Elemente Teoretice privind Costurile

1. Elemente teoretice privind costurile

1.1 Delimitări şi structuri privind cheltuielile de producţie

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002, persoanele juridice prevăzute la art. 1

alin. (1) din lege au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, inclusiv

contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.

În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în

principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii,

respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de profit, după caz,

precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al bunurilor intrate,

obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de execuţie, imobilizărilor

în curs etc., din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de servicii, financiare şi alte

domenii de activitate.

Prin contabilitatea de gestiune persoanele juridice pot obţine informaţii care să asigure

o gestionare eficientă a patrimoniului, respectiv:

- informaţii legate de costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor, pentru persoanele

juridice care desfăşoară activităţi de producţie, prestări de servicii, precum şi de

costul bunurilor vândute pentru persoanele juridice care desfăşoară activitate de

comerţ;

- informaţii care stau la baza bugetării şi controlului activităţii de exploatare;

- informaţii necesare analizelor financiare în vederea fundamentării deciziilor

manageriale privind conducerea activităţii interne;

- alte informaţii impuse de realizarea unui management performant.

Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie

utilizând conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie cu

ajutorul evidenţei tehnico-operative proprii. Folosirea conturilor contabile, precum şi

simbolizarea acestora se efectuează astfel încât sistemul de stocare şi de accesare a

informaţiilor obţinute să fie flexibil şi să permită o gamă largă de opţiuni. Lista conturilor de

gestiune este adaptată în funcţie de scopurile urmărite, respectiv: evidenţierea fluxului

costurilor, determinarea costurilor aferente stocurilor, determinarea veniturilor şi a rezultatelor

în funcţie de activitatea care le generează, efectuarea de previziuni etc.

Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii necesare elaborării de rapoarte şi

analize interne utilizate de managementul unităţii în luarea deciziilor. Cerinţele de prezentare

şi analiză a informaţiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt limitative. La

organizarea contabilităţii de gestiune se va urmări ca informaţiile obţinute să satisfacă atât

necesităţile de informare existente, cât şi pe cele în continuă schimbare.

1.2 Calculaţia costurilor

Calculaţia costurilor presupune ansamblul lucrărilor efectuate într-o formă

organizată cu scopul de a obţine informaţii privind costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor,

activităţilor sau altor obiecte de calculaţie.

Organizarea lucrărilor privind calculaţia costurilor depinde de o serie de factori, cum

ar fi: mărimea unităţii, structura organizatorică a acesteia, tipul şi modul de organizare a

producţiei, tehnologia de fabricaţie, gradul de integrare a producţiei, caracterul etc.

În scopul determinării costurilor unitare astfel încât bunurile, lucrările, serviciile să

poată fi evaluate şi recunoscute în contabilitatea financiară, iar preţurile de vânzare să poată fi

stabilite şi verificate, precum şi pentru analiza costurilor şi a eficienţei activităţii, în

contabilitatea de gestiune cheltuielile se clasifică în: costuri de achiziţie; costuri de producţie;

costuri de prelucrare; cheltuieli ale perioadei.

1.3 Principiile contabilităţii de gestiune

Pentru asigurarea unui conţinut real şi exact al structurii costurilor se vor avea în

vedere următoarele principii:

(1) Principiul separării cheltuielilor care privesc obţinerea bunurilor, lucrărilor,

serviciilor de cheltuielile care nu sunt legate de achiziţia, producţia sau prelucrarea

etc. acestora. Acesta presupune ca la nivelul obiectelor de calculaţie stabilite de

fiecare persoană juridică să se separe cheltuielile atribuibile obiectelor respective de

cheltuielile ocazionate de restul activităţii. Cheltuielile care nu participă la obţinerea

obiectelor de calculaţie menţionate, cum ar fi: cheltuielile de administraţie,

cheltuielile de desfacere, regia fixă nealocată costului, cheltuielile financiare,

cheltuielile extraordinare etc., nu se includ în costul acestora.