Contabilitatea Imobilizărilor

1.Conţinutul, evaluarea, recunoaşterea şi clasificarea activelor imobilizate

Activele reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare.

Activele imobilizate (imobilizările) sunt activele unei întreprinderi, destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea acesteia.

Sunt reprezentate prin bunurile şi valorile unei întreprinderi deţinute durabil (>1 an), care nu se consumă la prima utilizare iar valoarea lor se recuperează eşalonat prin includerea în cheltuielile mai multor perioade contabile în funcţie de durata de viaţă utilă.

Ţinând cont de complexitatea şi trăsăturile care le definesc, activele imobilizate (imobilizările ) pot fi clasificate în: necorporale, corporale şi financiare.

a) Active imobilizate necorporale – sunt reprezentate prin active identificabile fără suport material (netangibile) şi deţinute pentru utilizare în procedul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative.

b) Active imobilizate corporale – sunt reprezentate prin bunuri materiale (tangibile) deţinute de agenţii economici şi utilizate o perioadă îndelungată în producţia de bunuri, prestarea de servicii , închiriere sau scopuri administrative.

c) Active imobilizate financiare – cuprind investiţiile financiare deţinute de o entitate în capitalul altor entităţi pe o perioadă mai mare de un an şi care aduc investitorilor diverse câstiguri. Cuprind acţiuni şi alte titluri cumpărate şi deţinute pe termen lung. Exemplu: titlurile de participare, interesele de participare, alte titluri imobilizate şi creanţele imobilizate.

În structura activelor imobilizate corporale şi necorporale pot fi incluse şi activele imobilizate în curs. Acestea îmbracă forma lucrărilor de investiţii care la sfârşitul exerciţiului nu au fost terminate, urmând ca finalizarea lor să aibă loc în exerciţiile viitoare, când vor fi încadrate în categoria imobilizărilor corporale sau a imobilizărilor necorporale, după caz.

2.Organizarea contabilităţii activelor imobilizate

Planul General de Conturi rezervă imobilizărilor Clasa doua Conturi de imobilizări cu următoarele grupe:

Grupa 20 - Imobilizări necorporale

Grupa 21 – Imobilizări corporale

Grupa 23 – Imobilizări în curs

Grupa 26 – Imobilizări financiare

Grupa 28 – Amortizări privind imobilizările

Grupa 29 – Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor

Fiecare grupă cuprinde conturi sintetice de gradul întâi şi conturi sintetice de gradul II.

2.1.Contabilitatea imobilizărilor necorporale

Imobilizările necorporale sunt active nemateriale identificabile nereprezentate printr-un bun fizic concret.

Se cuprind în categoria imobilizărilor necorporale:

- cheltuielile de constituire;

- cheltuielile de dezvoltare;

- concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi alte valori similare;

- fondul comercial;

- imobilizări necorporale în curs de execuţie;

- alte imobilizări necorporale.

Perioada de amortizare a unei imobilizări necorporale trebuie să corespundă celei mai bune estimări a duratei sale de viaţă utile. Amortizarea trebuie începută atunci când activul este pregătit pentru utilizare.

2.1.1.Contabilitatea cheltuielilor de constituire

Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înfiinţarea unei sociatăţi comerciale ca persoană juridică distinctă sau ca urmare a modificării activităţii cum sunt: cheltuielile de înscriere şi înmatriculare, cheltuielile de prospectare a pieţei, de extindere a activităţii, cheltuielile de publicitate legate de constituirea societăţii, cheltuieli cu emisiunea şi vânzarea de acţiuni sau obligaţiuni.

Contabilitatea acestora se conduce cu ajutorul contului 201 "Cheltuieli de constituire".

După conţinutul economic: cont de active imobilizate necorporale (nemateriale).

După funcţia contabilă: cont de activ.

Se debitează odată cu colectarea cheltuielilor de înfiinţare, respectiv de modificare a firmei în funcţie de modalitatea de plată sau de relaţia de decontare cu terţii:

- când plata se face imediat (după înfiinţare):