Cuprins
CAP. I. Abordări conceptuale privind normalizarea şi armonizarea contabilităţii
1.1. Contabilitatea financiară- obiect al normării , normalizării şi armonizării contabile
1.2. Normalizarea informaţiei contabile
1.3. Organizaţii implicate în procesul normalizării şi armonizării contabile
1.4. Dispozitivul de normalizare şi armonizare contabilă
1.5. Cererea şi oferta de informaţii contabile
1.5.1 Utilizatorii şi necesităţile informaţionale
1.5..2 Producătorii şi produsele finale ale contabilităţii
1.6 Programul de armonizare contabilă în România
CAP. II. Evaluarea şi raportarea poziţiei financiare a entităţii economice
2.1 Situaţiile financiare anuale – prezentare generală
2.2 Bilanţul şi poziţia financiară a entităţii economice
2.3 Bilanţul şi referenţialul contabil internaţional
2.4 Degajarea informaţiei contabile pe baza bilanţului contabil
CAP. III. Măsurarea şi raportarea performanţei financiare a entităţii economice
3.1 Contul de profit şi pierdere şi performanţa financiară
3.2 Contul de profit şi pierdere în referenţialuil contabil internaţional
3.3 Degajarea informaţiilor contabile pe baza contului de profit şi piedere
CAP. IV. Măsurarea şi interpretarea fluxurilor de de trezorerie
4.1 Tabloul fluxurilor de trezorerie şi evoluţia lichidităţii entităţii economice
4.2 Degajarea informaţiei contabile privind situaţia financiară prin tabloul de trezorerie
CAP V. Standarde referitoare la prezentarea situaţiilor financiare ( IAS 1, IAS 7, IAS 8)
5.1 Recunoaşterea structurilor din situaţiile financiare anuale
5.1.1 Activele entităţii economice (IAS 16, IAS 38, IAS 36, IAS 40, IAS 2, IFRS 5)
5.1.2 Datoriile entităţii economice (IAS 20, IAS 10, IAS 12, IAS 23, IAS 37, IFRS 2)
5.1.3 Prima aplicare a standardelor internaţionale de raportare financiară : Standardul
IFRS 1- Adoptarea pentru prima dată a standardelor IFRS
CAP. VI. Contabilitatea principalelor informaţii privind ciclurile de exploatare, investiţii şi finanţare
6.1 Operaţiile privind ciclul de exploatare
6.2 Operaţiile ciclului de investire
6.3. Operaţiile ciclului de finanţare
CAP. VII. Contabilitatea în condiţii de inflaţie
7.1 Consecinţele inflaţiei asupra situaţiilor financiare anuale
7.2 Metode ale contabilităţii de inflaţie
CAP. VIII. Contabilitatea şi tratarea bilanţieră ale afacerilor
8.1 Reglementări contabile în domeniul afacerilor de leasing
8.2 Înregistrări contabile aferente principalelor operaţiuni de leasing
8.3 Leasingul în oglida reglementărilor internaţionale
8.3.1 Reglementările afacerilor de leasing conform IAS 17CAP. I. Abordări conceptuale privind normalizarea şi armonizarea contabilităţii
Extras din document
1.1. Contabilitatea financiară – obiect al normării, normalizării şi armonizării contabile
Conceptele de normă contabilă, normalizare, reglementare şi armonizare contabilă
Norma contabilă este o regulă precisă de evaluare, înregistrare, clasificare şi prezentare a informaţiei contabile,
elaborată în vederea rezolvării unei probleme repetitive, rezultată dintr-o alegere raţională, colectivă, în cadrul unui
organism de reglementare contabilă profesional şi/sau public.
Normele sunt reguli obligatorii stabilite prin lege sau prin uz, respectiv dispoziţii obligatorii fixate prin lege sau
prin uz care impun o anumită ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă.
Normele contabile impun un limbaj comun pe baza căruia se asigură comparabilitatea, comunicarea şi înţelegerea
informaţiei contabile. Planul Contabil general Francez consideră că norma contabilă provine din reguli legislative, dispoziţii
reglementări sau jurisprudenţă deci din surse de drept contabil.
Din punct de vedere doctrinar, în elaborarea, normelor contabile s-au conturat două tipuri de şcoli:
1. cea care preconizează un demers conceptual sau deductiv, unde conceptele şi principiile sunt determinate de
un raţionament urmând să se regăsească în regulile, metodele şi procedurile ce trebuie puse în practică;
2. cea pragmatică sau inductivă, care pleacă de la tradiţie sau experienţe pentru a formula şi determina norme.
Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa, astfel materializându-se obiectivele,
conceptele, metodele şi regulile privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.
Normalizarea reprezintă procesul de aplicare deliberată a normelor de contabilitate pentru soluţionarea corectă a
problemelor privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.
Obiectivele normalizării sunt:
- determinarea unei terminologii şi a principiilor contabile general admise;
- definirea informaţiilor deţinute în situaţiile financiare;
- modul de prezentare (forma) a informaţiilor în situaţiile financiare;
- elaborarea unui plan de conturi şi a unei scheme de contabilizare a diferitelor operaţii.
