Extras din document
I. CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR
Contextul general. Obiectul, rolul şi funcţiile controlului financiar. Formele controlului financiar. Sistemul de documente şi evidenţa tehnico-operativă şi contabilă.
1.1. CONTEXTUL GENERAL AL CONTROLULUI FINANCIAR ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ
Trecerea României de la un sistem centralizat al economiei la un sistem democratic presupune parcurgerea unei perioade de profunde transformări care atrage atenţia economiştilor, oamenilor de acţiune cât şi a politicienilor care îşi pun întrebări cu problematica economică.
Fundamentul unei economii de piaţă îl constituie proprietatea privată al cărui mecanism complex presupune o înlănţuire a legilor pieţei cu acţiunea statului.
Economia de piaţă nu generează automat reguli precise, clare, respectate de toţi participanţii ci apar adesea inechităţi, abuzuri care uneori sunt deosebit de grave.
În acelaşi timp este clar faptul că un agent economic modern şi întreprinzător, cuplat cu o democraţie politică, oferă şansa celor mai accesibile căi de dezvoltare economică şi prosperitate generală.
Apare astfel edificator faptul că, premisa libertăţii, a riscului şi a şansei este asigurată de factorul care leagă economia de piaţă modernă cu democraţia politică.
Economia de piaţă este o economie mixtă, fiind pe de o parte o economie liberă, interesată în a obţine profit sau cel puţin de a supravieţui, iar pe de altă parte este o economie mai puţin liberă generată de legi specifice acesteia dintre care un rol determinant îl are jocul preţurilor, al concurenţei, incertitudinii şi riscului.
În acest context agentul economic este obligat să le cunoască şi să le respecte, el fiind un element component care se mişcă într-un asemenea mecanism (schema 1).
Schema 1
Activitatea unui agent economic nu trebuie privită numai sub aspect pur economic.
Practica a demonstrat că strategia unui agent economic presupune realizarea unor obiective principale cum ar fi supravieţuirea, profitul, dezvoltarea, dar care uneori trebuie corelate cu problematica socială rezultată din presiunea sindicatelor, a asociaţilor de consumatori care îi obligă să-şi asume şi obiective sociale, ecologice care adesea sunt în contradicţie cu obiectivul pur economic.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Control si Expertiza Contabila
- CAP_I.doc
- CAP_III_nou.doc
- CAP_II_nou.doc
- CAP_V_nou.doc