Contabilitatea Capitalurilor

CAPITOLUL II

CONTABILITATEA CAPITALURILOR

1. DEFINIŢII ŞI DELIMITĂRI PRIVIND CAPITALURILE

În vederea finanţării activităţilor de exploatare, o întreprindere poate atrage fonduri din mai multe surse. La înfiinţare, sursa iniţială de finanţare o constituie aportul investitorilor (proprietarilor). Ulterior, o entitate îşi poate atrage disponibilităţi băneşti şi alte active prin realizarea unui profit, prin emisiunea a unor titluri de proprietate (aporturi suplimentare din partea investitorilor) sau de credit, contractarea de împrumuturi pe termen lung etc. Astfel se formează capitalurile permanente ale întreprinderii, în structura cărora se regăsesc capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile pe termen lung.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele unei întreprinderi, după deducerea tuturor datoriilor sale. Se formează pe două căi:

a) prin finanţarea de la acţionari sub formă de aporturi în numerar sau în natură;

b) prin activitatea întreprinderii, generatoare de rezultate.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă datorii incerte ale întreprinderi, din punct de vedere al mărimii sau al scadenţei. Ele sunt recunoscute în contabilitate numai dacă:

- o entitate are o obligaţie curentă, generată de un eveniment anterior;

- este probabil ca o ieşire de resurse să fie necesară pentru a onora obligaţia;

- poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.

Sunt recunoscute ca provizioane numai acele obligatii generate de evenimente anterioare şi care sunt independente de acţiunile viitoare ale entităţii.

Datoriile pe termen lung apar din contractarea de către entitate a unor credite bancare pe termen lung, prin emisiunea unor titluri de credit pe termen lung ca obligatiunile sau prin contractarea altor datorii necurente, cum ar fi cele provenite din contracte de leasing financiar. Acestea se numesc şi datorii financiare, au caracter rambursabil şi sunt purtătoare de dobândă.

2. TRATAMENTE CONTABILE PRIVIND CAPITALURILE. RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE

2.1. Contabilitatea capitalurilor proprii

În structura capitalurilor proprii se includ elemente cu valoare pozitivă, cum ar fi capitalul social, rezervele, primele de capital şi profitul obţinut în exerciţiul curent sau în exerciţiile trecute dar nerepartizat, precum şi elemente cu valoare negativă: pierderile curente sau trecute, repartizarea profitului şi actiunile proprii răscumpărate.

Formula de determinare a valorii capitalurilor proprii, corespunzătoarea structurii acestui post bilanţier, este următoarea:

- Capital subscris vărsat

- Capital subscris nevărsat

- Prime de capital

- Rezerve din reevaluare

- Rezerve

- Rezultat reportat

- Rezultatul exerciţiului

- Repartizarea profitului

- Acţiuni proprii

- Capitaluri proprii

Ca structuri cu rol rectificativ în capitalurile proprii distingem Repartizarea profitului şi Acţiuni proprii. Repartizarea profitului reprezintă partea din profitul obţinut în exerciţiul curent care a fost repartizată pe diverse destinaţii.

Din punct de vedere al funcţiei contabile, majoritatea conturilor de capitaluri proprii sunt conturi de pasiv. Excepţie fac conturile de rezultate, care sunt bifuncţionale: ele pot avea sold final debitor – pierdere sau creditor – profit. Repartizarea profitului şi Acţiuni proprii sunt conturi de activ.

Capitalul social reprezintă contravaloarea aporturilor pe care asociaţii sau acţionarii le pun la dispoziţia unei entităţi la înfiinţarea acesteia sau ulterior, cu ocazia emisiunii unor noi titluri. Capitalul social se diferenţiază în:

- capital subscris nevărsat: reprezintă angajamentul investitorilor de a plăti pentru acţiunile subscrise (promisiunea de aport) la o dată stabilită o anumită sumă de bani;

- capital subscris vărsat: reprezintă capitalul care s-a concretizat deja în sume de bani sau bunuri primite de la acţionari/asociaţi.

În funcţie de natura lor, aporturile la capitalul social pot fi:

- în numerar, sub forma sumelor virate in conturile bancare ale entitătii de către proprietarii acesteia; aporturile în numerar pot fi realizate parţial la constituirea societăţii;

- aporturi în natură, cel mai frecvent sub forma unor bunuri ca imobilizările corporale, necorporale, stocurile etc. Aporturile în natură trebuie văsate intergral la data constituirii.

În funcţie de forma de organizare a entităţii, capitalul social este divizat în titluri de valoare unitară egală, care pot fi acţiuni (SA, SCA) sau părţi sociale (SRL, SNC, SCS). Evaluarea capitalului social în contabilitate se face prin raportare la valoarea nominală a acestor titluri, specificată în actul constitutiv şi imprimată pe fiecare titlu.