Contabilitate - instituții publice

1. OBIECTUL CONTABILITĂŢII

1.1. Contabilitatea, componentă a sistemului informaţional economic

Evoluţia societăţii în genere, şi a activităţilor economice în particular, se dovedeşte a fi din ce în ce mai mult o acumulare treptată a informaţiei la nivelul indivizilor şi a grupurilor de indivizi. Această acumulare se realizează prin intermediul unei sume de reguli, procedee, suporţi, numit generic “sistem informaţional”. În cadrul acestui sistem se pot identifica o serie de subsisteme, sau componente, care generează, stochează, şi prelucrează informaţiile privind starea societăţii şi evenimentele petrecute în cadrul acesteia.

Informaţia economică reprezintă o comunicare o ştire sau un mesaj ce conţine elemente noi de cunoaştere a anumitor fenomene sau procese din trecut prezent şi viitor.

Unul din aceste subsisteme îl constituie contabilitatea. Din punct de vedere informaţional contabilitatea reprezintă un sistem de urmărire şi control a acelor laturi ale activităţii entităţilor patrimoniale care pot fi exprimate valoric prin intermediul etalonului bănesc.

Se pot identifica unele sarcini ale contabilităţii:

a. să furnizeze datele necesare elaborării planurilor, programelor şi în special bugetelor entităţilor patrimoniale

b. să asigure urmărirea şi controlul valoric a activităţilor desfăşurate prin intermediul înregistrării cronologice şi sistematice a operaţiilor economice şi financiare.

c. Să asigure controlul integrităţii patrimoniului

d. Să furnizeze informaţiile necesare întocmirii documentelor de sinteză asupra patrimoniului şi a activităţilor desfăşurate

e. Să asigure informaţiile necesare calculării impozitelor datorate de entităţile patrimoniale diverselor organisme ale statului precum şi urmăririi decontării acestora

La nivelul societăţii contabilitatea oferă informaţii cel puţin în două direcţii:

• aministratorilor sau conducătorilor, care au nevoie de informaţii contabile pentru a putea gestiona eficient activitatea entităţii patrimoniale. Din aceste puncte de vedere contabilitatea trebuie să ofere administratorilor atât informaţii sintetice sau concentrate, privind starea patrimoniului cât şi informaţii detaliate privind fiecare element patrimonial în parte

• altor persoane interesate (proprietari, creditori, finanţatori, angajaţi, etc) care au nevoie de informaţii pentru a putea lua decizii privitoare la relaţiile pe care le au cu entitatea patrimonială. Acestea sunt informaţiile generice privitoare la starea patrimoniului, şi în special acele informaţii care permit evaluarea capacităţii de rambursare a datoriilor entităţii patrimoniale.

1.2. Concepţii privind obiectul contabilităţii

1.2.1. Concepţia juridică

Conform acestei concepţii obiectul de studii al contabilităţii îl constituie patrimoniul (averea) privit ca o sumă de bunuri, drepturi şi obligaţii cu valoare economică ale unui subiect de proprietate.

Într-o viziune simplistă averea sau patrimoniul unei persoane ar putea fi privită ca o sumă a valorii bunurilor pe care le deţine. Această viziune se complică în contactul cu realitatea. Bunurile deţinute sunt uneori în proprietatea persoanei, alte ori numai împrumutate. Pe de altă parte bunurile deţinute pot fi obţinute în urma unor împrumuturi băneşti. Aceste împrumuturi generează obligaţii de plată către finanţatori. Continuând raţionamentul, persoana poate la rândul ei împrumuta bunuri sau sume de bani altor persoane. Prin urmare la un anumit moment patrimoniul persoanei în cauză se va compune din bunuri aflate în proprietate, bunuri împrumutate, sume de bani împrumutate, sume de bani datorate, cu alte cuvinte bunuri, drepturi şi obligaţii.

Într-o viziune enumerativă bunurile cu valoare economică reprezintă în cazul entităţilor patrimoniale o sumă de clădiri, maşini, utilaje, mijloace şi tehnică de calcul, mijloace de transport, materiale de diverse tipuri, etc care pot fi denumite valori materiale sau bunuri. Patrimoniul cuprinde însă şi valori nemateriale cum ar fi creanţele (drepturi de încasare a unor sume), plasamentele financiare, sau drepturi de tipul brevetelor, concesiunilor, licenţelor şamd. Toate acestea pot fi numite generic şi drepturi.

Obţinerea tuturor acestor drepturi şi bunuri, sau şi pur şi simplu existenţa lor şi a entităţii patrimoniale generează obligaţii. La un moment dat entitatea patrimonială are o sumă de datorii faţă de creditori (de exemplu bănci) datorii faţă de furnizori, faţă de personal etc.