Contabilitate internațională

MODULUL 1. Delimitări privind Armonizarea, Normalizarea, Reglementarea si Convergenta contabila.

Obiective:

1. Prezentarea conceptelor de armonizare şi normalizare contabilă

2. Definiţii şi delimitări ale elementelor privind normalizarea contabilităţii.

3. Factorii care influenţează armonizarea/convergenţa in procesul de normalizare si reglementare contabilă

4. Armonizare / convergenţa şi conformitate contabila la nivel naţional, european si internaţional

1.1. Armonizarea şi normalizarea contabila

Fenomenul contabil contemporan prezintă caracteristici axate pe nevoia de armonizare, convergenţă, compatibilitate şi uniformitate în contabilitate, constituind şi obiective generale ale acestui domeniu, obiective care se pot realiza numai prin acţiunea de normalizare a sa. Principalele fenomene care guvernează procesul reformei contabile contemporane la nivel mondial sunt: normalizarea, armonizarea, convergenţa, conformitatea şi internaţionalizarea contabilităţii. Aceste fenomene acţionează atât în mod individual, cât şi într-o relaţie de intercondiţionare reciprocă.

Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare, tratamentele contabile şi terminologia.

Armonizarea contabilă este procesul prin care regulile sau normele contabile sunt perfecţionate pentru a fi făcute comparabile.

Convergenţa contabilă este procesul prin care normele contabile sunt elaborate de o manieră care este capabilă să conducă către acelaşi fapt sau scop, prin evidenţierea similitudinii dintre naţional - regional - internaţional.

Conformitatea contabilă este procesul prin care este asigurată concordanţa în acţiunea şi conţinutul regulilor de prezentare şi întocmire a situaţiilor financiare, reprezentând o conformare a reglementărilor naţionale cu regulile prezentate de organismele regionale şi internaţionale de normalizare contabilă.

Internaţionalizarea contabilităţii îşi are izvorul în preocupările de convergenţă şi armonizare internaţională a principiilor, bazelor, regulilor, convenţiilor şi practicilor specifice contabile.

Aceste caracteristici ale procesului contabil la nivel mondial nu trebuie privite şi interpretate în mod separat sau singular, ci ca un tot unitar între care există legături de intercondiţionare şi de coordonare reciprocă. Normalizarea contabilă presupune crearea regulilor sau normelor contabile, reguli care sunt perfecţionate în sensul existenţei unui numitor comun în ceea ce priveşte modul de acţiune şi aplicare în vederea realizării comparabilităţii conţinutului şi interpretării informaţiilor contabile. După realizarea acestor condiţii ele trebuie aplicate la scară mondială prin internaţionalizarea acestor reguli sau norme contabile.

Cauza principală a acestor fenomene o reprezintă amplificarea proceselor de globalizare şi financializare a pieţelor internaţionale de capitaluri şi a economiilor naţionale, care tind să formeze în viitor un mecanism unic din punct de vedere al dezvoltării economice globale. Specialiştii în domeniu, apreciază că ,,ultimele două decenii au fost martorele unei tendinţe crescătoare de deschidere economică. Barierele înşelătoare dintre sistemele economice independente — locale, naţionale şi altele de acest fel — au avut implicaţii imense asupra politicilor economice în fiecare dintre aceste sisteme. Capitalul, firmele şi forţa de muncă pot să se mişte liber de-a lungul regiunilor, statelor şi ţărilor, putând exploata mai bine diferenţele în oportunităţile existente, (ocuparea forţei de muncă, economii, investiţii, etc) în mediile tehnologice şi economice, cât şi modelele fiscale şi monetare. De exemplu, capitalul se poate deplasa din zone în care profitul obţinut este scăzut şi costul forţei de muncă ridicat către regiuni unde se obţine profit mai mare cu costuri ale forţei de muncă mici.“

Afirmaţia are un grad de relativitate, deoarece eficienţa economică nu este condiţionată numai de factori cantitativi, ci în prezent un accent deosebit se pune pe factorii calitativi.

