunt organizate, dar corelate contabilitati separate.

Pentru contabilitatea din România, deocamdata, opereaza conceptul dualist. În consecinta, la nivelul întreprinderii se disting doua sectiuni ale contabilitatii, financiara si de gestiune sau financiara si manageriala, ori externa si interna.

Contabilitatea financiara descrie circuitul patrimonial al întreprinderii luat în totalitatea si structuralitatea sa. Obiectivul sau principal îl constituie furnizarea de informatii sintetice privind pozitia financiara, performantele si modificarile pozitiei financiare. Informatia contabila, pe lânga o utilizare interna de catre management, este destinata utilizatorilor externi definiti de: investitorii de capital, bancherii, angajatii, furnizorii, clientii, guvernul si institutiile sale, precum si publicul.

Relatiile delimitate si evidentiate în contabilitate au, o determinare obiectiva, iar faptul ca ele apar la intersectia întreprinderii cu tertii sunt divulgabile integral. Pornind de la aceasta stare, contabilitatea este standardizata, adica se bazeaza pe norme privind productia, prezentarea si utilizarea informatiilor contabile.

Contabilitatea de gestiune furnizeaza toata informatia contabila care este cuantificata, prelucrata si transmisa pentru utilizarea interna de catre management. Ea descrie circuitul patrimonial intern al întreprinderii, definit de activitatile consumatoare de resurse si producatoare de rezultate.

Obiectivele principale ale contabilitatii de gestiune sunt: calcularea analitica (pe feluri, purtatori de costuri, locuri de activitate) a costurilor si rezultatelor, bugetarea interna a activitatii întreprinderii (pe locuri de activitati); controlul degestiune sau managerial privind costurile prestabilite si abaterile de la aceste costuri.

Organizarea si functionarea contabilitatii de gestiune se bazeaza pe concepte si principii pur interne al caror continut este liber de standardizare, fiind definit în functie de propriile conventii ale fiecarei întreprinderi (de exemplu, formula costului produselor vândute) si care se gasesc deci în afara oricarei normalizari (standardizari). În consecinta, desi organizarea contabilitatii de gestiune este obligatorie, aceasta beneficiaza de o libertate separata în ceea ce priveste posibilitatea de adaptare de catre fiecare întreprindere, în functie de specificul activitatii si de nevoile de informare în vederea actului decizional.

1.2. Elemente privind normalizarea si reglementarea contabilitatii

financiare

1.2.1. Definirea normalizarii în contabilitate. Dispozitivul normalizarii

Nevoia de armonizare, si uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa. Pe aceasta cale se formalizeaza si materializeaza obiectivele, conceptele, metodele, regulile si procedurile privind productia si utilizarea informatiei contabile.

Efortul de normalizare dar si produsul acesteia se concretizeaza în:

a) definirea de concepte, principii si norme contabile bazate pe o terminologie precisa si identica pentru toti producatorii si utilizatorii de informatii contabile;

b) aplicarea lor practica în vederea asigurarii comparabilitatii în timp si spatiu, relevantei si credibilitatii a informatiilor contabile.

Asa cum se degaja de mai sus, nucleul normalizarii îl reprezinta elaborarea de norme contabile (standarde contabile în contabilitatea anglo-saxona). Norma contabila reprezinta o regula sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinta pentru productia de informatii contabile si validarea sociala a situatiilor financiare (rapoarte financiare, documente contabile de sinteza sau bilant contabil).

Raportate la traseul productiei si utilizarii informatiilor contabile, normele contabile sunt prezente în amontele procesului contabil, sub forma principiilor, regulilor si procedurilor constituite ca sistem de referinta pentru „productia” de informatii; în avalul procesului, ca sistem de ratificare a situatiilor financiare de catre profesionistii acreditati si recunoscuti.

Acceptarea normelor de catre partile afectate (protagonistii sociali) poate fi fortata sau voluntara, sau ambele în acelasi timp. În mod corespunzator se disting doua forme ale normalizarii: normalizarea legala sau reglementata se impune tuturor în virtutea textelor legale (legi) si altor texte reglementate (ordonante, hotarâri de guvern, ordine ministeriale si intraministeriale) si normalizarea profesionala care se impune profesiunilor corespunzatoare, iar prin profesiune în productia de informatii contabile si validarea sociala a acestora. Desigur se poate crea si o a treia forma cea mixta, prin combinarea celor doua. De asemenea, într-o societate democratica, obtinerea acceptarii este un proces special complicat care impune un marketing abil într-un context politic.

Obiectul normalizarii contabile2 îl poate constitui situatiile financiare anuale sau planul contabil.

Normalizarea situatiilor financiare anuale este proprie tarilor anglo-saxone si cuprinde: componenta situatiilor financiare; elementele descrise în situatiile financiare, recunoasterea si evaluarea acestor elemente; reglementarile, standardele si procedurile de contabilitate referitoare la întocmirea si prezentarea situatiilor financiare.