Contabilitate Financiară II

CAPITOLUL 1

CONTABILITATEA RELAÞIILOR CU TERÞII

REZUMAT

Pentru realizarea obiectului lor de activitate, intreprinderile intra in relatii cu diferite personae fizice si juridice, care in contabilitate se numesc terti. Aceste relatii se reflecta in contabilitate sub forma datoriilor si a creantelor.

1.1. Definiþii, forme ºi clasificãri ale relaþiilor cu terþii

În cadrul activitãþii economice, se realizeazã schimburi de valori între entitãþile participante la circuitul economic. În funcþie de poziþia acestora, iau naºtere raporturi juridice de drepturi ºi obligaþii, cunoscute sub denumirea genericã de “relaþii cu terþii”. Acestea sunt generatoare de creanþe pentru cei care oferã ceva ºi de datorii pentru cei care primesc sau în favoarea cãrora se realizeazã anumite prestaþii. În aceste condiþii, creditorul este în drept sã pretindã o contraprestaþie, de regulã sub formã monetarã, iar debitorul este obligat sã plãteascã ulterior, la un anumit termen numit scadenþã. Deosebim astfel douã fluxuri de sens contrar:

- fluxul bunurilor sau prestaþiilor;

- fluxul (contrafluxul) valorilor de schimb, în general al banilor.

Nu se includ în categoria decontãrilor cu terþii datoriile ºi creanþele referitoare la creditele primite, respectiv acordate, precum ºi creanþele imobilizate.

Decontãrile cu terþii din operaþiuni comerciale presupun legãtura dintre douã entitãþi generic denumite: furnizorul ºi clientul.

Furnizorul are calitatea de vânzãtor sau prestator, fiind cel care pune la dispoziþia terþilor bunuri sau servicii contra cost, de regulã pe baza unei înþelegeri prealabile.

Clientul are calitatea de cumpãrãtor sau beneficiar al bunurilor ºi serviciilor achiziþionate contra cost de la furnizor sau prestator.

Furnizorul înregistreazã în contabilitate creanþe faþã de clienþi în timp ce clientul înregistreazã datorii faþã de furnizor.

Din schema prezentatã se desprind elementele de bazã ale relaþiilor cu terþii ºi anume:

- relaþiile generatoare de drepturi (creanþele);

- relaþiile generatoare de obligaþii (datoriile).

Creanþele reprezintã contrapartida unei prestaþii, a unei livrãri ºi se concretizeazã în drepturile creditorilor de a pretinde debitorilor anumite sume de bani, bunuri, servicii sau lucrãri.

Ele iau naºtere odatã cu transferul proprietãþii bunurilor ºi valorilor, lichidându-se la încasarea clienþilor sau debitorilor diverºi. Acest fapt determinã ca persoanele care gestioneazã creanþele sã se 4

preocupe în mod direct de încasarea la termen a acestora, fapt care conduce la o fluiditate sigurã a fluxurilor de trezorerie. Din punct de vedere al poziþiei financiare, sunt încadrate în activul bilanþului.

Creanþele se reflectã în contabilitate în momentul creerii drepturilor faþã de terþi pânã în momentul stingerii lor, de regulã prin încasare.

Datoriile reprezintã surse atrase ºi angajamente financiare (finanþãri externe) constituind obligaþii actuale ale întreprinderii rezultate din evenimente trecute ºi prin decontarea cãrora se aºteaptã sã rezulte o ieºire de resurse care sã încorporeze beneficii economice.

Criteriile cumulative pentru recunoaºterea datoriilor sunt*):

- posibilitatea unei ieºiri de resurse purtãtoare de beneficii economice;

- evaluarea sã se poatã face în mod credibil.

Trebuie fãcutã distincþie între obligaþie actualã ºi angajament viitor. Sunt recunoscute drept datorii numai obligaþiile actuale care au apãrut ca urmare a unor evenimente trecute. O datorie reprezintã un angajament sau o responsabilitate de a acþiona într-un anumit fel.

O obligaþie apare, în mod normal, în momentul unor livrãri sau când firmele au acorduri (contracte) irevocabile de achiziþie. Tocmai de aceea datoriile reprezintã o obligaþie actualã ºi nu viitoare.

Stingerea datoriilor se poate face pe mai multe cãi:

- platã în numerar ºi / sau virament;

- transferul unor active;

- prestare de servicii;

- înlocuirea unor datorii cu o altã obligaþie;

- conversia obligaþiilor în elemente de capital propriu, etc.

Lichidarea obligaþiunilor presupune deci renunþarea întreprinderii la anumite resurse care încorporeazã beneficii economice.

Aceasta înseamnã cã datoriile iau naºtere odatã cu obþinerea dreptului de proprietate asupra bunurilor, lucrãrilor, serviciilor ºi se lichideazã odatã cu plata acestora. Prin gestiunea datoriilor unei firme trebuie sã se urmãreascã menþinerea acestora într-un nivel optim (uneori datoriile pot fi o sursã de finanþare externã foarte beneficã), care poate duce la creºterea valorii firmei ºi scãderea costului capitalului. Din punct de vedere al poziþiei financiare, datoriile sunt încadrate în pasivul bilanþului.

Datoriile se reflectã în contabilitate în momentul creerii angajamentelor (obligaþiilor) ºi pânã în momentul stingerii, adicã a plãþii acestora.