Procesul normalizării contabile este structurat în două sfere principale, şi anume normalizarea contabilă naţionala şi normalizarea contabilă internaţională. Prin noţiunea de normalizare contabilă internaţională trebuie realizată diferenţierea dintre normalizarea contabilă realizată de organismele contabile internaţionale, care nu aparţin prin cultură şi influenţe unei naţiuni anume, şi normalizarea contabilă regională, care din punct de vedere al culturii şi influenţelor aceasta înglobează un conglomerat de asemenea elemente.

Aducerea la un numitor comun a elementelor prezentate de cele trei categorii de normalizare contabilă se realizează prin procesul armonizării contabile, noţiune care spre deosebire de normalizare nu se poate divide prin prisma raportului naţional - regional - internaţional.

Scopul fundamental al normalizării contabile este de a crea un cadru contabil de referinţă, care vizează trei aspecte:

(a) obţinerea de informaţii omogene privind activitatea întreprinderilor de către autorităţile statului;

(b) prezentarea de informaţii utile pentru utilizatorii situaţiilor financiare, în special în ceea ce priveşte comparaţiile în timp şi spaţiu, atât între întreprinderi cât şi în legătură cu exerciţiile anterioare sau viitoare;

(c) gestiunea eficientă a resurselor financiare la nivelul unei ţări.

In prezent cel mai important organism internaţional care vizează realizarea acestui proces complex este Consiliul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (International Accounting Standard Board - IASB),organism specializat în principal în elaborarea de norme pentru burse de valori şi societăţile multinaţionale. Acest organism este considerat promotor al normalizării contabile internaţionale, dar ca orice organism neutru nu a fost scutit de critici şi alocarea de elemente contradictorii aferente acţiunilor întreprinse, în principal referitoare la:

(a) acţiunile de normalizare si armonizare contabilă realizate de Uniunea Europeană;

(b) impunerea regulilor contabile anglo-saxone în ţările în care contabilitatea are un caracter continental sau alte influenţe.

Trecând peste aceste aspecte critice, care sunt influenţate în special de factori geopolitici, armonizarea contabilă internaţională realizată de acest organism contabil reprezintă o necesitate impusă de cerinţele utilizatorilor situaţiilor financiare. Necesitatea acestui proces este prezentată de următorii factori:

(a) fenomenul globalizării, mondializarea economiilor şi a pieţelor de capitaluri, ceea ce determină imprimarea caracterului internaţional al normelor contabile;

(b) crearea unor centre de putere regională, prin extinderea graniţelor Uniunii Europene (UE), care are drept consecinţă ascensiunea procesului de circulaţie internaţională a capitalurilor;

(c) diversificarea metodelor concurenţiale pe plan mondial;

(d) conceperea unui sistem contabil uniform şi general capabil să determine o funcţionare eficientă a activităţilor întreprinderilor;

(e) crearea unei convergenţe optime între sistemul intern şi extern din punct de vedere al informării financiare.

Aceste fenomene luate atât în mod particular, cât şi prin interdependenţele care sunt create între acestea, conduc la obţinerea de elemente ale marketingului contabil, şi anume piaţa informaţiei contabile. Principala latură prin care se prezintă acest tip de piaţă este cea juridică, iar obiectivele sale sunt clasificate în funcţie de preferinţa acordată unor categorii de utilizatori, şi anume investitorii şi terţii, în sensul:

(a) dezvoltării relevanţei şi credibilităţii informaţiilor financiar-contabile publicate;

(b) creşterii gradului de inteligibilitate al informaţiilor contabile;

(c) creşterii puterii de comparare în timp şi spaţiu a informaţiilor contabile.

Realizarea acestor obiective are ca rezultantă în procesul de creare a reglementărilor contabile, capabile să furnizeze informaţii financiare utile în procesul de luare a deciziilor de către utilizatorii acesteia, care se sprijină pe puterea informaţională a acestora. Procesul de creare a reglementărilor contabile a generat în timp două curente:

(a) curentul conceptual sau deductiv în care conceptele şi principiile contabile sunt determinate prin raţionament profesional, acestea regăsindu-se în metode şi proceduri aplicate în practică;

(b) curentul pragmatic sau inductiv în care pentru elaborarea de concepte şi principii se pleacă de la experienţe şi tradiţii.

Aceste curente au condus la crearea a două mari sisteme contabile mondiale, şi anume: sistemul contabil continental (curentul conceptual) şi sistemul contabil anglosaxon (curentul pragmatic).