Contabilitate și Audit

1. Rolul contabilităţii şi utilizatorii ei

Contabilitatea este una din disciplinele regăsite în ştiinţele economice, s-a născut din necesităţile practice ale activităţilor economice şi s-a dezvoltat odată cu acestea.

“Contabilitatea este un judecător nepărtinitor al trecutului, un ghid necesar prezentului şi un consilier indispensabil viitorului”.

Contabilitatea este o tehnică de ţinere a evidenţei patrimoniului firmei.

Contabilitatea este ştiinţa care înregistrează, urmăreşte şi controlează în mod documentat, complet şi neîntrerupt existenţa şi mişcarea mijloacelor economice de natură materială (adică, a bunurilor), disponibilităţilor băneşti, cheltuielilor şi veniturilor, capitalului social, creditelor bancare, datoriilor faţă de terţe persoane, profitul sau pierderea înregistrată. În acest context, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii:

1. de înregistrare operativă şi completă a proceselor şi fenomenelor economice, ce apar într-o

întreprindere (este funcţia de înregistrare a tranzacţiilor economice).

2. de informare, cunoaştere a patrimoniului şi mişcărilor ce au loc în acesta.

Din evidenţa contabilă rezultă, practic, informaţii privind gospodărirea mijloacelor materiale

şi băneşti, volumul şi dinamica producţiei obţinute, costurile de producţie, veniturile obţinute,

profitul sau pierderea.

Concluzie: contabilitatea este un instrument de cunoaştere a realităţilor din firmă.

3. de control gestionar – cu ajutorul datelor contabile se verifică modul de păstrare şi utilizare

a valorilor materiale şi băneşti şi se verifică modul în care se respectă disciplina financiară,

aşa cum prevede legea.

Datele şi documentele de evidenţă servesc ca probă în justiţie pentru a dovedi realitatea u-

nei operaţii, pentru a stabili răspunderea materială sau pentru a stabili vinovăţia sau nevino

văţia unei persoane.

4. previzionară – contabilitatea nu se opreşte numai la evidenţa la un moment dat a patrimo –

niului şi a mişcărilor ce au loc în acesta, ci reprezintă practic şi o sursă pentru analiza eco –

nomico-financiară a activităţii şi stabilirea tendinţelor viitoare, adică luarea unor decizii de

perspectivă.

1.2. Utilizatorii cei mai importanţi ai informaţiei contabile sunt:

- investitorii – sunt interesaţi de profiturile, câştigurile ce pot fi obţinute de pe urma investiţiilor efectuate.

- managerii – folosesc informaţiile contabile la întocmirea bugetelor, dar mai ales la controlul activităţilor şi programelor stabilite.

- clienţii firmei – sunt interesaţi de continuitatea activităţii firmei şi doresc să aibă informaţii privind profitabilitatea pe sectoare de activitate, dar şi despre unele situaţii privind lichidarea sau falimentul firmei.

- fiscalitatea – nevoile informaţionale ale guvernului, informaţii care permit cunoaşterea modului de colectare a impozitelor şi taxelor. Pe de altă parte, datele din contabilitate sunt folosite pentru elaborarea de prognoze.

- băncile – sunt interesate în primul rând de bonitatea întreprinderii, lichiditatea şi solva- bilitatea acesteia.

- salariaţii – din cauza dorinţei lor de stabilitate a locurilor de muncă, de câştiguri asigurate, iar la unele firme, primirea drepturilor în calitate de acţionari.

1.3. Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie reflectarea în expresie bănească a patrimoniului aflat în gestiunea întreprinderii, precum şi a mişcării şi transformării acestuia ca urmare a operaţiilor, tranzacţiilor economico-financiare şi a rezultatelor obţinute. Practic, orice

întreprindere se deosebeşte prin patrimoniul pe care îl posedă.

1.4. Patrimoniul înseamnă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură economică exprimată în bani împreună cu bunurile la care se referă.

Patrimoniul întreprinderii este reprezentat de către bunurile economice ca obiect de drepturi şi obligaţii. Aceste bunuri economice formează substanţa materială a patrimoniului firmei, adică ele sunt identificabile, dar patrimoniul cuprinde şi aşa numitele drepturi şi obligaţii faţă de terţe persoane. Sunt aşa numitele surse de finanţare, care au permis existenţa bunurilor economice. De aici şi relaţia:

bunuri economice = drepturi şi obligaţii

Prima sursă a firmei este capitalul social, ulterior adăugându-se profitul.

Concluzie: patrimoniul întreprinderii se prezintă întotdeauna şi este refelctat în contabilitate sub aspectul bunurilor economice, dar şi a drepturilor şi obligaţiilor decurse din existenţa acestora. Deci, patrimoniul întreprinderii apare ca o dublă reprezentare. De aici şi cele două structuri:

1. de activ – bunurile economice sau mijloacele economice

2. de pasiv – sursele de finanţare a activului

Întotdeauna, activ patrimonial = pasiv patrimonial (sau utilizatori = resurse)

Un al doilea ansamblu de raporturi, evidenţiat de contabilitate şi care ţine de obiectul acesteia, îl reprezintă cheltuielile şi veniturile firmei.

Cheltuielile sunt valori plătite sau de plătit pentru achiziţionări de stocuri, de imobilizări, cumpărări de servicii, prestări de lucrări, plăţi la bugetul statului, plăţi diverse.

Veniturile sunt valori primite sau pe care urmează să le primească firma ca un echivalent al bunurilor vândute, serviciilor şi lucrărilor prestate.

Compararea celor două, adică total venituri şi total cheltuieli, duce la obţinerea rezultatului contabil, care poate fi favorabil (venituri > cheltuieli şi se numeşte profit) sau nefavorabil (cheltuieli > venituri şi se numeşte pierdere).

1.5. Obiectivul fundamental al contabilităţii este acela de a furniza informaţii în măsură să asigure o imagine fidelă (sinceră şi reală) a patrimoniului firmei şi a rezultatelor obţinute de aceasta.

1.6. Metoda şi principiile contabilităţii

Metoda contabilităţii este definită de procedeele şi tehnicile folosite de această ştiinţă pentru realizarea obiectului contabilităţii.

Contabilitatea se particularizează printr-o metodă proprie bazată pe principii, regului, tehnici şi proceduri proprii.

Principii fundamentale:

1. Principiile înregistrării tranzacţiilor (operaţiilor)

1.1. Principiul înregistrării complete şi continue

1.2. Principiul uniformităţii înregistrării contabile – toate organizaţiile trebuie să folosească registrele unice ca formă.

1.3. Principiul fundamentării documentare a înregistrărilor contabile, adică, consemnarea obligatorie a obligaţiilor patrimoniale în momentul efectuării lor, într-un înscris numit document justificativ.

1.4. Principiul ţinerii contabilităţii – reglementează organizarea şi conducerea contabilităţii unei întreprinderi.

2. Principiile partidei duble

2.1. Principiul dublei reprezentări – patrimoniul întreprinderii, la un moment dat, indiferent de mişcări (intrări şi ieşiri) trebuie să se regăsească sub dubla sa reprezentare: