Contabilitatea Publica si Comunicare Contabila

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Contabilitatea Publica si Comunicare Contabila.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 140 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

CAP. 1 NATURA ŞI SCOPUL CONTABILITĂŢII - o sinteză a cunoştinţelor de bazele contabilităţii - 4
1.1 Definiţia contabilităţii 4
1.2 Obiectul contabilităţii şi sfera sa de acţiune (domeniul de aplicare) 9
1.3 Metoda contabilităţii 15
1.4 Obiectivul fundamental al contabilităţii 43
CAP. 2 INSTITUŢIA PUBLICĂ CA ENTITATE CONTABILĂ 47
2.1 Instituţia publică – concept, tipologie 47
2.2 Resursele financiare publice 48
2.3 Clasificaţia bugetară – cadru unic de prezentare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare 48
2.4 Ordonatorii de credite bugetare – rol şi responsabilităţi 49
2.5 Obiectul şi organizarea contabilităţii publice 50
CAP. 3 OBŢINEREA INFORMAŢIEI ÎN CONTABILITATEA CURENTĂ A INSTITUŢIEI PUBLICE 53
3.1 Contabilitatea finanţării bugetare a instituţiilor publice 53
3.2 Contabilitatea capitalurilor 56
3.3. Contabilitatea datoriilor pe termen lung (necurente) 63
3.4 Contabilitatea activelor fixe 69
3.5 Contabilitatea stocurilor 84
3.6 Contabilitatea creanţelor şi datoriilor curente 93
3.7 Contabilitatea trezoreriei 109
3.8 Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor 118
CAP. 4 DOCUMENTELE CONTABILE DE SINTEZĂ ŞI DE RAPORTARE FINANCIARĂ 121
4.1 Prevederi generale 121
4.2 Componenţa situaţiilor financiare 121
4.3 Întocmirea situaţiilor financiare 126
4.4 Depunerea, analiza şi aprobarea situaţiilor financiare 138

Extras din document

CAP. 1 NATURA ŞI SCOPUL CONTABILITĂŢII

- o sinteză a cunoştinţelor de bazele contabilităţii -

1.1 Definiţia contabilităţii

Orice persoană fizică sau juridică în viaţa /activitatea sa se foloseşte de anumite bunuri (valori ) economice. În legătură cu aceste bunuri, persoana respectivă are drepturi şi obligaţii, aceasta întrucât orice valoare economică are o dublă natură: ca utilitate indicând destinaţia sa şi ca resursă indicând provenienţa, respectiv relaţiile juridice în cadrul cărora s-a obţinut.

Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoarea economică aparţinând unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care se referă, constituie patrimoniul. Patrimoniul, în această accepţie, se constată, are o dublă natură: economică şi juridică.

Ştiinţa care studiază modificările ce au loc, în timp, în patrimoniul unei persoane juridice (organizaţii), adică mişcările de valori, explicând cauzele şi consecinţele lor este contabilitatea. Pentru cuantificarea şi evidenţa acestor modificări se foloseşte o anumită tehnică contabilă, intervenind deci contabilitatea ca activitate practică. Aşadar, în cadrul procesului general al cunoaşterii, contabilitatea s-a afirmat şi se manifestă în dublă ipostază: ca activitate practică şi ca disciplină ştiinţifică.

1.1.1 Contabilitatea ca activitate practică

Nevoia omului de a cuantifica şi memora obiectele şi faptele observate în mediul său existenţial a dus la ceea ce se cheamă evidenţă. În acest sens, încă înaintea descoperirii numerelor, ei au făcut diferite însemnări folosind pentru aceasta mijloace precum: pietricele (calculus, în latină) asociind fiecărui obiect sau fapt câte o pietricică, crestături pe beţe sau pajuri, funii înnodate, însemnări pe table cerate, foi de papirus, etc. Apăruse aşadar o evidenţă, dar într-o formă rudimentară şi având un caracter sporadic. Cu timpul, pe măsura progresului obţinut de societatea omenească în domeniul economic şi în cel al cunoaşterii, evidenţa a cunoscut şi ea un proces de dezvoltare, căpătând un caracter tot mai organizat. Dintre momentele mai semnificative în această evoluţie menţionăm descoperirea numerelor, trecerea de la numărat la socotit, descoperirea scrierii, inventarea hârtiei şi a tiparului.

