Control și Audit Intern

In epoca modernă controlul dobândeşte o însemnătate deosebită, fiind exercitat

în virtutea dreptului inalienabil al societăţii de a-şi apăra interesele sale generale,

fundamentale. Prin intermediul controlului societatea îşi manifestă exigenţele ei,

omologând numai acele activităţi şi practici economice sau de altă natură care sunt în

concordanţă cu normele generale de comportament social, cu obiectivele şi programele

sale prioritare şi numai acele rezultate care îndreptăţesc eforturile depuse.

Într-o manieră foarte simplă, controlul ar putea fi definit prin aprecierea

conformităţii cu o normă, un standard, un model.

Într-o accepţiune mult mai largă, controlul reprezintă o activitate specific

umană (ceea ce vrea să însemne că se desfăşoară în mod conştient şi urmăreşte

întotdeauna un scop), care constă în verificarea şi analiza permanentă, periodică sau

inopinată a unor procese, fenomene, operaţii, informaţii, rezultate dintr-un domeniu sau

sector oarecare, în scopul preîntâmpinării şi lichidării eventualelor neajunsuri.

Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economicosociale,

dar nu se poate limita la atât. El trebuie să facă judecăţi de valoare sau de

conformitate, interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate printr-o raportare

continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de

desfăşurare prestabilite. În felul acesta controlul face posibilă determinarea abaterilor

înregistrate, stabilind semnificaţia şi implicaţiile lor, cauzele care le-au generat şi

măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

Din cele de mai sus desprindem concluzia că activitatea de control presupune cel

puţin trei elemente esenţiale1: cunoaştere, constatare, comparare, respectiv cunoaşterea

stărilor de lucruri ideale, constatarea realităţilor practice şi compararea (confruntarea)

acestora. În unele situaţii pot interveni anumite toleranţe, care trebuie judecate în context,

iar concluziile (inerente oricărui raţionament logic) finalizează acţiunile de control. De

1 Pe care specialiştii le recunosc simbolic prin "cei 3 c" sau şi mai simplu prin "ccc".

altfel, literatura de specialitate defineşte această activitate printr-o suită de cinci

operaţiuni, etape sau faze, care dau modelul general al acţiunilor de control, model

aplicabil în toate ocaziile, indiferent de conţinutul sau natura verificării efectuate. În

sinteză, etapele ce compun modelul general al controlului se prezintă astfel:

a) Stabilirea situaţiei ideale (care ar trebui să existe sau "de dorit"), lucru care se

realizează pe baza programelor, planurilor, normelor sau normativelor, sarcinilor

concrete, devizelor, modelelor, organigramelor, liniilor directoare, criteriilor de rezolvare,

previziunilor etc.;

b) Precizarea toleranţelor admise, adică a devierilor sau abaterilor maxime de la

situaţia ideală, care sunt permise în desfăşurarea activităţii şi care trebuie cunoscute

anticipat;

c) Determinarea situaţiei reale, existentă la un moment dat sau rezultată după

executarea integrală a sarcinilor, constatată direct sau indirect de către organele de

control;

d) Confruntarea celor două situaţii (ideală şi reală) şi stabilirea abaterilor sau a

diferenţelor dintre ele; se vor avea în vedere aici şi eventualele toleranţe admise;

e) Formularea concluziilor ce se desprind din acţiunea de control; este vorba în primul

rând de interpretarea abaterilor şi de precizarea semnificaţiei lor, dar poate cuprinde şi

propunerea sau adoptarea schimbărilor (măsurilor) ce se impun; vezi reprezentarea

schematică din fig. nr.1.

Evident, finalizarea oricărui control se realizează prin stabilirea unor măsuri care

vizează înlăturarea stărilor de lucruri neconforme şi perfecţionarea activităţilor viitoare.

Dar, asemenea măsuri sunt adesea de competenţa altor organe, putând depăşi cadrul

propriu-zis al acţiunilor de control.