Contabilitate Internațională

INTRODUCERE

Globalizarea tot mai accentuată a pieţelor de capital impune utilizarea în toată lumea a unui limbaj unic de contabilitate. Mai mult, pentru a putea contribui la stimularea şi dezvoltarea economiei din fiecare ţară în parte, sistemul contabil mondial trebuie să beneficieze de informaţii contabile credibile şi transparente. Standardele Internaţionale de Contabilitate contribuie deja la generarea pe plan internaţional a unor informaţii financiare mai bune şi mai uşor comparabile, sprijinind în acest fel alocarea mai eficientă a resurselor pentru investiţii în lume. În acest context, apare necesitatea aplicării consecvente a standardelor pe plan global.

Realitatea economică contemporană, aflată într-o perpetuă transformare, are ca singură constantă schimbarea însăşi. Într-o lume a modificărilor spectaculoase în timp relativ scurt, contabilitatea trebuie să se adapteze noilor cerinţe ale peisajului internaţional. Deciziile financiare sunt luate zilnic de indivizi care se bazează direct sau indirect pe acurateţea informaţiilor contabile. Dacă aceste informaţii se dovedesc însă neconforme cu evenimentele economice pe baza cărora au fost generate sau sunt greşit înţelese rezultatul deciziilor va fi departe de nivelul scontat.

Obiectivele studierii disciplinei Contabilitate internaţională sunt:

- misiunea programului este aceea de a dezvolta în rândul studenţilor competenţele necesare implementării şi valorificării unui sistem de raportare bazat pe standardele IAS/IFRS.

- de asemenea, se urmăreşte cunoaşterea principalelor doctrine şi reglementări contabile internaţionale, regionale şi naţionale.

Cum este structurat cursul?

Cursul este structurat pe unităţi de învăţare, fiecare unitate cuprinzând:

- Conţinut;

- Rezumat;

- Întrebări şi teste de autoevaluare;

- Bibliografie.

Lectură plăcută!

Test iniţial

Dragi studenţi!

Chestionarul vizează testarea cunştinţelor dobândite anterior de către dumneavoastră în domeniul disciplinei Contabilitate internaţională:

1. Ce înseamnă CECCAR şi prezentaţi rolul acestuia?

...

2. Ce înseamnă abrevierea IAS/IFRS?

...

3. Prezentaţi succint un standard de contabilitate internaţional.

...

4. IAS/IFRS se aplică şi în România la ora actuală?

...

5. Directivele europene sunt

...

6. Contabilitatea este o activitate specializată

...

7. Daţi exemple de cinci conturi bifuncţionale din Planul de conturi românesc.

...

8. Cunoaşteţi un erudit în domeniul contabilităţii din România înainte de 1989?

...

9. Ce reflectă formulele contabile:

5311 = %

707

4428

% = 371

607

378

4428

...

10. Balanţa de verificare se întocmeşte pe baza Registrului Inventar (Adevărat/Fals).

...

Unitatea de învăţare 1

SCURT ISTORIC AL CONTABILITĂŢII

Scopul urmărit: Formarea unei viziuni generale cu privire la apariţia şi evoluţia contabilităţii în diverse etape, precum şi identificarea utilizatorilor de informaţie contabilă potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

Competenţele dobândite prin însuşirea conţinutului. În urma parcurgerii acestei unităţi de învăţare, studenţii vor putea să:

- dezvolte propriile opinii cu privire la primele elemente în legătură cu apariţia contabilităţii;

- identifice principalele forme ale contabilităţii: sistem monist şi sistem dualist;

- descrie principalele categorii de utilizatori de informaţie contabilă, precum şi necesităţile acestora de informare.

Timp mediu necesar pentru asimilarea unităţii de învăţare: 4 ore

Cuvinte cheie: partida dublă, dublu circuit, informaţie contabilă, utilizatori

1.1. Istorie şi politică contabilă

Contabilitatea practicată astăzi de întreprinderi nu este rezultatul voinţei acestora şi nici produsul unor oameni de ştiinţă. Ea este rezultatul unui lung proces istoric derulat de-a lungul veacurilor. De aceea nici nu se poate vorbi, în contabilitate de principii şi reguli universal valabile. Regulile şi principiile contabile au fost şi sunt influenţate de conducerea economică şi socială din fiecare zonă sau ţară în parte. Există, din acest punct de vedere o tendinţă de armonizare, armonizare ce se face prin lupta diferitelor concepţii socio-economice existente în lume, şi care influenţează contabilitatea.