Odată cu perfecţionarea sa, evidenţa economică a cunoscut şi un proces de diferenţiere, în funcţie de obiectul şi metodele utilizate. Se delimitează astfel în cazul evidenţei economice, cele trei forme ale acesteia: evidenţa tehnic-operativă, evidenţa statistică şi evidenţa contabilă sau contabilitatea ca practică socială.

În definirea contabilităţii, în ipostaza acesteia de activitate practică, în literatura de specialitate se întâlnesc mai multe soluţii. Dennis Patz grupează aceste soluţii în paradigme:

• paradigma instrumentului de măsurare;

• paradigma instrumentului de informare;

• paradigma instrumentului de intermediere socială.

A. Paradigma instrumentului de măsurare

Potrivit acestei paradigme contabilitatea este văzută ca o activitate de măsurare cu scopul de a reflecta realitatea economică a întreprinderii.

În cadrul acestei paradigme contabilitatea este definită fie ca o artă a înregistrărilor, fie ca o tehnică de gestiune.

a) Contabilitatea ca artă

Cei ce definesc contabilitatea ca artă (a înregistrărilor contabile) au în vedere sensul de activitate umană care necesită pricepere şi îndemânare, măiestrie, şi nu pe acel, cel mai utilizat, de activitate umană care produce valori estetice şi care utilizează mijloace de exprimare cu caracter sensibil. Având în vedere confuziile pe care le-ar putea provoca, definirea contabilităţii ca o artă nu se justifică.

Era de înţeles considerarea contabilităţii ca artă, la un moment dat, pe parcursul evoluţiei sale, atunci când în această îndeletnicire, în absenţa unor reguli şi principii bine statuate, contabilul, „maestrul” se baza pe cunoştinţele empirice pentru care avea priceperea, măiestria de a le aplica. În acest sens Luca Paciolo, în 1514, vorbeşte despre partida dublă în termenii „dell’arte della scriitura venezziana”.

b) Contabilitatea ca tehnică

Prin tehnică se înţelege, în general, un ansamblu de procedee îmbinate cu o anumită măiestrie personală şi aplicate în executarea unei operaţiuni sau lucrări sau în practicarea unei profesiuni. Contabilitatea definită ca o tehnică este redusă numai la înregistrările contabile (ceea ce nu e cazul). Ea este văzută ca o tehnică de măsurare (exprimare cifrică, în special în etalon valoric) a realităţii economice.

B. Paradigma instrumentului de informare

Potrivit acestei paradigme, contabilitatea este o activitate de informare, scopul său fiind satisfacerea nevoilor informaţionale ale diferitelor categorii de utilizatori.

În cadrul acestei paradigme, contabilitatea este definită în principal ca un sistem informaţional.

a) Contabilitatea ca sistem informaţional

Sistemul informaţional este una dintre cele trei componente ale unei entităţi, văzută ca un sistem cibernetic, stând practic alături de celelalte două, sistemul decizional şi cel de execuţie, şi mai mult decât atât, constituind puntea lor de legătură.

Definit drept „un ansamblu de elemente (resurse materiale şi umane) care permite culegerea, prelucrarea, stocarea şi comunicarea informaţiilor” (I. Ionaşcu, 1997) , aplicabilitatea sa în luarea deciziilor depinde de calitatea componentelor sale, componente ce se prezintă astfel :

• resurse informaţionale, ce iau forma informaţiilor generate, obţinute, disponibile şi refolosibile, de la nivelul fiecărei funcţii a întreprinderii;

• fluxuri şi circuite informaţionale, ce definesc cantitatea de informaţii vehiculate între emiţătorii acestora şi receptori, pe o direcţie (drum) bine stabilită;

• proceduri şi mijloace de tratare a informaţiei, astfel încât aceasta să corespundă nevoilor de informare ale utilizatorilor. Acestea se concretizează în metode, tehnici şi mijloace de culegere, înregistrare, transmitere şi prelucrare, operaţiile componente, suporturile materiale ale informaţiilor, de a căror număr, structură şi calitate depinde obţinerea unor rezultate finale în timp real.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contabilitatea Publica si Comunicare Contabila.doc