Doctrina dreptului contabil

DOCTRINA DREPTULUI CONTABIL

1.1. Originea si sursele dreptului contabil

1.1.1. Definitii si concepte privind doctrina dreptului contabil

Dictionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), elaborat de Academia Româna Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan” defineste doctrina ca fiind „totalitatea principiilor unui sistem politic, stiintific, religios, etc”*)

Având în vedere acest cadru general conceptul consideram doctrina contabila ca reprezentând totalitatea principiilor (fundamentale si de baza) prin care se delimiteaza sistemul contabil ca o componenta a sistemului informational economic.

Doctrina contabila universala reprezinta apomajul dreptului contabil modern.

Dreptul contabil cuprinde totalitatea regulilor si a normelor contabile care reglementeaza sistemul contabil al unei natiuni.

Acceptarea normelor contabile poate fi: fortata, volumara si mixta. Atunci când normele sunt impuse prin texte legale ele devin reglementari. Acceptarea acestora este un proces special complicat care impune un marketing abil într-un context politic**).

Reunirea si ierarhizarea tuturor, legilor, normelor, ordinelor, instructiunilor, precizarilor cu privire la organizarea si conducerea contabilitatii respectiv întocmirea situatiilor financiare, într-un ansamblu unitar genereaza un adevarat drept contabil.

Având în vedere ca elaborarea regulilor contabile este simultan produsul actiunii politice, dar si al unei reflectii logice sau al unor rezultate empirice, dreptul contabil dispune de principii proprii de evaluare si înregistrare a evenimentelor si tranzactiilor precum si de reguli comerciale specifice.

Atunci când informatia contabila satisface un anumit interes public, dreptul contabil apare ca o componenta a contabilitatii favorizând dezvoltarea functiei sale normative exprimând conduita cu privire la respectarea regulilor în domeniul contabilitatii.

Contabilitatea ca activitate specializata în masurarea, evaluarea, gestiunea si controlul utilitatilor si resurselor unei entitati are la baza un act normativ fundamental „Legea contabilitatii”, din continutul carei se desprind functiile contabilitatii între care si functia juridica. Conform acesteia contabilitatea este un eficient mijloc de proba prin

*) DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, pag. 313

**) Colasse B – Contabilitatea generala, Ed. Moldova, Iasi, 1995, pag. 69

care se poate dovedi (proba) existenta valorilor materiale si banesti ale unei entitati precum si valoarea tranzactiilor respectiv evenimentelor ce au avut loc într-o perioada determinata.

Documentele justificative, registrele contabile si situatiile financiare ce evidentiaza întreaga activitate a unui agent economic reprezinta referinte de baza pentru reglementarea raspunderilor gestionare, constituind în acelasi timp probe concludente în justitie pentru solutionarea diferitelor cazuri instrumentate de organele judiciare.

Astfel, dreptul contabil creeaza premisele evidentierii caracteristicilor specifice ale contabilitatii si anume:

- mijloc de proba pentru evenimentele si tranzactiile ce au avut loc în decursul unei perioade determinate;

- instrument de gestiune indispensabil administratorilor si ordonatorilor de credite;

- sursa principala de informare a actionarilor, asociatilor, salariatilor, furnizorilor, clientilor, creditorilor financiari, guvernului si cetatenilor;

- suport informational indispensabil pentru determinarea impozitelor, taxelor si a contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice la bugetul statului, bugetele locale si alte bugete.

Daca avem în vedere autonomia dreptului contabil si implicatiile generate de clarificarile juridice cu privire la natura contabilitatii desprindem concluzia potrivit careia contabilitatea nu este o stiinta nici experimentala, nici ipotetico – deductiva, ci mai degraba un limbaj de comunicare prin intermediul caruia sunt traduse anumite informatii în expresie monetara (valorica) si uneori cantitativa. Aceasta înseamna ca dreptul contabil cuprinde contabilitatea iar aceasta absorbtie a contabilitatii de catre drept se manifesta prin forta sa probatorie, puterea de a informa si autoriza comunicarea între actorii lumii afacerilor.