Deturnarea de Fonduri

Infractiunile de natura economica au devenit de-a lungul anilor, odata cu evolutia societatii si implicit a modului de gestionare a activitatii unei organizatii,tot mai agresive si mai complexe, storcând fonduri importante din bugetele respectivelor organizatii.

În ceea ce priveste România, aflata în plin proces de recuperare a decalajului fata de tarile vestice ale Europei, si beneficiind de un real suport financiar din partea Uniunii Europene, aceste actiuni, coroborate cu ampul fenomen al coruptiei, nu numai ca priveaza întreaga societate de la o mult asteptata si imperioasa evolutie, dar chiar împiedica în mod real alinierea economiei la standardele secolului XXI, si anuleaza vizibil progresele facute în ultimii ani.

Lucrarea de fata, este structurata pe trei capitole urmate de concluzii si propunere de îmbunatatire a legislatiei în vigoare. În primul capitol este tratata infractiunea la modul general, înglobând inevitabil si infractiunea de deturnare de fonduri, cu accentul pe importanta definirii legale a infractiunii si subliniind pericolul social generat si prevederea faptei în legea penala.

Deturnarea de fonduri este amplu dezbatuta în capitolul II, sub aspectul continulului legal, a conditiilor preexistente si a continutului constitutiv dar si din punct de vedere al formelor, modalitatilor si a sanctiunilor impuse.

Capitolul III abordeaza utilizarea fondurilor în Administratia Publica si implicit în Administratia Militara. În scopul identificarii si întelegerii modalitatilor de prevenire a deturnarii de fonduri, am prezentat modalitatile legale de utilizare a banului public în Administratia Militara si Administratia Publica, ca factor integrator, în scopul unei bune cunoasteri a gestionarii eficiente a fondurilor, pentru evitarea caderii în ilegalitate, dar si pentru oferirea de solutii celor responsabili în controlul si supravegherea functionarilor publici. Trebuie bine înteles acest fenomen dar mai ales, trebuie sa pornim de la mentalitatea fiecaruia, de la modul în care fiecare întelege sa îsi faca datoria în functia pe care o ocupa, fara compromisuri si cu reala dorinta de profesionalism si un mod european de gestionare a fodurilor si implicit a întregii activitati.

Respectiva lucrare reprezinta o încercare de abordare a fenomenului infractional de natura economica, cu accentul pe deturnarea de fonduri, privita atât sub aspect teoretic al dreptului penal dar si din punct de vedere economic si preventiv. Am încercat sa prezint atât formele si modalitatile deturnarii de fonduri, cât si mecanismele de prevenire, urmarind sa gasesc totodata câteva solutii de îmbunatatire a cadrului normativ existent, tragând un semnal de alarma pentru o sporire a responsabilitatii functionarilor publici si un control eficient din partea organelor de control abilitate, în scopul stoparii sau cel putin al diminuarii acestor actiuni.

Deturnarea de fonduri reprezinta una din formele de criminalitate cele mai agresive din România de dupa revolutie.

CAPITOLUL I

INFRACTIUNEA SI TRASATURILE EI ESENTIALE

1.1. Infractiunea  institutie fundamentala a dreptului penal

Institutiile fundamentale ale dreptului penal sunt : infractiunea, raspunderea penala si pedeapsa. Caracterizarea -ca fundamentale- a acestor institutii este justificata de împrejurarea ca toate normele dreptului penal, indiferent daca apartin partii generale sau speciale a acestuia, se bazeaza pe ele ori graviteaza în jurul lor.

Între cele trei institutii sus mentionate exista o strânsa legatura si conditionare, în sensul ca institutia infractiunii determina existenta si functionarea celorlalte doua. Fara infractiune nu poate exista raspundere penala si fara raspundere penala nu se poate concepe aplicarea unei pedepse. Savârsirea oricarei infractiuni atrage, pentru cel care a comis-o, o pedeapsa, pedeapsa implica, din partea persoanei care o suporta, raspunderea sa penala pentru fapta savârsita.

Codul penal da expresie acestei reactii în articolul 17 alin. 2, în care se arata ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale . În ipoteza în care datorita unor cauze determinate prevazute de lege (legitima aparare, starea de necesitate, constrângerea fizica sau morala) caracterul penal al faptei savârsite este înlaturat, nu exista nici raspundere penala si, desigur, nici pedeapsa.

De subliniat ca, totusi, din cele trei institutii fundamentale, cea a infractiunii este mai importanta pentru ca, asa cum s-a subliniat în doctrina penala, ea constituie piatra de temelie a oricarui sistem de drept penal, deoarece reglementarile sale se rasfrîng asupra tuturor normelor incriminatoare din acel sistem de drept penal.

Infractiunea, ca institutie fundamentala, presupune, prin urmare, un ansamblu de norme penale prin care se reglementeaza, în general, conditiile de existenta si trasaturile caracteristice comune tuturor infractiunilor descrise în legea penala, si nu în special, adica prin perspectiva diferitelor infractiuni, ca de exemplu: furt, omor, tâlharie, fals etc .

Codul penal, în capitolul I din Titlul II al Partii generale prevede reglementari care privesc infractiunea în aspectele ei generale. Aceste reglementari au ca principal obiect stabilirea prin norme de drept a trasaturilor esentiale ale infractiunii.