Contabilitatea tranzacțiilor de franciză în relațiile internaționale

1. Reglementarea juridică a francizei

Franciza, ca formă de comercializare a mărfurilor şi serviciilor, cunoaşte o extindere accentuată datorită multiplelor anvantaje pentru părţile implicate în realizarea tranzacţiei, dar şi pentru economiile lor în plan economic, social şi fiscal.

În literatura de specialitate franciza (engl. franchising) cunoaşte diferite definiţii în funcţie de aspectele considerate ca fiind mai importante în cadrul acestei tranzacţii, de către diverşi autori.

În ţara noastră franciza este definită, în actele normative, ca „un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu” ( OGR nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, republicată în M.O. nr. 180/14.05.1998)

Baza juridică a tranzacţiilor de franciză o reprezintă contractul de franciză ale cărui elemente principale de conţinut privesc următoarele:

- Părţile contractante

Sunt denumite francizor (engl. franchisor) şi francizat (engl.franchisee).

Ele sunt entităţi independente din punct de vedere juridic şi financiar. Francizorul este un comerciant care: este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; conferă dreptul de a exploata ori a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; asigură beneficiarului (francizatului) o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate. El utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, a cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului.

Francizatul (beneficiarul) este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză.

Reţeaua de franciză cuprinde ansamblul de raporturi contractuale între un francizor şi mai mulţi francizaţi (beneficiari) în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi pentru dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu.

- Obiectul contractului de franciză Îl reprezintă bunurile şi serviciile contractuale în funcţie de

care se deosebesc trei categorii de francize:

a) franciza de produse, sub două forme:

- franciza de producător, în care francizorul are ca obiectiv vânzarea de produse dar şi de servicii conexe;

- franciza de distribuţţie, în care francizorul selecţionează produsele fabricate de diverşi furnizori, le

cumpără, le achită, apoi le revinde francizatului (se creează unităţi pilot);

b) franciza de servicii, în care nu se vând produse ci se vând servicii, prestaţii diverse: franciza de hotel, franciza de consultanţă etc;

c) franciza industrială, în care francizorul construieşte o uzină pentru francizat, îi cedează licenţa, brevete, marca, îi transmite tehnologia, asigură asistenţă tehnică constantă, iar francizatul produce şi vinde produsele în numele francizorului.

Pornind de la obiectul contractului de franciză şi de la poziţia părţilor în acest contract de parteneri la profit, în literature de specialitate sunt identificate următoarele categorii de personae ce pot avea calitatea de francizor şi de francizat:

Francizori pot fi:

a) producătorii de bunuri, care încheie contracte de franciză în ţară sau în străinătate pentru desfacerea produselor fabricate;

b) comercianţii angrosişti, care efectuează o selecţie a bunurilor pe care le cumpără în cantităţi mari, stabilesc cataloage cu bunuri exclusive pe care le comercializează prin sistemul de franciză;

c) prestatorii de servicii, a căror activitate constă în descoperirea de idei originale, metode practice de profitabilitate: lanţuri de hoteluri, locaţii de maşini auto, construcţii de case particulare etc.;

d) industriaşii, care formează franciza industrială, cea mai modernă formă a francizei şi cea mai întâlnită în relaţiile internaţionale.

Francizaţi pot fi:

a) comercianţii, societăţi comerciale, organizate sub diferite forme;

b) neprofesionalii (cei care fie că nu au mai lucrat în branşă, fie că nu au făcut niciodată comerţ).

- Preţul francizei

Ca orice activitate economică, franciza are un preţ care pentru francizor reprezintă venit şi pentru francizat reprezintă cost.

Preţul francizei trebuie să acopere costurile acesteia astfel încât activitatea de franciză să fie rentabilă.

De regulă, preţul francizei este format din două elemente: taxa de intrare în reţeaua de franciză şi redevenţa.

