Control de Gestiune

CAPITOLUL 1 CONSIDERATII GENERALE ASUPRA CONTROLULUI DE GESTIUNE

1.1. Notiunea de control al unei organizatii

Activitatile economice si sociale trebuie sa fie supuse unei permanente observatii avand drept scop verificarea modului in care traseele urmate corespund intereselor si preocuparilor generale ale societatii. Intr-o acceptiune mai larga, aceasta supraveghere se realizeaza prin mecanisme reunite in cadrul unui dispozitiv cunoscut sub denumirea generica de control.

Notiunea de control este utilizata in stiintele organizatiilor inca de la inceputul secolului XX, avand in vedere faptul ca H.Fayol atribuia conducerii intreprinderii, in afara de functiile de prevedere, organizare, comanda si coordonare si pe cea de control.

Ulterior, o data cu extinderea standardizarii productiei si muncii, controlul a evoluat in sensul unui “control bugetar”, trecand de la rolul de a supraveghea productia la acela de instrument al politicii previzionale a intreprinderii. In perioada contemporana, modificarile produse asupra mediului de afaceri (complexitatea sporita a organizatiilor, aparitia de noi forme de concurenta, globalizarea si dereglementarea crescanda a pietelor, schimbarea rapida a tehnologiilor etc.) au condus la redefinirea notiunii de control al organizatiei, in sensul ca acesta reprezinta o actiune prin care se urmareste dominarea sau influentarea unui sistem.

Orice organizatie dispune de un ansamblu de dispozitive, care au rolul de a oferi o asigurare a calitatii deciziilor si actiunilor, ansamblu denumit generic control organizational. Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplica la toate deciziile si la toate actiunile care se deruleaza, de unde rezulta necesitatea unei structurari a controlului organizational.

Dupa campul de actiune al controlului, adica in functie de nivelurile de decizie si de actiune care intervin intr-o intreprindere se pot intalni trei forme de control:

- Controlul strategic – se ocupa de procesele si mijloacele ce permit managerilor sa-si fixeze si ajusteze optiunile strategice. Controlul strategic vizeaza deciziile si actiunile strategice ale managerilor, cu efecte pe termen lung, intre momentul deciziei si aparitia consecintelor ei existand un decalaj de pana la 4-5 ani, fiind un control orientat catre mediul extern al intreprinderii.

- Controlul de gestiune – permite managementului intreprinderii sa se asigure daca deciziile de pilotaj (ale caror consecinte apar la cel mult un an), luate in diferite entitati ale firmei sunt coerente intre ele si ca, pe termen scurt, acestea pot concura la indeplinirea obiectivelor strategice. Astfel, controlul de gestiune se bazeaza pe tehnici de planificare pe termen scurt (anuale), pe un sistem de colectare si prelucrare a informatiilor si pe o procedura de masurare a performantelor.

- Controlul operational – consta in asigurarea faptului ca operatiile elementare se deruleaza conform regulilor prestabilite si vizeaza activitatile de productie, activitatile administrative etc., fiind un control orientat catre interiorul intreprinderii. Controlul operational vizeaza deciziile operationale ale caror consecinte apar la un interval foarte scurt, de 1-6 luni.

Pornind de la aceasta clasificare se poate afirma faptul ca controlul de gestiune serveste ca legatura intre controlul strategic si controlul operational, fiind garantul trecerii de la termenul lung la cel scurt si invers.

Astfel, controlul unei intreprinderi a evoluat de la o formula control – sanctiune, prin controlul costurilor si bugetelor, catre forma actuala de control de gestiune, privit ca un proces prin care managerii ii influenteaza pe alti membri ai organizatiei pentru a realiza strategiile organizatiei. Controlul de gestiune se justifica ca un proces care asigura coerenta intre strategie si gestiunea curenta a unei intreprinderi.

La nivelul unei intreprinderi, in afara celor trei forme de control (strategic, de gestiune, operational), pentru care exista planuri pe termen lung, bugete anuale etc., exista si o serie de factori care influenteaza deciziile si actiunile cum sunt educatia, cultura nationala, religia, experienta profesionala, trasaturile de personalitate etc., factori care determina existenta unui control “invizibil”. Acest tip de control face ca persoanele sa aiba comportamente diferite fata de aceeasi situatie de gestiune, sa accepte sau sa respinga un anumit mod de conducere, sa adere la anumite obiective ale administratiei firmei sau sa le considere inacceptabile.