Contabilitatea Trezoreriei

CAPITOLUL 4

CONTABILITATEA TREZORERIEI

4.1 Delimitări privind trezoreria. Sistemul de conturi şi documentele privind operaţiile de încasări şi plăţi

Trezoreria reprezintă ansamblul lichidităţilor monetare şi a echivalentelor de numerar de care dispune o entitate pentru a face faţă plăţilor scadente. Trezoreria cuprinde:

a. disponibilităţi băneşti în casierie şi în conturile de la bancă, acreditivele şi avansurile de trezorerie;

b. echivalentele de numerar pe care entitatea intenţionează să le deţină pe termen mai mic de 1 an: investiţii financiare pe termen scurt; valori de încasat (efecte comerciale, cecuri); alte valori (timbre fiscale şi poştale, tichete de masă).

c. creditele bancare pe termen scurt, adică angajamentele generate de operaţiuni financiare asimilate trezoreriei.

Structurile trezoreriei sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul conturilor din clasa 5 „Conturi de trezorerie”: grupa 50 „Investiţii pe termen scurt; grupa 51 „Conturi la bănci”; grupa 53 „Casa”; grupa 54 „Acreditive”; grupa 58 „Viramente interne”; grupa 59 „Ajustări pentru deprecierea de valoare a conturilor de trezorerie”.

Investiţiile financiare pe termen scurt sunt titluri de valoare achiziţionate în vederea vânzării şi obţinerii pe această cale a unui câştig pe termen scurt. Aceste câştiguri sunt reprezentate de diferenţa între preţul de vânzare (mai mare) şi costul de achiziţie al titlurilor, precum şi de veniturile din dividende sau dobânzi. În structura investiţiilor financiare pe termen scurt se includ acţiuni deţinute la entităţi afiliate, obligaţiuni emise şi răscumpărate, obligaţiuni emise de alte entităţi, alte investiţii pe termen scurt (depozite pe termen scurt).

Disponibilităţile băneşti se prezintă sub forma numerarului din casieria entităţii, a depozitelor păstrate la bănci în conturile curente deschise în acest scop, precum şi sub forma valorilor de încasat.

Numerarul din casieria entităţii se prezintă în lei şi în valută, fluxurile contabile ale decontărilor cu numerar constând în operaţiuni de încasări privind stingerea de creanţe sau obţinerea de venituri, în operaţiuni de plăţi privind stingerea de datorii sau achitarea de cheltuieli, precum şi transferuri băneşti (viramente interne) dinspre casierie spre alte conturi de trezorerie şi invers.

Disponibilităţile sau depozitele create în conturile de la bancă pot funcţiona la vedere sau la termen. Dacă disponibilităţile sunt la vedere este recomandabil să se utilizeze contul curent, prin acest cont înregistrându-se toate operaţiile băneşti între entitate şi bancă. Atunci când disponibilităţile existente la un moment dat în contul bancar acoperă integral plăţile, soldul contului exprimă disponibilităţile băneşti aflate în acest cont; în situaţia în care disponibilităţile din cont sunt insuficiente pentru acoperirea plăţilor angajate la un moment dat, în baza unui contract de creditare banca acceptă să efectueze plata sumelor înscrise în documentele remise spre plată până la nivelul limitei de creditare stabilită la linia de credit (credit de trezorerie). Depozitele la termen pentru a fi considerate instrumente de trezorerie trebuie să fie scadente pe o perioadă mai mică de 1 an, de obicei neputând fi utilizate înainte de termen.

Valorile de încasat sunt instrumente de plată la termen aflate în posesia beneficiarului pentru a fi încasate în termen scurt care includ: cecurile de încasat, efectele de încasat şi efectele remise spre scontare.

Acreditivul reprezintă mijloacele băneşti păstrate la bancă într-un cont distinct la dispoziţia furnizorului, din care urmează a se efectua plăţile către acesta pe măsura livrării bunurilor, executării de lucrări şi prestării de servicii.

Avansurile de trezorerie reprezintă disponibilităţile băneşti, în lei sau în valută, acordate administratorilor sau altor persoane împuternicite de entitate în scopul efectuării unor plăţi în numele entităţii sau sumele acordate salariaţilor pt. deplasări.