Descoperirile arheologice ne permit să afirmăm că începuturile rudimentare ale contabilităţii datează cu mii de ani înaintea erei creştine, cele mai vechi urme de numărare apar pe oase de animale şi sunt mai vechi de 20.000 de ani. Acestea pot fi considerate cele mai vechi maşini de numărat. Pe pereţii grotelor preistorice se întâlnesc multe crestături orizontale sau verticale care reprezintă satisfacerea nevoii timpurii a omului de a număra.

Înainte ca „numărul” să devină un concept abstract, utilizarea pietricelelor a fost foarte răspândită şi ea a dat numele cuvântului „calcul”, cuvânt care provine de la latinescul „calculus” ceea ce înseamnă pietricică.

În alte zone ale globului, în preistorie, se utilizau pentru numărare, sforile pe care se făceau noduri. Incaşii folosesc acest procedeu de numărare cu sforicele din diferite culori. Păstorii şi-au numărat turmele gravând linii pe bucăţi de lemn.

Purtătorii de rezultate ale numărării enumeraţi mai sus au fost înlocuiţi ulterior cu obiecte din lut, de mărimi şi forme diferite, fiecare reprezentând o unitate a unui sistem de numeraţie.

Cu 4.000 de ani înainte de Hristos în Mesopotamia de Jos se utilizează tăbliţe dreptunghiulare de argilă pentru a trasa pe ele, cu un obiect ascuţit desene reprezentând obiecte şi oameni, realizându-se astfel inventare ale bunurilor din depozite ce se păstrau ca documente prin uscarea sau prin arderea argilei. Transformarea semnelor utilizate pe acestea a dat naştere scrierii cuneiforme. În aceiaşi perioadă, în Egipt fenomenul a dus la scrierea hieroglifică.

Contabilitatea a fost strâns legată de scris astfel încât o dată cu apariţia sistemelor de scriere apar primele sisteme contabile care oferă posibilitatea păstrării perene a unor informaţii.

În jurul anului 1750 înainte de Hristos, Hamurabi, regele Babilonului a pus să se graveze pe un bloc de piatră cel mai vechi cod de legi comerciale în care este prevăzută obligaţia de a se înregistra anumite tranzacţii sub formă de socoteli. Dezvoltarea puternică a zonei babiloniene în epoca lui Hamurabi şi intensa activitate comercială a acestei regiuni ne face să credem că erau necesare tehnici contabile adecvate şi chiar utilizarea unor conturi recapitulative.

Centrele contabile ale acelei perioade se aflau în jurul templelor sub ocrotirea cărora se desfăşoară viaţa socială. Aceste temple vor rămâne mult timp locul principal al schimbului, iar în Grecia antică vor deveni primele „bănci” de depuneri. Se regăseau în jurul acestora elemente ale tehnicii financiare moderne, inclusiv cecurile şi viramentele directe dintr-un cont în altul.

Primii bancheri ce schimbau monedă ţineau un registru jurnal în care erau detaliate operaţiunile zilnice. În acesta veniturile şi cheltuielile erau înscrise unele sub altele într-o ordine cronologică şi ele permit operaţii de adunare şi scădere. Există adevărate conturi sintetice în care se regăsesc rezumate ale operaţiilor din cursul unei perioade. Registrele acestor bănci aveau o valoare probatorie recunoscută.

În Roma antică cărţile contabile poartă numele de „calendarita”. Meticuloşi, precişi, bancherii romani perfecţionează tehnica contabilă, deschizând conturi de terţi şi utilizând registrul jurnal. Romanilor li se datorează ideea de a face două coloane în registrul de casă pentru a separa încasările şi plăţile, coloane intitulate „acceptum” ceea ce ar însemna debit şi „expensum” ceea ce ar însemna credit.

După căderea imperiului roman şi a năvălirii barbarilor în Europa ariile pe care se desfăşoară comerţul se restrâng şi se dezvoltă economia domeniilor feudale. Se poate naşte ideea unei stagnări a contabilităţii din cauză că nu este cunoscut nici un cont care să provină din evul mediu. Acest lucru se datorează faptului că puţini oameni ştiau să scrie, iar registrul contabil avea drept scop păstrarea într-o memorie a operaţiunilor comerciale. De aici rezultă numele date registrelor contabile de „memoriale”.