Contabilitate Financiară Aprofundată

1.1. Contabilitatea financiară – obiect al normării, normalizării şi armonizării contabile

Conceptele de normă contabilă, normalizare, reglementare şi armonizare contabilă

Norma contabilă este o regulă precisă de evaluare, înregistrare, clasificare şi prezentare a informaţiei contabile,

elaborată în vederea rezolvării unei probleme repetitive, rezultată dintr-o alegere raţională, colectivă, în cadrul unui

organism de reglementare contabilă profesional şi/sau public.

Normele sunt reguli obligatorii stabilite prin lege sau prin uz, respectiv dispoziţii obligatorii fixate prin lege sau

prin uz care impun o anumită ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă.

Normele contabile impun un limbaj comun pe baza căruia se asigură comparabilitatea, comunicarea şi înţelegerea

informaţiei contabile. Planul Contabil general Francez consideră că norma contabilă provine din reguli legislative, dispoziţii

reglementări sau jurisprudenţă deci din surse de drept contabil.

Din punct de vedere doctrinar, în elaborarea, normelor contabile s-au conturat două tipuri de şcoli:

1. cea care preconizează un demers conceptual sau deductiv, unde conceptele şi principiile sunt determinate de

un raţionament urmând să se regăsească în regulile, metodele şi procedurile ce trebuie puse în practică;

2. cea pragmatică sau inductivă, care pleacă de la tradiţie sau experienţe pentru a formula şi determina norme.

Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa, astfel materializându-se obiectivele,

conceptele, metodele şi regulile privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.

Normalizarea reprezintă procesul de aplicare deliberată a normelor de contabilitate pentru soluţionarea corectă a

problemelor privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.

Obiectivele normalizării sunt:

- determinarea unei terminologii şi a principiilor contabile general admise;

- definirea informaţiilor deţinute în situaţiile financiare;

- modul de prezentare (forma) a informaţiilor în situaţiile financiare;

- elaborarea unui plan de conturi şi a unei scheme de contabilizare a diferitelor operaţii.

Normalizarea contabilităţii vizează două scopuri principale:

1. obţinerea de către puterea publică a unei informări omogene referitoare la întreprinderi;

2. utilizarea informaţiei contabile de către utilizatorii din afara întreprinderii, în special în ceea ce priveşte

comparaţiile în timp şi spaţiu (între întreprinderi).

Normalizarea contabilităţii are ca obiect definirea de principii, reguli şi norme generale, bazate pe utilizatori,

asigurând înţelegerea informaţiilor contabile în timp şi spaţiu, definirea legăturilor precise între nevoile de gestiune

specifice fiecărei întreprinderi, legislaţie şi contabilitate naţională.

Jean François Casta defineşte normalizarea contabilă ca fiind procesul prin care se armonizează prezentarea

documentelor de sinteză, metodele contabile şi terminologia.

Se consideră că există 2 mari sisteme aplicate în practică:

a) normalizare rigidă, tip „plan contabil” obligatoriu, în care „ceea ce nu este permis este interzis”, sistem care

răspunde nevoilor de informare pentru economii centralizate;

b) normalizare flexibilă, bazate pe anumite „repere” contabile, unde se permite cam orice atâta timp cât nu intra

în conflict cu legea.

O contabilitate normalizată permite:

1. întreprinderii să înregistreze în mod sistematic toate evenimentele, operaţiile şi situaţiile car au loc în timp şi

să le formalizeze în situaţiile financiare;

2. obţinerea unor informaţii comparabile în timp şi spaţiu pe baza căreia se apreciază tendinţele şi evoluţia unei

întreprinderi de la o perioadă la alta şi, în raport cu late întreprinderi;

3. obţinerea unor informaţii previzionate care le oferă utilizatorilor posibilitatea să facă previziuni şi estimări cu

privire la evoluţia întreprinderii;

4. tuturor celor interesaţi de întreprindere (acţionari, creditori, investitori, stat, salariaţi, furnizori, clienţi, etc.) să

dispună periodic de diverse informaţii formalizate în diverse forme şi suporturi de comunicare, în special situaţii financiare

anuale, care să îi ajute în fundamentarea deciziilor;

5. fixarea unor caracteristici calitative informaţiei contabile şi aprecierea utilităţii informaţiei în funcţie de aceste

criterii.

Reglementările contabile semnifică totalitatea normelor contabile impuse în mod obligatoriu prin lege sau altă

normă juridică.

Armonizarea contabilă exprimă procesul de corelare, comptabilizare şi standardizare a componentelor cadrului

conceptual al contabilităţii, fiind definită ca un proces politic care vizează să reducă diferenţele între practicile contabile

care se aplică în lume, astfel încât să crească compatibilitatea şi comparabilitatea lor.

1.2. Normalizarea informaţiei contabile

O informaţie adecvată rezultă dintr-o armonie posibilă între diferitele componente structurale care se suprapun şi

se completează reciproc.

„Informaţia reprezintă un set de date care determina schimbarea probabilităţilor pe care beneficiarul le aşteaptă,

în urma producerii evenimentelor viitoare" (Arnold, 1990).

Existenţa unei pieţe presupune existenţa unui produs. Informaţiile contabile reprezintă produsul schimbat pe

piaţa informaţiei contabile. Acest produs nu există decât în funcţie de regulile şi normele care îl definesc.

Informaţia contabilă este un produs „juridic" specific deoarece producţia, prezentarea şi difuzarea sa trebuie

reglementate.

O piaţă a informaţiei contabile trebuie să asigure protejarea intereselor asociaţilor şi terţilor prin favorizarea:

a. dezvoltării informaţiei contabile publicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

b. publicării şi inteligibilităţii informaţiilor contabile (transparenţa);

c. creşterii posibilităţilor de comparare în timp şi în spaţiu.

Valoarea unei informaţii poate fi definită ca diferenţa dintre beneficiul net, generat de luarea unei decizii după obţinerea

informaţiei şi beneficiul net obţinut de luarea aceleiaşi decizii, neafectată de informaţie.

Globalizarea progresivă a pieţelor financiare face tot mai acută nevoia de informaţie adecvată şi

competitivă.

Informaţiile financiar contabile, în prezent, stau la baza deciziilor de investiţii, acurateţea şi relevanţa acestora

influenţând în mod decisiv atingerea nivelului optim al rezultatelor scontate. Situaţiiile financiare anuale au devenit o

importantă sursă de informaţii, analizată cu deosebită atenţie de toţi participanţii de pe pieţele de capital. În ultimele decenii,

documentele contabile de sinteză şi de raportare au cunoscut o serie de modificări esenţiale, în formă şi conţinut,

jurisdicţia şi normele care guvernează pieţele financiare internaţionale punându-şi tot mai mult amprenta asupra

caracteristicilor informaţiilor contabile.