Taxa de intrare reprezintă remunerarea francizorului pentru acordarea dreptului de a folosi marca şi sistemul său de lucru, a căror punere la punct a necesitat o diversitate de cheltuieli, ca de exemplu: studii prealabile pentru implantare, cheltuieli pentru căutarea şi amenajarea unui local-tip, furnizarea de stocuri şi utilaje specifice către francizat; elaborarea experienţei profesionale (know-how), comercializarea francizei (participarea la târguri şi expoziţii etc.) etc. Ca urmare, taxa de intrare este considerată ca preţ al admiterii afacerii, mărimea ei variind în funcţie de importanţa afacerii şi perspectivele acesteia. În funcţie de mărimea ei se asigură o anumită selectivitate a francizaţilor.

Taxa de intrare se poate calcula prin diferite metode bazate pe calculul rentabilităţii francizei şi este stabilită astfel încât să nu aibă ca efect orientarea posibililor francizaţi către alte reţele concurente. De regulă, mărimea taxei de intrare se situează între 5 – 10% din costul total al francizei.

În cazul în care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate şi dacă este încasată o taxă de intrare atunci, la semnarea contractului de franciză, taxei de intrare i se adaugă drepturile de exclusivitate (taxa de exclusivitate) calculate proporţional cu taxa de intrare.

Taxa de exclusivitate poate fi destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementării francizei şi/sau pentru a delimita zona şi/sau pentru know-how-ul transmis.

Redevenţa reprezintă remunerarea serviciilor pe care francizorul le prestează în permanenţă pentru francizat pe durata contractului, cum sunt: ameliorarea experienţei profesionale (knowhow), cheltuieli cu formarea permanentă a personalului, asistenţa acordată pe durata contractului, cheltuieli cu publicitatea etc.

De regulă, redevenţa se calculează în cote procentuale faţă de cifra de afaceri dar, în unele cazuri, se poate stabili o redevenţă forfetară. Alteori, pot fi utilizate forme de evaluare a redevenţei determinate de obiectul contractului de franciză. De exemplu, în industria hotelieră redevenţa se poate stabili în funcţie de numărul de camere.

Este important ca mărimea redevenţei, stabilită în fapt prin negociere, să motiveze ambele părţi: o redevenţă mare face ca francizatul să fie mai puţin interesat de creşterea vânzărilor, iar o redevenţă mică face ca majoritatea părţii din profit să revină francizatului, conducând implicit la o diminuare a surselor de dezvoltare ale francizorului.

- Obligaţţiile şi drepturile părţţilor contractante Reprezintă elemente importante ale contractului de franciză, unele dintre ele stând, direct sau indirect, la organizarea contabilităţii francizei. Dintre acestea menţionăm:

Pentru francizor:

- să pună la dispoziţia francizatului un proces existent de fabricare, de distribuţie şi comercializare a unui produs sau serviciu sau să pună la punct un astfel de proces care să asigure o cifră de afaceri şi o rentabilitate ridicate;

- să vândă francizatului experienţa sa, componente ale activelor necorporale (marca francizorului şi know-how-ul);

- să asigure francizatului asistenţă tehnică, materială şi uneori financiară atât înaintea angajării tranzacţiei cât şi în timpul derulării ei;

- să furnizeze francizatului bunuri (mărfuri) fie în mod direct, fie prin selectarea unor furnizori agreaţi;

- dreptul la control asupra modului în care francizatul derulează afacerile, acesta din urmă trebuind să respecte condiţiile impuse de francizor.

Pentru francizat:

- să obţină autorizarea funcţionării unităţii de desfacere sau de prestare de servicii sub marca francizorului. Licenţa acordată în acest sens precizează atât teritoriul de desfacere cât şi localizarea precisă a unităţii de desfacere şi se referă la: folosirea numelui şi însemnelor distinctive ale francizorului, a tehnicilor de lucru şi metodelor de operare ale acestuia;

- să achiziţioneze bunuri (mărfuri) fie direct de la francizor, fie de la furnizorii agreaţi de acesta;

- să comercializeze bunurile (mărfurile) şi serviciile preluate de la francizor cu respectarea strictă a condiţiilor contractuale;

- să achite francizorului costul francizei (taxa de intrare şi redevenţa) şi alte elemente cum ar fi: inventarul iniţial (echipamente, accesorii), stocul iniţial de mărfuri (necesar începerii operării francizei), chiria localului, serviciile publice ş.a.