Alte valori de trezorerie includ timbrele fiscale şi poştale, biletele de tratament şi odihnă, tichetele şi biletele de călătorie, tichetele de masă etc.

Operaţiunile de încasări şi plăţi care au loc între persoanele juridice sau între persoanele fizice şi juridice sunt delimitate, în funcţie de modalitatea de efectuare, în operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar ce au loc prin casieria entităţii şi operaţiuni de încasări şi plăţi fără numerar realizate prin conturile deschise la bănci, fără să implice utilizarea numerarului.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar. Plăţile/încasările în numerar se efectuează imediat, fără intermediere, prin mişcarea directă a sumelor băneşti. Documentul utilizat pentru înregistrarea operativă a încasărilor şi plăţilor în numerar efectuate prin casieria entităţii este registrul de casă. Acesta serveşte ca document centralizator în care se înregistrează zilnic încasările şi plăţile în numerar efectuate prin casieria entităţii pe baza documentelor justificative, stabilindu-se astfel soldul de casă la finele fiecărei zile, care în principal sunt următoarele:

- chitanţa se întocmeşte cu ocazia încasării în numerar a sumelor datorate de terţi;

- chitanţa pentru operaţiuni în valută se întocmeşte în cazul depunerii la casieria entităţii a sumelor în valută, întocmindu-se la entităţile care efectuează operaţiuni în valută;

- dispoziţia de plată/încasare către casierie este documentul prin care compartimentul financiar-contabil dă dispoziţie casieriei fie să plătească, fie să încaseze în numerar anumite sume potrivit dispoziţiilor legale;

- lista de avans chenzinal şi statul de salarii justifică plăţile efectuate către salariaţi;

- foaia de vărsământ se întocmeşte în cazul depunerii la bancă a numerarului din casieria entităţii;

Operaţiunile de încasări şi plăţi fără numerar. În acest caz există un decalaj între momentul iniţierii şi cel al finalizării decontării, care se face de regulă prin intermediul băncilor. Încasările şi plăţile fără numerar se înregistrează în extrasul de cont emis de către bancă şi care cuprinde: data emiterii, numărul documentelor justificative, soldul precedent, încasările, plăţile, soldul final. Principalele instrumente de plată ce se utilizează sunt: cambia, biletul la ordin, ordinul de plată şi cecul.

Ordinul de plată este instrumentul emis de către plătitor pentru a-şi achita o datorie faţă de o altă persoană (beneficiar) dând dispoziţie unei bănci să plătească beneficiarului suma înscrisă pe formularul întocmit în 3 exemplare. Ordinul de plată va ajunge ulterior la banca beneficiarului, care va pune suma respectivă la dispoziţia clientului său.

Cecul este un instrument de plată folosit de titularii de conturi bancare, la utilizarea lui participând 3 persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Trăgătorul este entitatea care întocmeşte cecul, îl depune la banca unde are deschis contul de disponibilităţi şi îi dă ordin acesteia, în calitatea sa de tras, să plătească suma înscrisă în cec unei terţe persoane (beneficiarului). Banca (trasul) efectuează plata numai în momentul prezentării cecului.

Biletul la ordin este o promisiune prin care debitorul (subsriptorul) se obligă faţă de o altă persoană (beneficiar) să plătească la un anumit termen o sumă de bani.

Cambia este un instrument cu ajutorul căruia o persoană în calitate de creditor dă ordin unui debitor de a plăti o anumită sumă unei persoane numită beneficiar.

4.2 Contabilitatea investiţiilor pe termen scurt

Investiţiile pe termen scurt sunt evaluate în patru momente:

1. La intrare titlurile achiziţionate sunt contabilizate la costul de achiziţie reprezentat fie de preţul de cumpărare, fie de valoarea stabilită în urma unui contract de achiziţie. Cheltuielile accesorii de achiziţie (comisioane) se adaugă la preţul plătit

2. La ieşirea din evidenţă a investiţiilor pe termen scurt, acestea se evaluează şi înregistrează în contabilitate aplicând una din metodele: FIFO, CMP, LIFO. Ieşirea se poate opera la valoarea contabilă doar dacă se vând în totalitate titlurile de aceeaşi natură şi care conferă aceleaşi drepturi.