Normalizarea contabilităţii vizează două scopuri principale:
1. obţinerea de către puterea publică a unei informări omogene referitoare la întreprinderi;
2. utilizarea informaţiei contabile de către utilizatorii din afara întreprinderii, în special în ceea ce priveşte
comparaţiile în timp şi spaţiu (între întreprinderi).
Normalizarea contabilităţii are ca obiect definirea de principii, reguli şi norme generale, bazate pe utilizatori,
asigurând înţelegerea informaţiilor contabile în timp şi spaţiu, definirea legăturilor precise între nevoile de gestiune
specifice fiecărei întreprinderi, legislaţie şi contabilitate naţională.
Jean François Casta defineşte normalizarea contabilă ca fiind procesul prin care se armonizează prezentarea
documentelor de sinteză, metodele contabile şi terminologia.
Se consideră că există 2 mari sisteme aplicate în practică:
a) normalizare rigidă, tip „plan contabil” obligatoriu, în care „ceea ce nu este permis este interzis”, sistem care
răspunde nevoilor de informare pentru economii centralizate;
b) normalizare flexibilă, bazate pe anumite „repere” contabile, unde se permite cam orice atâta timp cât nu intra
în conflict cu legea.
O contabilitate normalizată permite:
1. întreprinderii să înregistreze în mod sistematic toate evenimentele, operaţiile şi situaţiile car au loc în timp şi
să le formalizeze în situaţiile financiare;
2. obţinerea unor informaţii comparabile în timp şi spaţiu pe baza căreia se apreciază tendinţele şi evoluţia unei
întreprinderi de la o perioadă la alta şi, în raport cu late întreprinderi;
3. obţinerea unor informaţii previzionate care le oferă utilizatorilor posibilitatea să facă previziuni şi estimări cu
privire la evoluţia întreprinderii;
4. tuturor celor interesaţi de întreprindere (acţionari, creditori, investitori, stat, salariaţi, furnizori, clienţi, etc.) să
dispună periodic de diverse informaţii formalizate în diverse forme şi suporturi de comunicare, în special situaţii financiare
anuale, care să îi ajute în fundamentarea deciziilor;
5. fixarea unor caracteristici calitative informaţiei contabile şi aprecierea utilităţii informaţiei în funcţie de aceste
criterii.
Reglementările contabile semnifică totalitatea normelor contabile impuse în mod obligatoriu prin lege sau altă
normă juridică.
Armonizarea contabilă exprimă procesul de corelare, comptabilizare şi standardizare a componentelor cadrului
conceptual al contabilităţii, fiind definită ca un proces politic care vizează să reducă diferenţele între practicile contabile
care se aplică în lume, astfel încât să crească compatibilitatea şi comparabilitatea lor.
1.2. Normalizarea informaţiei contabile
O informaţie adecvată rezultă dintr-o armonie posibilă între diferitele componente structurale care se suprapun şi
se completează reciproc.
„Informaţia reprezintă un set de date care determina schimbarea probabilităţilor pe care beneficiarul le aşteaptă,
în urma producerii evenimentelor viitoare" (Arnold, 1990).
Existenţa unei pieţe presupune existenţa unui produs. Informaţiile contabile reprezintă produsul schimbat pe
piaţa informaţiei contabile. Acest produs nu există decât în funcţie de regulile şi normele care îl definesc.
Informaţia contabilă este un produs „juridic" specific deoarece producţia, prezentarea şi difuzarea sa trebuie
reglementate.
O piaţă a informaţiei contabile trebuie să asigure protejarea intereselor asociaţilor şi terţilor prin favorizarea:
a. dezvoltării informaţiei contabile publicate din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
b. publicării şi inteligibilităţii informaţiilor contabile (transparenţa);
c. creşterii posibilităţilor de comparare în timp şi în spaţiu.
Valoarea unei informaţii poate fi definită ca diferenţa dintre beneficiul net, generat de luarea unei decizii după obţinerea
informaţiei şi beneficiul net obţinut de luarea aceleiaşi decizii, neafectată de informaţie.
Globalizarea progresivă a pieţelor financiare face tot mai acută nevoia de informaţie adecvată şi
competitivă.
Informaţiile financiar contabile, în prezent, stau la baza deciziilor de investiţii, acurateţea şi relevanţa acestora
influenţând în mod decisiv atingerea nivelului optim al rezultatelor scontate. Situaţiiile financiare anuale au devenit o
importantă sursă de informaţii, analizată cu deosebită atenţie de toţi participanţii de pe pieţele de capital. În ultimele decenii,
documentele contabile de sinteză şi de raportare au cunoscut o serie de modificări esenţiale, în formă şi conţinut,
jurisdicţia şi normele care guvernează pieţele financiare internaţionale punându-şi tot mai mult amprenta asupra
caracteristicilor informaţiilor contabile.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Contabilitate Financiara Aprofundata.pdf