Control Financiar

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

1.1 CONTEXTUL GENERAL AL CONTROLULUI FINANCIAR

ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Trecerea României la economia de piaţă al cărui fundament îl constituie proprietatea privată şi ale cărei mecanisme presupun coroborarea şi îmbinarea organică a legilor pieţei cu acţiunea statului, se dovedeşte a fi un proces complex şi de durată Aceastã economie, nu e lipsită de inechităţi şi abuzuri dar, în acelaşi timp, e clar faptul că agentul economic privat oferă cea mai bună perspectivă de păstrare a libertăţii, precum şi cele mai accesibile căi de dezvoltare economică.

În societatea contemporană, economia de piaţă, ca formă de organizare a vieţii economice, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în organizarea producţiei şi realizarea bunurilor, are la bază agentul economic.

Economia de piaţă este o economie guvernată de legi specifice între care cele ale pieţei sunt determinante cum ar fi :jocul preţurilor, profitul, presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului.

Într-o economie de piaţă responsabilitatea socială a firmei este de a-şi folosi resursele şi de a se lansa în activităţi menite să-i sporească profitul, funcţionând atâta timp cât respectă regulile presupunând o competiţie deschisă, dură dar liberă şi corectă. În economia de piaţă oricare agent economic doreşte să realizeze profit, iar desfăşurarea rentabilă a activităţii e asigurată de cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei.

Cunoaşterea este necesară în primul rând conducerii agenţilor economici şi personalului acestora şi în al doilea rând pentru ceilalţi agenţi economici, parteneri de afaceri, etc. Această cunoaştere a sistemului patrimonial şi financiar al agenţilor economici se realizează cu ajutorul documentelor primare şi al evidenţei tehnico operative şi contabile.

Asigurarea corectitudinii, exactităţii şi realităţii acestor informaţii constituie o problemă de mare răspundere şi se realizează cu ajutorul controlului. Prin control conducerea îşi asigură informarea reală, dinamică şi preventivă care ridică valoarea concluziilor şi calitatea deciziilor. El nu se rezumă să constate manifestarea neajunsurilor, nu e numai concomitent şi ulterior ci în primul rând e bazat pe previziunea desfăşurării activităţii, a posibilităţilor apariţiei deficienţelor şi anomaliilor.

Statul trebuie să intervină ori de câte ori e necesar prin instrumentele sale juridice şi financiare, atunci când situaţia o impune în vederea respectării legislaţiei şi a altor norme specifice. Pe lângă egalitatea între agenţii economici, independenţa şi libera iniţiativă, o altă caracteristică esenţială a economiei de piaţă este concurenţa care reprezintă o manifestare a liberei iniţiative, un mod de comportament economic ce are la bază rivalitatea pe piaţă.

Concurenţa este o luptă între producători pentru condiţii mai avantajoase în producerea şi desfacerea bunurilor precum şi sporirea profitului. Cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se derulează activităţile agenţilor economici, previne situaţiile de încetare a plăţilor şi de faliment, asigurând obţinerea profitului. Cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii lui de a genera profit este asigurată cu ajutorul: contabilităţii cât şi a controlului financiar. În acest context controlul la nivel micro şi macroeconomic reprezintă o funcţie eficientă şi necesară a conducerii care asigură cunoaşterea şi perfectionarea modului de gestionare a patrimoniului şi de orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii de producţie şi desfacere.

În condiţiile economice de piaţă, controlul ca formă de cunoaştere are în vedere trei poziţii de interese economico-financiare după cum urmează:

- interesele agenţilor economici bazate pe profit (sistemul contabil şi controlul dependent de conducerea agenţilor economici);

- interesele terţilor agentilor economici (control de certificare a situaţiei patrimonial-financiare a agentului economic);

- interesele statului (control independent).

Controlul este deci o necesitate obiectivă şi subiectivă, dar nu este un scop în sine ci un mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a procesului de conducere a acesteia. Controlul are ca direcţii esenţiale: orientarea mai bună a muncii, întărirea ordinii şi disciplinei în organizarea şi desfăşurarea activităţii economice, gospodărirea mai bună a mijloacelor materiale şi financiare.